Existența unei voci care a avut puterea să exorcizeze, pentru câteva momente, demonii realității comuniste din mințile românilor a cerut o jertfă. Activitatea intelectuală a Monicăi Lovinescu, vocea postului de radio clandestin Europa Liberă, a fost plătită de mama ei, Ecaterina Bălăcioiu.
Citește și: Povestea de dragoste din spatele unui cântec săsesc celebru
Profesoară de limba franceză și Inspector General în Ministerul Instrucțiunii Publice, Ecaterina Bălăcioiu s-a căsătorit cu criticul literar Eugen Lovinescu în anul 1916. La acea dată, Lovinescu avea 35 ani, iar Ecaterina avea 29 de ani, conform lucrării „Scrisori către Monica”.
Trista poveste de dragoste
Potrivit autoarei Doina Jela, în lucrarea „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat”, cei doi intelectuali s-au cunoscut la Biblioteca Academiei, unde studiau la mese vecine.
Ecaterina Bălăcioiu a trăit în cele mai distinse cercuri intelectuale. Înainte de căsătorie, ea a fost curtată de Camil Petrescu, cerută în căsătorie de Cincinat Pavelescu și invidiată de mari artiste, ca Lucia Sturdza Bulandra și Maria Tănase.
Deși a fost, vreme de aproape două decenii, soția celui mai important critic literar și mentor estetic al perioadei interbelice, Ecaterina Bălăcioiu nu a fost fericită. În jurnalele criticului, numele soției nu apare deloc.
„Nu a fost o soție fericită (…) în jurnalul publicat cincizeci de ani mai târziu, ca un omagiu (…) la riscul pe care și-l luase ea, salvându-l de la distrugere, numele ei aproape nu apare, dând impresia că aceea care își va spune mereu, cu orgoliu <<ex-Lovinescu>>, și va vizita cât va fi liberă și în viață, ca pe un mormânt, locul unde se afla urna cu cenușa soțului ei, nici nu existase pentru el”, notează Doina Jela.
Căsnicia celor doi intelectuali a fost discretă, la fel ca și divorțul, pronunțat în 20 martie 1934. Cu toate că Lovinescu și Bălăcioiu s-au despărțit, după moartea lui, din anul 1943, Ecaterina a luptat pentru a-i proteja opera.
Citește și: Poveste din ţinuturile lui Roş Împărat
„L-a admirat mult pe omul acesta de hârtie, cel mai desăvârșit al literelor românești, și a crezut cu tărie în opera lui pe care a salvat-o, eroic și aproape riscându-și viața, din mâinile și de sub ochii veniți s-o confiște. A depus-o apoi la o ambasadă străină, de unde a luat drumul unei pribegii care a durat mai bine de patruzeci de ani”, mai scrie Doina Jela.
Monica Lovinescu, ”splendida compensație” a Ecaterinei Bălăcioiu
Au avut un singur copil, Monica Lovinescu, născută în anul 1923. Din cartea „Scrisori către Monica”, reiese că fiica celor doi a fost foarte dorită de mama ei.
Pentru Ecaterina Bălăcioiu, Monica a fost „splendida compensație a celor ce nu am avut, sau am avut cu excesivă parcimonie, întotdeauna (…) Îmi cunoști punctele vulnerabile: părinții, originea socială, tatăl tău, inspectoratul și… Tu”, îi scria soția criticului literar fiicei ei.
Titi, femeia cu un surâs vag
În cartea ei, Doina Jela amintește că fosta soție a lui Eugen Lovinescu a provenit dintr-o veche familie românească. În tinerețe, i se spunea Titi: „ (…) a fost descendenta unei vechi familii românești, cu acte de boierie, scrise pe piele de vițel, în urmă cu câteva sute de ani (…) Într-o fotografie făcută la vârsta majoratului, Titi avea << un chip rotund, gingaș, frumusețea puternic marcată a anilor treizeci, un surâs vag, distant și o privire care evită obiectivul aparatului, lăsându-ne să citim în ea o ușoară adiere de orgoliu și, sub aparențele gingășiei și fragilității, o neclintită voință și siguranță de sine>>”, o descrie Jela.
Din mărturiile autoarei, reiese că Ecaterina a fost licențiată în Litere la București și Paris și a devenit o personalitate a vieții culturale interbelice. A fost profesoară de franceză și vorbitoare de germană, cititoare de texte clasice grecești în original, de autori ca Eschil și Sofocle.
De asemenea, a scris manuale de limba franceză, pe care le-a semnat, înainte de moartea soțului, cu numele „Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu”.
”Toate fetele o divinizează”
După moartea soțului ei și după plecarea fiicei, Monica, în Franța, Ecaterina a purtat o intensă corespondență cu ea.
„Pe la 1958, în București, pe bulevardul numit astăzi Mihail Kogălniceanu (…) putea fi văzută aproape zilnic o femeie înaltă, impozantă, distinsă, cu părul strâns într-un coc încă bogat, acoperit toamna și iarna cu o pălărie fină, de fetru, îmbrăcată într-un mantou închis la culoare și pantofi asortați, cu talpă moale, de crep, și sub mantou, o rochie din stofă ușoară (…) cu un guleraș deschis la culoare, de obicei din dantelă brodată. În dreapta, pe corsaj, puțin mai jos de rever, femeia poartă întotdeauna o broșă mare, din lemn, chinezească, sau din metal emailat, veche, de calitate”, și-o amintește Doina Jela.
După ce a ieșit la pensie, iar limba franceză a fost înlocuită de limba rusă în școli, Ecaterina a început să dea lecții în particular: „Nu are decât eleve. Fete. Toate o divinizează (…) se face iubită spunându-le fiecăreia în parte că seamănă cu fiica ei”, spune Jela.
Sacrificiul Ecaterinei
Fostă soție a criticului literar Eugen Lovinescu, membră a elitei românești și mamă a Monicăi Lovinescu, Ecaterina a fost atent monitorizată de Securitate.
„Patru servicii (…) secrete ale tinerei Securități a statului își mobilizează forțele pentu a o urmări zilnic în drumurile acestea ale ei, pentru a-i consemna întâlnirile întâmplătoare pe stradă, pentru a-i înregistra pașii, mișcările și tăcerile în casă, vizitele prietenilor, toate femei și toate tinere, (…) convorbirile telefonice, pentru a-i intercepta, fotocopia, traduce și îndosaria scrisorile, a-i deschide și scotoci pachetele”, mărturisește Jela.
În 22 mai 1958, una dintre echipele serviciilor secrete a dus-o la Malmaison și a anchetat-o în stare de arest. După 258 de zile și de nopți petrecute în celulele Securității, au condamnat-o la 18 ani de muncă silnică și la închisoare.
Motivul condamnării a fost refuzul ei de a-și chema fiica în slujba statului.
„I s-a cerut, în schimbul eliberării, să o cheme de acolo de unde se afla, pe fiica ei, pentru a-și pune inteligența și talentul în slujba tânărului stat comunist român, și a refuzat, a fost lăsată fără tratament și fără asistență medicală alte 480 de zile și de nopți”, a mai scris Jela.
Citește și: Jules Verne și Louise Müller, poveste de dragoste în Carpați
A murit, în închisoare, la 6 iunie 1960, la vârsta de 72 de ani. Nu se știe nici astăzi unde este groapa comună în care îi zac osemintele.
Numele Ecaterinei Bălăcioiu este inscripționat pe placa din cimitirul Montmartre, alături de numele altor martiri ai comunismului.
