Există timpuri şi locuri în care dragostea, odată ajunsă, se poate transforma în ură. Ca în basme, îngerii pot ajunge demoni, iar tinereţea fără de bătrâneţe se schimbă într-un tărâm al morţii. Povestea tulburătoare de mai jos, ale cărei temeiuri au fost cunoscute în epocă doar de câţiva iniţiaţi, se află într-un dosar din arhiva Comitetului Central, care consemnează fapte petrecute la zece ani după instalarea regimului comunist în România.
Citește și: Povestea de dragoste din spatele unui cântec săsesc celebru
Într-o frumoasă amiază de aprilie a anului 1958, Tanţi, fiica cea mică a lui Gheorghiu Dej, însoţită de marea ei iubire de atunci, cântăreţul Cezar Grigoriu, din celebrul „Trio” al fraţilor Grigoriu, autorii hit-ului de epocă „Macarale râd în soare, argintiu!”, intra la Braseria Continental din centrul Bucureştilor. Toate mesele erau ocupate. Un tânăr arătos, singur la o masă, le-a făcut semn şi i-a invitat alături de el. Cei trei au petrecut foarte agreabil un ceas-două împreună, ceea ce i-a determinat pe Tanţi şi Cezar să-l invite pe tânăr, pe nume Gheorghe Plăcinţeanu, despre care aflaseră că e medic chirurg, să le facă o vizită.
La două săptămâni după această întâmplare, doctorul Plăcinţeanu a cunoscut-o în casa lui Cezar Grigoriu pe Lica, fiica cea mare a dictatorului comunist. Pe atunci, Lica era o „stea” în ascensiune a cinematografului de la noi. Se spunea că Dej închiriase singur o sală de cinema, pentru a-i savura debutul pe marele ecran. Ceea ce s-a întâmplat apoi este reprodus de dosarul din arhiva Comitetului Central în următorii termeni: „Deşi Lica Gheorghiu era căsătorită în acea perioadă cu Marcel Popescu [secretar şi aghiotant al lui Dej – n.n.], la scurt timp după cunoaşterea doctorului Plăcinţeanu Gheorghe a început să întreţină relaţii intime cu acesta. Deoarece relaţiile dintre ei au devenit publice, în familia lui Gheorghiu Dej au avut loc numeroase discuţii, în urma cărora a survenit divorţul între Lica Gheorghiu şi Marcel Popescu. Menţionăm că Gheorghiu Dej, aflând de legăturile existente între Lica şi Gheorghe Plăcinţeanu, care începuse să o viziteze la domiciliu, şi-a manifestat în mod hotărât dezacordul faţă de aceste relaţii şi a căutat pe toate căile să le destrame şi să împiedice intenţiile lor de căsătorie”.
Citește și: Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi Devi
Dej era de-a dreptul furios. Furia sa era potenţată de o traumă mai veche a liderului comunist. O poveste de familie, relatată în epocă de un nepot al său, Ticu Gheorghiu, o pune pe seama unei tragice întâmplări: în vremea în care Gheorghiu Dej nu-şi începuse încă „activitatea revoluţionară” şi se afla la Bârlad, mamei sale, bolnavă, i-a fost refuzată o internare în spital, pe motiv că nu ar avea bani suficienţi. La scurt timp, aceasta a decedat.
Vinovat, în memoria familiei, a rămas directorul spitalului. Îl chema Plăcinţeanu şi fusese tocmai tatăl pretendentului la mâna fetei lui Dej. În atare condiţii, pe Gheorghe Plăcinţeanu nu îl putea aştepta nimic bun, dar din nefericire nu-şi imagina până unde poate împinge Gheorghiu Dej, întocmai ca Împăratul Roşu din poveste, dragostea posesivă faţă de fata sa şi răzbunarea unei traume a trecutului.
Plăcinţeanu a fost pus, din ordinul direct al ministrului de interne Alexandru Drăghici, care acţiona la cererea lui Dej, sub o severă urmărire. A început să fie scotocit şi trecutul singurei rude apropiate în viaţă, unchiul său Ion Plăcinţeanu, profesor universitar, care trăia ca pensionar la Iaşi. Cu toată inconsistenţa probelor, arestarea celor doi a fost ordonată din „raţiuni superioare de stat”. Aşa se putea întâmpla cu dragostea în comunism, iar criza de furie a fetei lui Dej nu a putut schimba nimic. Lica avea să recunoască faţă de cântăreţul Cezar Grigoriu, până unde va împinge tatăl său răzbunarea: „acum, întreaga familie va avea de suferit”.
Aşa s-a şi întâmplat. Bătrânul profesor Ion Plăcinţeanu, pensionat pentru o boală de inimă, a fost închis la penitenciarul Gherla, unde a murit la 14 decembrie 1960. Nepotul său, Gheorghe Plăcinţeanu, complet izolat, ţinut în frig, lipsit de hrană, a contractat rapid un TBC pulmonar şi s-a îmbolnăvit de ulcer duodenal.
S-au dat dispoziţii precise să nu i se asigure nici un fel de tratament medical. La 1 mai 1961, tânărul doctor Plăcinţeanu s-a stins, după doar douăzeci de luni de la arestare. S-a interzis autopsierea cadavrului, pentru stabilirea cauzelor morţii. Murise, de fapt, nu de boală şi de foame, ci pentru că a iubit pe cine nu trebuia. Iar Lica nu a aflat niciodată adevărul despre soarta lui; i s-a spus doar că, după executarea unei scurte pedepse, a ales să emigreze. Se poate spune şi aşa – plecase spre locuri mai bune decât ţinuturile lui Roş Împărat, acelea în care dragostea poate ucide.
Text apărut în volumul Zorba şi catedrala, Editura Polirom, 2002.
