Pe 27 august sarbatorim Ziua independentei Republicii Moldova. Desigur, e vorba de o sarbatoare, dar in egala masura ascunde si dedesubturi triste. Cu 12 zile in urma, pe 15 august, a fost si Ziua Indiei. Si hindusii sarbatoresc desprinderea dintr-un imperiu atunci urias si muribund. Dar, evident, deosebirile intre cele doua situatii sunt mai mari decat asemanarile.
Cu ani in urma am auzit o observatie mai mult decat interesanta. Persoana cu care vorbeam mi-a spus ca regreta enorm faptul ca regele Mihai nu a semanat macar putin de tot cu controversatul sau parinte. De ce in ianuarie 1990 nu a procedat asa cum procedase Carol al II-lea in vara lui 1930? Dupa sase decenii aveam nevoie de o repetare a acelui gest putin irational, dar decisiv pentru destinul tarii. Mihai I aterizand la Otopeni in acel inceput cetos de an, cand nimeni nu stia pe ce lume se afla, securistii erau speriati, se asteptau sa fie arestati si condamnati, Ion Iliescu inca nu se instaurase ca lider absolut, FSN oscila intre legalitate si viitoarele abuzuri, asadar atunci, in acele momente de maxima confuzie, ar fi actionat puternic si ireversibil. Intors in tara, cu alura sa de suveran, cu forta legitimitatii pe care doar cei imbecili i-o contestau, ar fi reusit sa apere tara de viitorul marasm si mai ales ar fi privit si spre biata Basarabie pentru a o aduce inapoi la patria-mama.
Unirea Moldovei cu Romania nu se putea face prin calcule politice si strategii pe termen lung – intelegem asta acum -, unirea putea sa aiba loc tot printr-o decizie inspirata, providentiala, asa cum sunt marile decizii in istorie plecate din mintea unor personalitati care impun istoriei un alt curs decat pana in acel moment.
Doar asa ar fi putut avea loc unirea Moldovei cu Romania. Prin actiunea hotarata si nesovaielnica a unui monarh. Care, desigur, ar fi riscat, dar ar fi facut aceasta in numele unei idei, a credintei nationale, reusind astfel sa se decontextualizeze. Oamenii politici, de aceea sunt doar atat, ca sa tina seama de context, sa-si ia masuri de precautie, sa sufle si in iaurt. Fiindca au fost doar oameni politici, Chamberlain si Daladier i-au netezit drumul lui Hitler si deci au contribuit substantial la distrugerea Europei si la ulterioara ofensiva a lui Stalin. Ion Iliescu, ca om politic si comunist pe deasupra, alaturi de copia sa fidela Mircea Snegur, a contribuit la randul sau la moartea Basarabiei, la izolarea ei, la caderea in acel razboi sinistru transnistrean – omofonia e semnificativa -, la intoarcerea Moscovei prin alte mijloace soft si din nou la crepusculul Marelui Stefan.
Aceste ganduri mi-au fost prilejuite, evident, de ziua de 27 august. Gardienii rusi supravegheaza independenta Moldovei. Despre ce indepedenta e insa vorba? Basarabia ar fi fost cu adevarat independenta unindu-se cu Romania. Independenta insemna unire, iar unirea consolida independenta. Altfel singura, fara resurse economice, cu o populatie sovietizata in mare masura, indoctrinata de deceniile de ocupatie ruseasca, Basarabia ramane extrem de vulnerabila si doar vizitele in crame cu toate declaratiile de la sine inteles sentimentale care urmeaza unor asemenea intrevederi dintre cei doi presedinti nu pot sa realizeze nimic din proiectul ratat la inceputul lui 1990. Ca sa nu mai vorbim de acele caraghioase poduri de flori, flori palite, flori vestejite, flori pe mormant…
