Multi credem despre noi, oricat de saraci si nevolnici am fi inlauntrul fiintei noastre, ca suntem impodobiti cu calitati, despre care vorbim prosteste si ne falim cu ceea ce, de fapt, nu avem – si astfel ne dam de gol… golul din noi, dupa aceste cuvinte ale lui Schopenhauer (filosof german, 1785-1860): "A afecta o calitate, a te fali cu ea inseamna a marturisi ca nu o ai. Fie curaj, fie eruditie sau inteligenta, spirit, noroc la femei, avere, nastere sau oricare ar fi lucrul cu care se faleste cineva, din chiar falirea lui intelegi ca tocmai acolo simte lipsa; caci cine are cu adevarat si pe deplin o calitate, nici nu se gandeste sa o simuleze sau sa o scoata prea mult la iveala, ci este linistit in privinta lui".
Ceea ce e bine in acest pacat satanic al mandriei este faptul ca acei care-l savarsesc, in toate imprejurarile, isi arata singuri golul, neputintele fiintei lor. E de prisos sa vorbesti despre talentul pe care-l ai si-l faci sa rodeasca in tine, in munca ta; nu gura, cu buzele ei umflate sau rujate, ci faptele graiesc si dau marturii vrednice de lauda despre noi. Cat de scarbavnici sunt ingamfatii care croncanesc ca gaitele despre ei, nestiind ca astfel se arata pe sine in toata goliciunea launtrica. "Ignorantii care o fac pe desteptii – spune Voltaire – sunt mai prejos decat maimutele".
