Text de Mihaela Kloos-Ilea, povestisasesti.com
"Beim Holderstrauch" (în traducere "Sub crengi de soc") este unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sașilor transilvăneni, care în perioada celor două războaie mondiale a fost tradus și cântat în mai multe țări, ajungând până în SUA și Japonia. Deși, în prezent, în România nu și-l mai amintește probabil nimeni, în Germania (de exemplu la Oktoberfest) și mai ales în comunitatea sașilor, rămâne unul dintre cele mai îndrăgite cântece populare, interpretat fie de coruri, fie de fanfare.
În spatele acestui cântec săsesc celebru este o frumoasă poveste dragoste, dor și despărțire, de la începutul secolului XX. Personaje principale sunt Regina Hedrich (25.03.1871 – 04.11.1891) din Moșna și preotul Carl Römer (1860-1942). Firul istoriei urmărește povestea de dragoste interzisă dintre între tânăra Regina și Carl Römer, poezia pe care acesta a scris-o în amintirea iubitei și, în final, un cântec care a ajuns de la Moșna în lumea largă.
Regina Hedrich era o tânără frumoasă și educată ce locuia într-una din cele mai impunătoare case din centrul Moșnei, peste drum de biserica fortificată. Cumva, cine știe în ce împrejurări, se spune că Regina i-a furat inima lui Carl Römer. De frica ochilor iscoditori, care în acele vremuri păzeau cu strictețe orice scânteie de dragoste a tinerilor, cei doi s-au întâlnit un timp pe ascuns.
Casa Reginei avea o fereastră care dădea spre curtea vecină. Adesea, la ceas de seară, în fereastră apărea o vază cu flori, mesaj doar de cei doi îndrăgostiți știut. Vaza cu flori din fereastră însemna că Regina îl așteaptă pe Carl în grădină, la umbra socului. Așa a scris Carl Römer poezia Bäm Hontertstreoch dedicată iubitei sale secrete, Regina. Din păcate, povestea de dragoste s-a încheiat trist, prin moartea neașteptată a fetei care avea doar 20 de ani.
Muzica, limba universală
Poezia Bäm Hontertstreoch va avea însă o viață mult mai lungă. Versurile sale au fost puse pe note de compozitorul și dirijorul german Hermann Kirchner, care a ajuns în acea perioadă de la Berlin la Mediaș. Versurile sensibile și melodia sentimentală explică răspândirea atât de rapidă și succesul de care s-a bucurat în lume. În timpul Primului Război Mondial, soldații și prizonierii de război au cântat până în Anglia și Rusia dorul iubitelor lăsate acasă, iar în anii ’30 se pare că a apărut o variantă chiar și în Japonia.
Cântecul a fost rapid preluat și de români, sub titlul Sub crengile de soc. Revista Familia relatează în prima parte a secolului despre succesul cântecului în concerte. În epocă, acest cântec, alături de alte compoziții ale lui Hermann Kirchner (de ex. Mireasa din Gârbova), nu a lipsit din repertoriul corurilor săsești, dar și românești.
Povești zidite
În 2011, în arhivele Bibliotecii Astra, a fost găsit textul scris de mână al traducerii în limba română și partitura cântecului. Deși a fost un cântec foarte cunoscut până după cel de-al Doilea Război Mondial, puținele mărturii scrise se explică prin faptul că a fost transmis prin notițe de mână sau prin viu grai. Așa se explică și zecile de variante de astăzi, foarte diferite între ele, după cum vedeți în înregistrările de mai jos.
Geneza poeziei lui Carl Römer mi-a fost istorisită de către acest drag cititor al poveștilor săsești, strănepot al Reginei Hedrich, dar apare și în cartea Um Hattert a lui Johann Bretz din Moșna.
Urmând indicațiile, în locul ferestrei pe care o păstra în memorie strănepotul Reginei, în prezent este doar un gemuleț amărât ferecat cu gratii. Până în ultimele decenii, foștii proprietari sași ai casei își amintesc că în camera bună din față a existat pe perete un portret al frumoasei Regina, de care însă nu mai știe nimeni ce s-a ales.
Fereastra de odinioară dădea spre curtea Primăriei, indiscreție care în ultimii ani a fost amendată cu zidirea. Înfundată, locul ei a rămas clar delimitat în zid, ca un fel de atrofiere a simțurilor noastre față de ecourile trecutului. Oricum, ceea ce se vede clar în lumina soarelui, printr-o fereastră deschisă, e mult mai puțin interesant decât ceea ce se petrece în spatele unei ferestre ferecate. Păcat că în ultimul timp am zidit nepăsători și ignoranți atâtea ferestre… Memoria și imaginația văd însă mereu dincolo de ziduri.
