Multi intelepti ai lumii au reflectat la un „pacat” pe care-l savarsim nu fata de divinitate, de semeni, ci fata de noi insine: nu avem si o viata proprie in interiorul fiintei noastre, ci ne lasam stapaniti numai de instincte, de poftele trupului, care ne fac sa fugim in exterior, sa traim in afara noastra. Iata ce scrie, pe aceasta tema, Blaise Pascal (matematician, fizician, scriitor si filosof francez, 1623-1662): Suntem plini de lucruri care ne arunca in afara. Instinctele noastre ne fac sa simtim ca trebuie sa ne cautam fericirea in afara de noi. Pasiunile ne imping in afara. Obiectele din afara ne tenteaza prin ele insele si ne cheama, chiar si atunci cand nu ne gandim la ele. Si astfel filosofii propovaduiesc in zadar: „Intrati in voi insiva!” (Din „Gandiri pentru o apologie a religiei crestine”, Antologie filosofica, Ed. Casa Scoalelor, Buc. 1943).
Da, asa e…: cum sa intram in noi insine daca suntem goi inlauntrul nostru, ba mai mult, dupa o expresie religioasa ortodoxa, avem „o pustietate in suflet”! Putem trai in „pustietatea” din noi? Si atunci, stapaniti de demonii simturilor, ne cautam fericirea, bucuria numai in afara noastra: in gloata zgomotoasa, in indeletniciri numai pentru indestularea pantecelui, in petreceri, divertisment, fugind de golul din noi. Simtim si vedem lumea numai in infatisarea ei animalica, nu mai suntem in stare a ne privi viata si in lumina ei metafizica.
Si ma gandeam la societatea in care traim, si ma intrebam: Doamne, oare cati dintre noi mai avem si o viata proprie, interioara? Cati mai intram inlauntrul nostru pentru a ne intalni cu noi insine? Lumea in care suntem astazi arata cel mai clar cat de goi suntem inlauntru, ca traim numai in afara noastra, ca nu avem aproape nimic propriu pentru fiinta noastra sau, dupa un cuvant al lui Nietzsche, „boala omului modern este personalitatea lui scazuta”.
