Textul de fata descrie doua carti care fac parte din literatura memorialistica a Poloniei si a Cehiei si au fost scrise in timpul totalitarismului comunist. Acest regim are multe chipuri, in diferite tari. Se vehiculeaza faptul ca in Romania comunismul a fost unul dintre cele mai severe in Europa. Sa fie oare violenta un criteriu autosuficient pentru a permite etichetari de genul acesta? Rolul contemporanilor nu consta in licitatia simplista a faptelor dupa care putem considera ca tara sau natiunea cutare a suferit cel mai mult, fiindca acest raport ne duce numai spre nisipuri miscatoare, indepartate de la valorile adevarate.
Literatura memorialistica intre anii 1945-1989 din Polonia, Cehia si Romania se deosebeste foarte mult. Daca la o prima privire nu putem gasi usor exemple ale amintirilor din inchisori poloneze si cehe la fel de drastice si ingrozitoare ca in Romania, se poate oare lua ca o constatare faptul ca rezistenta poloneza si ceha a fost mai ,,mica" sau comunistii mai ,,blanzi"? si, apoi, de ce in Polonia erau mai multe persoane in inchisori in momentul cand in Romania pare ca nu mai exista rezistenta anticomunista organizata de grupuri numeroase? Chiar daca in radacina cuvantului totalitarism este adjectivul latinesc totalis, adica intreg, complet, total, nu putem generaliza trasaturile lui in diferite tari ale Blocului de Est. Trebuie sa reconfiguram sensul cuvantului ,,tot" si sa-i indreptam semantica: ,,totul" in sensul de ,,mai mult", majoritate, nu totalitate.
A face comparatie intre situatia politica, economica, sociala si culturala intre Polonia, Cehia si Romania in anii 1945-1989 este un joc de cantar, balanta intre pietre si pene in diferite momente istorice. Fiecare dintre aceste tari, inainte si dupa al doilea razboi mondial, au trecut prin diferite experiente cu rusii si nemtii. Diferite erau si conditiile in care se regaseau aceste tari dupa razboi. De aceea mi s-a parut imposibil sa compar marturisiri din aceeasi perioada, marsand pe grila stereotipurilor de mai sus si m-am concentrat, implicit, pe o subliniere clara a singularitatii fenomenelor si experientelor de detentie din literatura poloneza, ceha si romana (de exemplu, mi se pare ca pentru romanul care citeste despre soarta Primatului Wyszynski comparatia cu amintirile de inchisoare ale episcopului greco-catolic Iuliu Hossu – vezi Credinta noastra este viata noastra, Editura Viata Crestina, 2002 – survine imediat). De aceea nu vreau sa tratez acest text ca pe o comparatie, ci mai degraba ca pe o incercare de a completa imaginarul, respectiv imaginea gulagului in constiinta europeana, precum si atitudinea oamenilor fata de acest tip de constiinta.
Literatura memorialistica poloneza care descrie experienta totalitarismului a avut in secolul XX cateva teme mari. Pe de o parte reprezentarile literaturii memorialistice ale celor care au supravietuit tabarelor de concentrare naziste (1939-1945) si, pe de alta parte, a celor care au fost trimisi in Siberia, tot in timpul razboiului (1939-1942). Memoriile celor care au revenit vii din "Golgota estului" au aparut sub forma de relatari, reportaje, marturisiri, scrisori si povestiri (pana in 1953). In a doua etapa, pana in 1980, au fost publicate mai des documentare si scrieri cu elemente de marturii. Ambele tipuri erau tiparite in strainatate si apoi isi gaseau drum ilegal spre Polonia.
Una dintre putinele marturisiri din lagarul postbelic este cartea lui Barbara Skarga Po wyzwoleniu (1945-1956), Dupa eliberare. Autoarea descrie zece ani in care a convietiut cu soldatii Armatei Nationale Poloneze, care s-au inapoiat din frontul vestic direct in inchisorile NKVD-ului, si apoi au supravietuit in lagarele din Siberia. Scris tarziu, in 1985, volumul a fost publicat in Paris sub pseudonimul Wiktoria Kwasniewska, autoarea ezitand adesea daca sa-si continue marturia sau nu: ,,De mai multe ori am intrerupt munca asupra cartii. Cu parere de rau, reveneam la ea din nou. Daca n-ar fi fost cu mine prietenii mei, n-as fi sfarsit-o niciodata. De altminteri, nu stiu daca este terminata. Ar fi posibil sa scriu mult mai mult, dar nu ajunge ceea ce am scris?" Cartea infatiseaza groaza ,,civilizatiei penitenciare" sovietice, modul in care acest regim distrugea sufletul omului si crea in el frica si servilitatea. La inceputul cartii, autoarea marturiseste: Absurdul omniprezent trezea uneori rasul in victimele napastuite care si-au mentinut in acest mod simtul libertatii spirituale.
In afara de aceste doua teme, literatura poloneza din acele timpuri se lupta, istoric, dupa Ialta, si cu tema ,,migratiei natiunilor". Dinspre est spre vest migrau oameni izgoniti de pe glia lor, din locurile natale, pe care, dupa tratat, le-au obtinut Bielorusia si Ucraina. Din vest reveneau cei care au supravietuit taberelor de munca in Germania. Directia prima a construit o generatie fara radacini care se plangea dupa ,,micile patrii" pierdute in est si odata cu acesta concretiza mitul acestor pamanturi pierdute, idee care displacea regimului. Descrierea intoarcerii ce corespunde directiei a doua e primita mai bine, cu exceptia partilor de memorialistica care vorbesc despre atitudinea brutala a Armatei Rosii fata de polonezi.
Pentru o analiza mai adanca, propun doua carti scrise direct in inchisori, a caror functie memorialistica le-a fost restituita mai tarziu: Notitele din inchisoare ale cardinalului Stefan Wyszynski si Scrisorile catre Olga ale lui Václav Havel. Corelarile dintre cele doua volume apar ca o reac-tie a omniprezentei personajelor principale ca simboluri de constiinta nationala. Aristotel spunea ca cea mai mare autenticitate a unei opere este oferita de catre caracterul vorbitorului, evidentiat de timpul si spatiul, coordonatele exterioare ale operei. Wyszynski si Hav-el cu siguranta sunt personalitatii inzestrate cu acest caracter. Alegerea mea pare sa fie bizara, nedisciplinata, nu respecta frontierele intre tari, de aceea trebuie s-o argumentez. Am facut acest salt printre decenii si frontiere pentru ca acest cuplu Wyszynski-Havel mi s-a parut destul de bogat in comparatii interesante si esentiale. Wyszynski este demnitar al bisericii catolice, om adanc credincios, Havel, ca scriitor, are atitudine umanistica, existentiala, vorbeste despre credinta si nadejde fara referinta la Dumnezeu sau mistica. Primatul este la varful carierei sale, are publicul sau constant si mare (cam trei milioane de catolici polonezi, dupa parerea lui Adam Michnik). Havel de-abia incepe drumul sau spre destinul prezidential si de contact direct cu natiunea ceha. Amandoi fac politica, dar in numele altora: Wyszynski considerand biserica ultimul bastion al Poloniei adevarate, Havel in numele dreptului uman, indeplinind rolul sau de scriitor, de artist. Amandoi au rol special in societatea sa, devenind simboluri tutelare ale rezistentei nationale.
Cardinalul Stefan Wyszynski a fost Primatul Poloniei intre anii 1948-1981, numit si "Primatul Mileniului", mitropolit al uniunii Gniezno-Warszawa (doua orase din centrul Poloniei). Notite din inchisoare ale lui Wyszynski s-au nascut in timpul arestarii lui de catre guvernul polonez (1953-1956) pentru a nu-i permite sa-si indeplineasca misiunea. Dus cu forta din apartamentul sau, Primatul considera ca este un detinut politic, condamnat la moartea civila, deoarece nu i-a fost prezentat nici un act de acuzare, nici o sentinta juridica, iar incercarile lui de a protesta contra situatiei respective sunt ignorate de guvern. Privat de orice sursa de informatie, traieste sprijinit de un preot si de o calugarita, detinuti politici. Impreuna cu acestia din urma, pe numele lor Stanislaw Skorodecki si Maria Leonia Graczyk, sunt fortati sa locuiasca in foste manastiri (,,lagare de izolare" dupa nomenclatura regimului). De fapt, din patru locatii, ,,manastiri" – cum se vehicula in presa, numai cea din urma era o manastire adevarata.
Volumul este un jurnal intim scris de catre Primat in timpul detentiei. Notitele sunt scrise aproape zilnic si contin observatii despre locurile si situatiile (observatii despre gardieni, reprezentantii guvernului, medici, preotul si calugarita care l-au ajutat pe Primat) in care s-a gasit, nuantate la nivel politic, dar resimtite pe un plan existential. Am putea cataloga jurnalul ca fiind unul spiritual, care se desfasoara dupa un ciclu liturgic. Sarbatorile bisericesti trezesc in Primat multe reflexii legate de credinta lui, dar nu numai, el fiind foarte preocupat de soarta spirituala a na-tiei poloneze. Printre sentimentele religioase cea mai importanta e ideea ier-tarii prigonitilor, dar si iubirea si vo-catia speciala pentru Maica Domnului. De aceea, putem spune ca sentimentul religios plaseaza scrierea pe planul universalitatii. Trebuie subliniat faptul ca partea integrala a Notitelor face toata corespondenta cu familia si guvernul pe care a mentinut-o in timpul respectiv, precum si scrisori pe care le-a primit de la apropiati.
Solutia sa de supravietuire e duplicitara. Pe de-o parte sunt actiunile cotidiene care isi au rostul lor – munca in gradina, viata dupa ordinea breviarului, slujbe zilnice, rugaciuni si meditatii, citirea cartilor, scrierea textelor bisericesti (printre ele un text important, pregatitor pentru aniversarea a o mie de ani de la botezul Poloniei (966), cunoscut sub numele Juraminte din Jasna Góra). Pe de alta parte e credinta si certitudinea ca e exact acolo unde a fost menit a fi si resemnarea inteleapta a acceptarii unei soarte predestinate in numele iubirii lui Dumnezeu.
Václav Havel e scriitor si dramaturg ceh, disident, unul dintre creatorii Cartei 77, liderul miscarii din 1989, presedinte al Cehoslovaciei si al Republicii Cehe intre anii 1989-2003. Scrisori catre Olga au fost redactate in 1979-1982. Primele scrisori au fost trimise in timpul interogatoriului celor care au semnat Carta 77 si au colaborat la Comisia pentru apararea celor care au fost persecutati nejustificat. Apoi, celelalte scrisori provin din locurile unde Havel si-a executat detentia, printre care lagarele de munca unde a fost condamnat la patru ani si jumatate pentru rasturnarea regimului politic al Republicii Socialiste Cehoslovace. In singura zi libera, duminica, pe maximum patru pagini, i-a fost permis sa mentina contact cu familia sa.
Volumul contine scrisori catre sotia sa Olga Havlová si fratele lui, Ivan, care n-au fost oprite prin cenzura, fiind lipsite de descrierea inchisorii, a conditiilor detentiei, precum si de descrierea pedepselor indurate de Havel, care sunt de gasit numai in postfata lui Jiri Dienstbier, un alt de–tinut politic. Stigmatizate de cenzura, puse sub interdictia de a scrie despre detentie, autocenzurate de autor, dubla cenzura nu face decat sa ne certifice alegerea de a incadra volumul in tipul de quasi-jurnal. E o culegere de diferite teorii si incercari de a gasi adevarul sub toate formele lui si o dovada a luptei unui om de a ramane el insusi. Acestea iau forma unor eseuri pe diferite teme existentiale, filosofice, literare. Rezultatul este un compendiu de reflexii ale unui scriitor asupra lucrurilor care il definesc pe el ca artist, insa un artist nascut dintr-un om, ceea ce face ca textele sale sa fie universale.
Planul de reorganizare a vietii sale se bazeaza pe un paradox, adica pe resemantizarea valorilor si a timpului dupa experienta detentiei, tocmai pentru a le fructifica pe cele deja prezente. Cu alte cuvinte nu este o schimbare in esenta ci doar de esenta. Asta inseamna o atitudine activa, chiar practica: invatatul limbilor straine, citirea cartilor. Incearca sa pastreze contact cu lumea de afara prin emisiuni la televizor, cand e posibil, scrisori catre sotia sa (care contin, in subsidiar, mesaje pentru toti prietenii lui). Atitudinea este una pozitiva fata de situatia sa.
Exista si alte similaritati si deosebiri legate strict de text, de stilul scrisului, pe care le-am analizat cu sprijinul cartii semnate de Malgorzata Czerminska Autobiograficzny trójkat, wiadectwo, wyznanie i wyzwanie ( Triunghiul autobiografic , confesiunea, marturisirea si sfidarea). In viziunea autoarei exista trei tipuri de literatura nonfictionala: literatura documentului personal, literatura faptului (reportaj, cronica, relatare) si eseul. Pe langa acestea trebuie sa fie reconsiderat scrisul autobiografic (inclusiv Notitele din inchisoare si Scrisorile catre Olga) ca facand parte din literatura documentului personal. Scrisul autobiografic este configurat geometric asemeni unui triunghi construit din elemente, care semnifica atitudini ale autorului. Daca textul se concentreaza pe ,,eul" care vorbeste, are atitudinea confesiunii, daca vizeaza lumea, atunci il caracterizeaza marturisirea, dar triunghiul este indeplinit prin al treilea element: cititorul, adica prin ,,tine". Pe acesta din urma il caracterizeaza atitudinea sfidarii. Acest cititor este invocat in scrisoare, este prezent in memorie si in autobiografie, in mod ascuns se gaseste si in jurnal cu permanenta amenintare si asumare a riscului ca intotdeauna exista pericolul ca scrierile vor cadea pe ,,maini nepotrivite". Conceptualizarile demersului sau se concentreaza in trei pasi.
Primul pas este confesiunea sau privirea introspecta in adancimea sufletului.
Notite din inchisoare ale lui Wyszynski se caracterizeaza printr-o directie de impartialitate, concentrarea pe subiect si ceea ce poate fi obiectiv, dar nu pot fi considerate literatura a faptului, pentru ca tenta de confesiune si introspectia tuturor anilor misiunii sale ca Primat sunt caracteristicile definitorii mai degraba ale unui jurnal intim, chiar acesta fiind esenta caracterului notitelor lui. Aceleasi trasaturi au si anumite scrisori ale lui Havel, difera numai motivatia pentru care se pun in aceasta pozitie ca autor. Havel este indreptat de cenzura sa scrie ,,numai despre sine". Paradoxal, in aceste conditii, scrisorile lui incep sa semene a eseuri in care autorul incearca sa stapaneasca in mod intelectual anumite fenomene din viata sa. Din faptele crude, ca de exemplu starile sale de spirit din inchisoare, creeaza o serie intreaga de descrieri despre starile fiecarui om, universale indiferent de conditiile tipice pentru prizonieri.
Al doilea pas marcheaza marturisirea sau povestirea martorului despre propria sa experienta. Lumea exterioara la Wyszynski este prezentata in mod concret si realist, delimitarile intre ,,ei" si ,,noi" sunt diseminate: preotul si calugarita care fac parte din ,,lumea sa", in contradictie cu paznicul si directorii care fac parte din ,,lumea cealalta". Omul viitorului si al progresului, ,,omul nou", e prezentat intr-o slujba care nu poate da satisfactie omului cu ambitii normale. Neputin-cios sa construiasca lungi enunturi corecte, utilizeaza slogane fara a gandi. Unii sunt fricosi, altii mint fara probleme in numele guvernului. Cativa vor sa stie cat mai putin, ca sa aiba cel mai putin de raportat.
Altii, dimpotriva, sunt foarte politicosi si activi ca sa obtina cele mai multe informatii. Se gaseau si oameni ,,normali" care nu fu-geau de la munca, dar erau putini, ma-joritatea isi pierdusera timpul nefacand nimic. Pe scurt, Primatul da de inteles ca ,,educarea" cetateanului progresiv e o relatie de tip cauza-efect la nivelul eli-telor, care stagneaza dezvoltarea Poloniei. Notitele se desfasoara, la nivel simbolic, dupa ciclul liturgic, cititorul ia parte la drumul trairilor religioase legate strans cu istoria rascumpararii omenirii, avand parte de impartasanie. Chiar daca in anumite pasaje admite ca prefera sa fie in lumea gandurilor sale, nestiind ce fac oamenii in jurul lui, Primatul doreste sa-si mentina legatura cu biserica si credinciosii sai prin rugaciune.
La Havel atitudinea descrierii lumii in care traieste este minimalista, este o ,,alta lume", un microcosmos pe care poti sa-l privesti si nu ai vrea sa te influenteze dar, odata ce esti in el nu te poti sustrage sa nu-i observi trasaturile (desi pare un loc in care nimic nu se schimba, este o lume care-si are mersul ei intern cu relatiile intre oameni mai directe si mai transparente, chiar nude). Intensi–ve sunt incercarile lui de a mentine in cea mai mare masura contact cu lumea interioara a inchisorii. Printre intrebarile catre sotia sa se enumera cele legate de viata ei cotidiana, casa lor, ultimele ei activitati culturale, relatiile cu prieteni, cine i-a citit scrisorile, cum stau lucrurile cu piesele lui teatrale.
Al treilea pas este sfidarea. Dupa parerea lui Malgorzata Czerminska, jurnalul, ca si scrisorile, sunt literatura a documentului personal si ele inclina mai degraba spre marturie sau confesiune. Dar asta nu inseamna ca sunt lipsite de elementul sfidarii. Teza majora a conceptiei lui Czerminska sustine ca in fiecare text autobiografic se gasesc toate cele trei elemente. De fiecare data unul este in pozitia dominanta, dar niciodata nu elimina complet pe celelalte. Havel vrea sa fie considerat un scriitor, nu disident sau luptator-revolutionar. De aceea sfidarea lui este pana la sfarsit strict literara. In scrisorile sale se joaca cu cititorul sau (adica sotia sa si alti prieteni care citeau scrisorile lui) construind niste cifruri literare, care pot fi considerate ca diferite feluri de aventuri intertextuale. Pe primul plan se deapana o poveste despre procesul de scriitura. Toate indiciile descrise de catre autor, trebuie sa fie reconstruite de catre cititor care, pentru a ajunge la sensul adevarat al scrisorii, trebuie sa descopere modul si dezvoltarea scrisului si a gandirii celui ce detine instrumentul de scris. O alta poveste este sugerata chiar de titlul cartii. Scrise catre sotia sa, cea mai importanta femeie din viata lui, pe figura ei se concentreaza majoritatea scrisorilor. Cu tente de roman de dragoste, maturizarea respinge orice forme de sentimentalisme idilice in favoarea unei relatii ce este gravata de timp si in timp, aventura inchisorii sensibilizeaza finetea sufletului uman cu tulburarile-i inerte. Ultima poveste de aventura este glasul creatiei, de orice tip. Cum putem gasi, mentine si pierde literaritatea textelor unui artist sub cenzura, acesta e un ,,fir rosu" extrem de incarcat, aprope un joc de-a v-ati ascunselea cu o tripla cenzura: cenzura regimului, a cititorului si a lui insusi. Cine castiga? Cine sta cu fata la perete? Cine ,,numara"? Toti participantii au ceva de spus prin participarea lor, iar textul este cel care ,,triseaza" si ne dezvaluie adevarata identitate a tuturor, invaluindu-se de contradictii, spre deosebire de Notite din inchisoare. Sub imaginea Primatului incarcerat, demnitarul bisericesc des-crie situatia sa in forma de relatare precisa si concreta. Cel mai frecvent utilizeaza formele impersonale. Scriitura e cat mai posibil obiectiva si distanta. Cuvintele sunt alese cu grija, iar in modul de a scrie se vede obisnuinta cu publicul. Se poate spune ca textul lui caracterizeaza institutionalizarea. Se vorbeste intotdeauna in numele bisericii, iar in inchisoare vede o buna posibilitate de a dovedi fidelitatea sa fata de Dumnezeu. Tot timpul are in vedere cum este perceput de lume, de apropiatii lui. Iar in acest punct as semnala sfidarea pentru un potential cititor.
Foarte important de mentionat este faptul ca aceste carti au povestea lor din punct de vedere istoric. Paradoxala si surprinzatoare e aparitia lor aproape simultan, deschiderea catre public in mod camuflat. Volumul lui Wyszynski va ajunge in mainile cititorilor polonezi, trecand ilegal frontiera, deoarece in 1982 este tiparit in limba poloneza la Editions du Dialo-gue, Paris, Franta. Cartea lui Havel circula ca samizdat din 1983, ca sa fie tiparita apoi in 1992 la editura Atlantis in Brno, Cehoslovacia.
In concluzie, aceste opere infatiseaza o fata mai blanda a comunismului, iar solutia de rezistenta este cea a ignorarii calaului si de refugiu spiritual si intelectual in credinta si cultura. De fapt, mi se pare ca ceea ce conteaza este caracterul omului in conditiile cele mai nefaste ale destinului. Necesara este si privirea, unghiul bland al totalitarismului, care completeaza fateta malefica a fondului pe care s-au intamplat toate incarcerarile.
Magdalena Suwara, Facultatea de Litere Bursiera Erasmus, anul IV, Uniwersytet Jagiellonski, Polonia, (autoarea a frecventat cursul Literatura si totalitarism, tinut de Ruxandra Cesereanu la Facultatea de Litere din Cluj, iar acest eseu a fost prezentat la unul din seminariile aferente cursului respectiv)
Corectura si retus Ioana Florina Man
