3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportAtletismLogodnă albastră, prin obloanele Penitenciarului Gherla

Logodnă albastră, prin obloanele Penitenciarului Gherla

În Penitenciarul Gherla, deținuții au trăit mai multe povești de dragoste prin obloanele celulelor. Una dintre aceste povești, rememorată de Paul Goma, în lucrarea „Gherla. Dialog monologat”, este cea a unui student din Timișoara, îndrăgostit de logodnica lui.

Autorul cărții l-a numit „logodnicul albastru”, pentru că tânărul l-a rugat pe un camarad care a fost eliberat să îi transmită iubitei lui să vină la Gherla, cu un batic albastru pe cap, iar el urma să fluture, prin oblon, o batistă albastră, ca să se recunoască.

Citește și: Poveste din ţinuturile lui Roş Împărat

„«Du-te la Gherla, duminică spre prânz, în piața din fața închisorii; plimbă-te în așa fel, încât să nu atragi atenția gărzii ; să fii atentă la fereastra – să zicem: a șasea, numărînd de la stânga, de la ultimul etaj: când o să vezi că, de după oblon o să apară o batistă albastră, să-ți pui pe cap un batic albastru – el are să fie cel cu batista»”, suna mesajul pe care l-a primit tânăra îndrăgostită.

Femeia a făcut cum i s-a spus. A venit în piața închisorii, cinci duminici consecutive. Însă, studentul a fost mutat în altă celulă. Logodnica nu s-a gândit să înconjoare închisoarea, așa că îndrăgostiții nu s-au mai văzut timp de trei luni.

„Abia după trei luni – un nou mesager: «Procură-ți un coș, răsaduri de flori, o săpăligă și o stropitoare; duminica dimineață intri în cimitirul din stânga închisorii; mergi pe aleea centrală până la mormântul cutare: al cincilea și al unsprezecelea pe stânga sunt neîngrijite, abandonate, nu-i nici un pericol, apucă-te și îngrijește-le, ca și cum ar fi morții tăi; când îți vine bine, uită-te la fereastra cutare de la etajul cutare: ai să vezi batista albastră…»”, continuă povestea.

Citește și: Sacrificiul suprem pentru iubire: Povestea Ecaterinei Bălăcioiu și a lui Eugen Lovinescu

Fata a început să îngrijească mormintele, numai ca să își zărească iubitul. Însă, de teamă să nu fie descoperită, logodnica se mulțumea să vadă doar că a apărut batista la oblon.

„Bine-nțeles ar fi putut comunica prin semne, dar logodnica era din cale-afară de prudentă: de multe ori nici nu îndrăznea să ridice ochii, după ce se asigura că batista a apărut”, a spus autorul.

După ce „logodnicul albastru” a fost mutat din celulă, cuplului i-a fost mult mai greu să se vadă. Însă, îndrăgostitul a primit ajutor de la un coleg de celulă, Gănescu, student la cinematografie, care a improvizat un ochean.

Citește și: Povestea de dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop

„În materie de… inventivitate, în închisoare trebuie să fii într-adevăr cineva, ca să uimești (…) Gănescu era un cineva (…) uluia lumea! (…) a confecționat un fel de ochean (…) De la ochelariștii din celulă a împrumutat o lentilă (…) ca ocular ori ca obiectiv (…) pentru cealaltă, Gănescu a șlefuit o bucată de coadă de periuță de dinți… Cei care au privit prin acel ochean spuneau că imaginea era oarecum tulbure, dar… apropiată! Or apropierea femeii era esențialul”, și-a amintit Goma.

În Penitenciarul Gherla, s-au mai petrecut și alte povești de iubire ale unor deținuți care își doreau să își zărească iubitele prin obloanele zidurilor care îi despărțeau.

„Cunosc încă o sută de asemenea minuni…”, a spus autorul.

Toate aceste povești de dragoste prin intermediul găurilor din obloane încep cu „A fost odată o închisoare: Gherla”, a mai notat Goma.

Citește și: Povestea de dragoste din spatele unui cântec săsesc celebru

Cele mai citite

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă