Glorie si paragina
Bucurestiul s-a nascut treptat, intre secolele al XIV-lea si al XVI-lea, prin coagularea unor asezari satesti aflate in vecinatatea Curtii Domnesti si a targului sezonier numit «Targul Cucului» sau al «Mosilor».
Mahalalele – mai intai asezari satesti in jurul targului Bucurestilor si mai apoi cartiere preurbane ale acestuia -, au avut pana la inceputul secolului XX o infatisare rurala. Aceasta a presupus desigur ocupatii si practici patriarhale. Intre acestea s-a numarat si cultura vitei de vie. Podgoriile au ocupat suprafete intinse din actualul Bucuresti. Podgoriile bucurestenilor au fost mai numeroase si mai vaste decat livezile de pomi fructiferi, gradinile de zarzavat sau spatiile destinate altor culturi, luate la un loc.
Cele mai intinse podgorii s-au aflat pana la inceputul secolului XX, la sud de raul Dambovita. Actualul deal al Patriarhiei de pilda, a fost cunoscut in Evul Mediu ca «Dealul Viilor», pana in secolul al XVII-lea cand s-a ridicat aici noua Mitropolie a Valahiei. In jurul ei au fost podgorii intinse apartinand Mitropoliei si care inconjurau mahalalele marginase din toate partile. Aceste podgorii incepeau din partea Podului Calicilor sau al Craiovei, devenit dupa 1800 Podul Calitei (azi Calea Rahovei), ocupau cartier Grammont de mai tarziu si inconjurau actualul Parc Carol I. Teritoriul podgoriilor continua pana pe Calea Vacarestilor unde se aflau viile manastirii Vacaresti. Asadar, mai toata partea de est si sud a Bucurestiului de astazi au fost ocupate de intinse podgorii.
La finalul secolului al XVIII-lea, pe pantele dealului Filaret ajungeau marginile unor mahalale sarace si risipite pe intinse maidane. De-o parte si alta a actualului bulevard Marasesti s-a aflat mahalaua Flamanda sau «Saraca» formata in jurul bisericii cu acelasi nume. La sud de ea s-a dezvoltat mahalaua-sat numita «Alexe», dupa numele unui arnaut care a ridicat aici o bisericuta ce-i poarta inca numele. Mahalaua Alexe s-a conturat pe deplin la inceputul secolului al XIX-lea si s-a extins in timp, de-a lungul Caii serban Voda pana spre actuala strada Candiano Popescu, numita anterior «11 Iunie». De partea cealalta a parcului Carol I, spre Gara Giurgiului sau «Filaret», s-a aflat perimetrul fostei tiganii mitropolitane. Aceasta a fost mutata in prima parte a secolului al XIX-lea mai spre sud-vest, pe locul ei dezvoltandu-se cartierul Gramont, unul dintre primele perimetre urbane moderne ale micilor liber-profesionisti, functionari etc., din Bucuresti. La sud de Gramont si la vest de parcul Carol I a existat in secolul al XIX-lea, intinsa mahala Tiganesti, loc de asezare a tiganilor mitropolitani dar si a saracimii orasului. La intrarea in parc dinspre Fantana Zodiacului si strada 11 Iunie, pe o arie mai intinsa, s-a aflat la inceputul secolului al XIX-lea catunul Filaret, inghitit de oras in mai putin de cincizeci de ani.
Mitropolitul Filaret al II-lea
si «minunata» lui fantana
Fantana de pe Dealul Filaret "a fost cea mai minunata fantana, demna de a sta alaturi cu cele mai frumoase monumente de arta orientala. Odinioara, toata valea din spatele Dealului Mitropoliei era taiata de un drum care lasa pe stanga lunga gradina a acesteia si se indrepta spre dealul numit «al lui Filaret». Pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, mitropolitul Filaret al II-lea a cladit acolo o fantana. Mai tarziu, alt mitroplit, Dositei Filiti, a impodobit-o cu minunate coloane sculptate. (Nicolae Vatamanu)". Un contemporan al acestui monument, Nicolae Predescu, a descris fantana asemeni "unei frumoase case cu doua randuri". (…)Apa celor patru izvoare se revarsa din peretele de piatra sculptata, prin mai multe guri; pe pardoseala de lespezi de marmura alba erau scobite canaluri inguste, prin care trecea clipocind apa. Tavanul era alcatuit din 12 lespezi de marmura maiestrit sculptate cu semnele celor 12 zodii. O scara de marmura, de asemenea inflorata, ducea deasupra. Acolo te aflai intr-o sala mare, in chipul unui vechi pridvor romanesc. Printre coloanele de piatra crestate in frunze si flori, privirea ratacea in voie pe deasupra baltii inconjurate de salcii. Sub streasina atarnau clopotei de sticla, care sunau la adierea vantului." La mai putin de 100 de ani de la ridicarea fantanii, Ulysse de Marsillac povesteste: "salciile au disparut si fantana de asemenea, spre marele meu regret, pentru ca intr-adevar era pitoresca si eleganta; arhitectura ei amintea de stilul Alhambrei." Cum a disparut fantana lui Filaret? Tipic romanesc. S-a paraginit, nefiind intretinuta. La 1834 o aflam inchiriata unui Manole Basmangiu pe o mie de lei pe an, fapt care a contribuit la deteriorarea ei. Intre 1861-1870 au fost mai multe «incercari» de a «salva» monumentul de catre Consiliul Municipal. Acesta a cerut daramarea lui si reconstruirea alte fantani "pe cat posibil mai monumentale". In primavara anului 1863 fantana a fost daramata iar pietraria ornamentala a fost predata la Cazarma Veche de la Beilic. Abia in 1870, primarul G.Gr.Cantacuzino a cladit fantana care-i poarta numele, situata si azi in parcul Carol I.
"La Filaret, la izvoare/Unde-i umbra si racoare… "
Era obiceiul din vechime ca "lumea sa se adune aici. Era camp deschis, verdeata, umbra, izvoare reci si mai era inca ceva ce nu se gasea nicaieri in Bucuresti: o cladire veche, dar nu prea, de o rara frumusete, parca anume facuta ca sa slujeasca drept tribuna luptatorilor pentru libertatea poporului. De atunci asa i-a ramas campului numele: Campul Libertatii. Aici au vorbit pe rand Balcescu, Heliade, fratii Golesti, Christian Tell si Magheru ai multi alttii(Nicolae Vataamanu)".
Gradina Filaretului din «Dealul Bucurestiului» era foarte animata de sarbatori dar si in serile calde de vara sau toamna tarzie. De pilda, toamna cand "se coceau coarne (struguri albi cu boaba lunguiata n.m.) si mischetul (struguri tamaiosi n.m.), tot Bucurestiul iesea sa se plimbe, sa petreaca si sa se odihneasca la Filaret."
Tinerii jucau aici «geridul». Acesta era "un joc turcesc, de voinicie si indemanare, un joc de intrecere la azvarlitul sulitei asupra celorlalti jucatori." Pe de alta parte, podgoriile intinse de pe Dealul Filaretului si imprejurimi, "faceau fala podgoriilor locale". Din viile Filaretului a mai ramas doar numele unei strazi care le strabatea odinioara: soseaua Viilor.
Izvoarele Filaretului erau folosite si intr-o incipienta industrie casnica pusa pe picioare de mahalagiii locului. Astfel, aflam de la Popescu Lumina ca verile "campia era acoperita de lucratoare: fete si neveste, care limpezeau testemelurile in fantana, dupa ce mai intai fixau culorile, muindu-le in piatra acra, apoi le intindeau la soare, pe iarba. Testemelul era podoaba capului cucoanelor si jupaneselor romance. O roata de bumbac de zece parale se prefacea in degetele mahalageoaicelor din Bucuresti intr-un tulpan subtire ca panza Arehnei, si cu doua trei tipare de lemn de tei, cu cateva buruieni colorate (bacan – tinctura rosie dintr-un arbore brazilian n.m.; sofran, pasachina, scumpa – otetar sau liliac n.m.) se da comertului un obiect de valoare insutita." Toate aceste inceputuri de industrie casnica au pierit la sfarsitul secolului XIX.
Gradina Filaretului a fost una de mare zaiafet pentru bucuresteni, pana spre inceputul secolului XX. Duminica "se facea hora, se bea braga, se manca bigibigi si rahat cu apa rece de la cismele. Aici se afla vestita gradina Trocadero numita si Oracici, cu un salon unde se da baluri de diferite societati. Localul Trocadero avea o pivnita foarte adanca si mare – o parte din ea se afla si azi, este grota care in vremea Expozitiei din 1906 servea ca gura de ocna, cu bulgari mari de sare asezati ca in forma fundului salinelor." Putem localiza pozitia localului «Trocadero», catre mijlocul esplanadei care strabate parcul de astazi.
Expozitia Generala
Romana din 1906
In jurul Dealului Filaret au aparut la finalul secolului al XIX-lea o serie de spatii industriale precum: «Uzina de Gaz» pe Bulevardul «Neatarnarii» (astazi Marasesti) societatea «Tramvaiul Nou» cu iesire pe Calea serban Voda; Gara de Sud (Filaret); «Fabrica de Turnat» si mai la sud Institutul Metereologic, care poate fi admirat si azi. De remarcat ca o buna parte a laturii sud-estice a parcului se afla in proprietatea generalului Candiano Popescu. Aceasta proprietate va fi curand parcelata in loturi care vor fi vandute. Astfel s-a nascut la inceputul secolului XX strada Candiano Popescu impreuni cu cartierul care-l margineste. Dupa primul razboi mondial, langa Gara de Sud (Filaret) au aparut «Uzinele Wolff» si «Asfaltul Filaret».
Evenimentul care va schimba radical spatiul «gradinii Filaret» a fost organizarea "Expozitiei Generale Romane, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasa a M.S.R.Carol I." Existenta «Parcului Carol I» se datoreaza initiativei exclusive a lui Lahovari, ministrul de domenii. Parcul a fost amenajat pe o suprafata "totala de 41 hectare" intre 1905-1906. In timpul lucrarilor de amenajare a fost mutat din loc "pentru saparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului dupa plan, cca. 575.000 metri cubi. Sub grija gradinarilor horticultori Samuel si Louis Leyvraz au fost plantati 10.189 arbori mari si conifere precum si peste 48.000 de arbusti. Proiectul parcului a fost realizat de arhitectul peisagist elvetian Redont inca din 1903. Prima sapatura la terasamente a fost facuta la 15 iunie 1905. In numai 11 luni au fost ridicate peste 5.800 metri patrati de constructii definitive («Arenele Romane», «Palatul Artelor», «Turnul lui Tepes Voda») precum si peste 30 000 metri patrati de constructii provizorii reprezentand variate tipuri de pavilioane expozitionale.
Expozitia a fost deschisa oficial la 6 iunie 1906 si s-a inchis oficial intr-o zi de joi, 26 noiembrie 1906, cu o solemnitate la Arenele Romane. De pe terasa «Pavilionului Regal» (unde se afla astazi Mausoleul) se putea zari "intregul teren al Expozitiei" in care se intra printr-o "poarta monumentala" de unde pornea "esplanada Regelui Carol". Aceasta sectiona in doua parcul cu expozitia si era inconjurata de "palate, gradini si pavilioane de toata frumusetea." De o parte si de alta a esplanadei "se vad monumente interesante: Cula, veche casa boiereasca si Turnul lui Tepes (astazi garnizoana n.m.), Arenele Romane si biserica Cutitul de Argint, in stil curat national." Mai departe, langa fantana Cantacuzino, "pe ondulatiile terenului, sunt alte gradini frumos dispuse, cu tot felul de producte vegetale. sosele si drumuri bine pietruite si cu plantatiuni duc in toate pavilioanele expozitiei, iar de-alungul acestor sosele alte palate si pavilioane de toate formele si stilurile alcatuiesc un tot minunat."
Pavilionul Regal forma "centrul unui palat de proportii armonioase, ale carui aripi sunt ocupate: in dreapta de sectia militara si in stanga de sectia lucrarilor publice, fiind legate intre ele prin galerii cu coloane." Parcul Carol ar fi putut sa ramana un model de gradina «Belle Epoque» dar regimurile politice care s-au succedat in cursul secolului XX, au simtit nevoia sa-ti creeze legitimitatea printr-un excurs propagandistic extins si in spatiul public.
Un nou regim, alt eveniment: «Luna Bucurestilor» (1935)
Cu prilejul «Lunii Bucurestilor» din 1935 (prima editie dintr-o serie de cinci) este organizata o expozitie urbanistica in Parcul Carol I. Au fost reparate pavilioanele construite in 1906 si au fost ridicate altele noi. Alaturi de pavilioanele expozitionale a fost amenajat si un fragment de oras medieval, numit sugestiv «Cartierul Vechi». Este modernizata zona pietei «Regina Elisabeta» amenajata la 1906, redenumita "Maresal Joffre". In mijlocul pietei este ridicata "Fantana Zodiacului", dupa planurile arhitectului Octav Doicescu. Semnele zodiacale, sterse de comunisti si readuse la lumina in ultimii ani, au fost realizate de sculptorul Mac Constantinescu.
Pavilioanele expozitiei de urbanism din Parcul Carol I, "cuprindeau expuneri ale tuturor sectoarelor administratiei municipale. Alaturi de pavilioanele administratiei comunale se mai aflau pompierii, politia, posta, serviciul pavajelor, precum si cateva cladiri care adaposteau Expozitia Internationala de Vanatoare, Muzeul Teatrului National, Expozitia Aviatiei." In perioada cat a durat expozitia (9 mai-9 iunie), la «Cartierul Vechi», "in fiecare seara, aveau loc reprezentatii oferite in special, de actorii Teatrului National sub indrumarea lui Victor Ion Popa. Era astfel, reinviata viata Bucurestilor de altadata, populata de boieri si jupanite, arnauti, mascarici, lautari si cantareti (Ionita Ionel)."
Parcul in anii puterii populare
Intre anii 1960-1963, Parcul Carol redenumit «Parcul Libertatii»(imediat dupa 1947), sufera schimbari: majoritatea monumentelor dispar iar unele sunt mutate cum a fost cazul moscheei «Hunchiar-Regele Carol I», aflata astazi in Piata Pieptanari.
Esplanada este marita, devenind monumentala. La capatul ei, pe locul Muzeului Militar (fostul Palat al Artelor) deteriorat de bombardamentele anului 1944, a fost construit sub coordonarea arhitectului Ovidiu Maitek(n.1925) ceea ce s-a numit atunci "Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului si a patriei, pentru socialism". Inaugurarea monumentului a avut loc in ziua de 30 decembrie 1963 ca "un omagiu adus memoriei militantilor revolutionari care si-au inchinat viata slujirii cu abnegatie a intereselor vitale ale poporului."
Monumentul are o inaltime de 48 metri si interesant, cifra reprezinta si anii de domnie ai regelui Carol I! Cele cinci arce ale monumentului sunt placate cu granit rosu. Rotonda din interior, in care se patrunde printr-o poarta masiva, are si ea peretii din granit rosu pe care se sprijina o bolta din mozaic auriu. Criptele din rotonda sant acoperite cu lespezi din granit negru. Aici se aflau inmormantati la 1966 personalitati ai regimului puterii populare precum: stefan Gheorghiu, I.C.Frimu, Dr.Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej. O perioada, Rotonda a fost deschisa publicului larg pentru vizitare. Pe terasa superioara a monumentului, intr-o amfora de granit, ardea permanent o flacara care simboliza "prezenta vesnic vie a memoriei celor care si-au daruit viata pentru cauza patriei si a poporului muncitor."
Detalii despre alte parcuri si gradini in volumul Gradinile Bucurestilor de Alexandru Lancuzov, Editura Caligraf, Bucuresti, 2008.
