1336: Sinuciderea colectivă a 4000 de apărători ai cetăţii Pilėnai (Lituania) pentru a nu se preda Cavalerilor Teutoni
1570: Papa Pius V o excomunică pe Regina Elizabeta I a Angliei
1817: Deschiderea oficială a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din ţară
Samuel von Brukenthal, Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei în perioada 1777-1787 şi singurul reprezentant al comunităţii săseşti transilvanene ce a primit funcţii publice înalte în Imperiul Austriac condus de Împarateasa Maria Tereza, a construit la Sibiu palatul ce îi poartă numele, îi stilul barocului târziu şi având drept model palatele vieneze, conform siteului oficial al Muzeului Brukenthal.
Construcţia a durat, pe etape, zece ani (1778-1788) şi avea drept scop să servească drept reşedinţă oficiala a baronului von Brukenthal urmând, de asemenea, să adăpostească şi colecţiile acestuia de artă.
Faţada principală a palatului, construită în stil Baroc auster, a fost ridicată mai târziu şi are drept element arhitectonic central un ancadrament de piatra susţinut de coloane, fiind decorat cu elemente baroce decorative (urne, rozete, festoane) precum şi cu blazonul aurit al lui Samuel von Brukenthal.
Citeşte şi: Casa baronului Brukenthal
Neavâd descendenţi direcţi, baronul Brukenthal a lăsat prin testament întreaga sa avere – inclusiv palatul şi colecţiile de artă – unui descendent în linie masculină cu care se înrudea, cu condiţia ca acesta sau urmaşii săi să doneze averea Bisericii Evanghelice în cazul în care linia familiei se stingea, iar palatul să devină muzeu deschis publicului larg.
Muzeul Naţional Brukenthal, pornit de la unicul nucleu constituit din Palatul Brukenthal şi colecţiile de artă lăsate moştenire de baronul Brukenthal, şi-a extins colecţiile de-a lungul anilor, incluzând obiecte specifice culturii săseşti din Transilvania. În 1966 este inaugurat, astfel, Muzeul de Vânătoare „August von Spiess”, în 1972 Muzeul Farmaciei, iar în 1988 este inaugurată Secţia de Istorie (în prezent Muzeul de Istorie).
Muzeul Brukenthal mai deţine Galeriile de Artă Europeană, artă românească, respectiv artă contemporană, bibliotecă, Muzeul de Istorie Naturală, Sala cu Frescă, precum şi Laboratoarele de Restaurare.
În 1968 se petrece unul dintre cele mai celebre şi mai misterioase cazuri de furt din istoria României postbelice, atunci când de la Palatul Brukenthal sunt furate opt tablouri, evaluate în perioada respectivă la peste 25 de milioane de dolari, acestea fiind scoase din ţară în numai trei zile. Miliţia şi Securitatea au petrecut mai bine de patru ani de ani conducând anchete fără rezultate concludente, răstimp în care angajaţii muzeului au fost supuşi unor chinuitoare interogatorii.
Patru dintre tablouri au reapărut misterios după 30 de ani, în SUA, şi au fost repatriate în 1998.
Furtul tablourilor de la Palatul Brukenthal, petrecut în 1968, a fost trecut sub tăcere de autorităţile vremii, în 1972, după mai bine de patru ani de anchete fără rezultate concludente. În acest răstimp, familiile angajaţilor de la Muzeul Brukenthal nu au mai cunoscut liniştea. Puţini mai sunt acum în viaţă pentru a se bucura de revenirea acasă a superbelor lucrări de artă, iar cei care mai trăiesc o fac şi astăzi cu amintirea terifiantelor nopţi de anchetă în încăperile întunecoase ale Palatului Brukenthal, înţesate cu securişti şi miliţieni aduşi în pragul exasperării de ingeniozitatea unor hoţi, dar şi de lipsa de prevedere a administraţiei din acea vreme a muzeului. Cazul nerezolvat de cei peste 100 de criminalişti conduşi de celebrul colonel Dumitru Ceacanica a suscitat interesul internaţional şi a alimentat cele mai neaşteptate teorii ale conspiraţiei, una dintre ele fiind aceea că furtul tablourilor a fost regizat de securişti loiali familiei Ceauşescu.
Citeşte în articolul Tablourile de la Brukenthal furate de securisti? un amplu material despre „furtul secolului” din România comunistă, în urma căruia unul dintre ţapii ispăşitori a fost Teodor Ionescu, muzeograf al muzeului şi unul dintre cercetătorii reputaţi din Europa de la acea vreme, autorul „primelor studii româneşti aparute vreodată” (conform unui articol din Tribuna, 1970) despre tezaurul de artă de la Brukental. Acesta a fost arestat şi închis la Gherla.
Citeşte şi: Teodor Ionescu, de la Brukenthal la Gherla
1821: Conducătorul Eteriei greceşti, Alexandru Ipsilanti, emite la Iaşi o proclamaţie prin care anunţă „sprijinul unei mari puteri” (Rusia Ţaristă)
Citeşte aici o descriere mai detaliată a evenimentelor legate de mişcarea eteriştilor, de trecerea ei pe teritoriul Principatelor, precum şi despre legenda comorii ascunse de aceştia în Moldova, înainte de a trece Prutul pentru a se refugia în Rusia Ţaristă, după înfrângerea de către Imperiul Otoman.
1831: Bătălia de la Olszynka Grochowska, episod din timpul Revoltei Poloneze din Noiembrie împotriva Imperiului Ţarist
1836: Samuel Colt a patentat revolverul în Statele Unite.
1843: Lordul George Paulet stabileşte cesiunea provizorie a Arhipelagului Hawaii
Insulele ce formează arhipelagul cunoscut astăzi sub numele de Hawaii au fost descoperite de căpitanul, exploratorul şi cartograful englez James Cook în 1778, acesta dând arhipelagului numele Sandwich, în onoarea celui de-al patrulea Conte de Sandwich, care era la vremea respectivă Prim Lord al Amiralităţii engleze.
Citeşte aici povestea marelui explorator englez şi felul în care a sfârşit acesta, în data de 14 februarie 1779, fiind ucis de indigeni şi apoi înmormântat după tradiţiile locale.
1856: Conferinţa de Pace de la Paris ce marchează sfârşitul Războiului Crimeei
1866: Debutul literar al lui Mihai Eminescu în revista Familia din Oradea, cu poezia De-aş avea…(9 MARTIE PE STIL NOU)
Debutul lui Eminescu s-a petrecut pe 25 februarie 1886 (9 martie după calendarul gregorian adoptat de România în 1919) atunci când Iosif Vulcan, directorul revistei Familia, a publicat poezia „De-aş avea”, schimbând totodată numele autorului din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a îmbrăţişat şi l-a păstrat pentru posteritate.
Înfiinţată în 1865, la Pesta, de publicistul şi scriitorul Iosif Vulcan ca revistă enciclopedică de cultură şi literatură, Familia a fost tipărita ulterior (1880-1906) la Oradea şi a reprezentat o platformă de răspândire a culturii româneşti în Ardeal. Dintre cei care şi-au publicat operele în paginile revistei Familia sau au fost colaboratori ai acesteia amintim pe Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Duiliu Zamfirescu, Aron şi Nicolae Densuşianu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă, Barbu Delavrancea.
1870: Republicanul Hiram Rhodes Revels depune juramantul ca Senator de Mississippi in Senatul SUA, devenind astfel primul afro-american care ajunge în această funcţie
1885: Este înfiinţata Societatea Presei, prima organizaţie profesională a ziariştilor români, sub preşedenţia lui C.A. Rosetti
1928: Comisia Federală de Radio emite prima licenţă de televiziune din SUA, companiei Charles Jenkins Laboratories din Washington
1932: Adolf Hitler obţine, prin naturalizare, cetăţenia germană, ceea ce îi va permite să candideze la alegerile din 1932 pentru preşedinţia Germaniei (Reichspräsident)
1942: „Bătălia de la Los Angeles” – reprezintă una dintre cele mai documentate cazuri raportate de întâlnire cu OZN-uri din istorie
În noaptea de 24-25 februarie 1942, unul sau mai multe obiecte zburătoare neidentificate au provocat panică în oraşul îngerilor şi a provocat daune materiale, precum şi moartea a şase persoane (trei omorâte de şrapnele de la tirurile de artilerie şi trei de atac de cord), conform la.curbed.com.
Prima alarmă de raid aerian a început să sune la ora locală 7:18 PM (Ora Pacificului), fiind revocată trei ore mai târziu. În dimineaţa zilei de 25 februarie, la aproximativ 2:15 AM, conform lui John Horrigan, ce susţine conferinţe pe teme istorice în SUA (historylecture.org), radarele au observat din nou un obiect neidentificat, la 120 de mile vest de Los Angeles (circa 193 km), ceea ce a determinat alertarea bateriilor antiaeriene, cărora li s-a dat undă verde să tragă, precum şi punerea în stare de alertă a avioanelor de luptă (acestea nu au fost ridicate în aer din lipsa unor informaţii concrete, de teama pierderilor, în condiţiile în care şi aşa flota aeriană de apărare a oraşului era redusă).
Au fost trase 1500 de obuze de artilerie, determinând în cele din urmă uciderea a şase civili şi avarierea mai multor maşini, fie datorită şrapnelelor, fie datorită accidentelor, în zăpăceala primei şi ultimei nopţi de camuflaj din istoria oraşului.
În cele din urmă, în jurul orei 3:30 AM, după ce luminile apărării antiaeriene ţinuseră sub observaţie fără încetare obiectul neidentificat (sau obiectele), acesta a dispărut de pe radare.
Incidentul, ce venea la doar o zi după atacul unui submarin asupra rafinariei de la Ellwood din apropiere de Santa Barbara şi la mai puţin de trei luni de la atacul japonez asupra bazei americane de la Pearl Harbor (decembrie 1941) a provocat multe controverse.
Armata americană a admis iniţial incidentul ca fiind real, după cum nota LA Times la vremea respectivă (vezi foto), afirmând că a fost vorba despre un obiect zburător, fără a preciza dacă identificaseră provenienţa acestuia, pentru ca apoi, prin vocea Secretarului Marinei Americane, să declare incidentul „alarmă falsă”.
Să fi fost un avion de recunoaştere şi spionaj decolat de la vreo bază mexicană, după cum avansa ipoteza Los Angeles Times într-un articol din 1945, citat pe la.curbed.com? Să fi fost un dirijabil imens manevrat de japonezi deasupra Los Angelesului? Şi dacă da, cum a reuşit să scape nevătămat în urma puternicului tir al bateriilor antiaeriene, ţinând cont că dirijabilele sunt foarte inflamabile? Sau poate că erau nemţii?
Radarele nu sunt singurele care au raportat existenţa pe cerul Los Angelesului a unui obiect zburător misterios, s-au făcut fotografii, au existat zeci de martori, există chiar filmări ale evenimentului (vezi mai jos).
Mărturiile din acea noapte şi rapoartele armatei sunt extrem de confuze, unii menţionând chiar „25 de avioane la o înălţime de 12000 de picioare”, conform unui articol de pe sfmuseum.net, care citează cartea „The Army Air Forces in World War II”, publicată de Biroul de Istorie al Forţelor Armate americane la Washington.
După terminarea războiului, japonezii au negat că ar fi trimis vreun avion în zona Los Angelesului la momentul „atacului” şi una dintre ipotezele avansate – evident, nu şi acceptate de suporterii teoriei că au fost OZN-uri – este aceea că ar fi fost vorba de un balon meteorologic, acestea fiind frecvent lansate la vremea respectivă. Fumul dens ce a învăluit cerul şi exploziile obuzelor bateriilor antiaeriene au împiedicat vreo identificare mai exactă.
Urmăriţi mai jos un fragment din ştirea ce a apărut pe 26 februarie 1942 la o televiziune locală şi în care sunt descrise evenimentele, aşa cum le vedeau americanii acum 72 de ani.
1945: Cel de-al Doilea Război Mondial – Turcia declară război Germaniei
1947: Prusia îşi încheie existenţa ca stat liber în cadrul Republicii de la Weimar, după o istorie de peste 200 de ani
1956: În cadrul Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hruşciov a ţinut discursul Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale, prin care a condamnat acţiunile predecesorului său, Iosif Stalin
Raportul secret era un amplu rechizitoriu împotriva modului criminal în care Stalin construise „cea mai dreaptă societate din lume” şi i-a şocat pe mulţi dintre contemporani. Deşi secret, discursul său a răzbătut public, deschizând o perioadă de dezgheţ în lumea comunistă.
Pe 25 februarie (după alte surse pe 24), într-o şedinţă secretă, Hruşciov prezintă un raport devastator despre cultul lui Stalin: abuz de putere, arestări în masă, deportări de mii şi mii de oameni, execuţii fără proces, insecuritate în statul sovietic, teamă şi disperare; absurditatea blamului de contrarevoluţionar, torturi pentru smulgerea de informaţii; judecăţi la ordinul lui Stalin; deportări monstruoase ale naţionalităţilor caucaziene; troţkiştii şi buhariniştii măcelăriţi etc. Stalin l-a trădat pe Lenin, de unde necesitatea de întoarcere directă la sursă.
Discursul fusese ascultat cu o tăcere „mormântală”. După acele dezvăluiri, în faţa descurajării generale, Hruşciov însuşi s-a îmbolnăvit. Dar a supravieţuit, spre deosebire de şeful partidului polonez, Bierut, care, aflat în spital, la Moscova, în timp ce se citea textul discursului, a facut un stop cardiac şi a murit subit. Poate din acest motiv, Taubman susţine că acel discurs fusese lucrul cel mai extraordinar şi nesăbuit făcut vreodată.
În statele comuniste est-europene, cu precădere în Polonia şi Ungaria, toate colonii ale imperiului sovietic, antistalinismul – potrivit polonezului Edward Ochab, succesorul lui Bierut, mort de „inimă rea”, reprezenta „o lovitură de ciocan în cap”. Ce se întâmpla în Polonia şi Ungaria?
Difuzarea şi prelucrarea raportului secret în cercurile membrilor de partid din rândurile muncitorilor, intelectualilor, militarilor, studentţlor etc., într-un răstimp de câteva luni, provoacă o fantastică explozie de nemulţumire. Era vorba de degajarea unei energii comprimate, conţinând nemulţumiri anticomuniste acumulate timp de peste un deceniu, datorită spolierii sovietice.
Combaterea stalinismului se dovedea ocazia emancipării nu numai de un despotism oriental ca sistem social-politic, ci şi de ocupantul rusesc sub mască sovietica. De aici greve, demonstraţii începute de polonezi prin promovarea la cârmă a unui comunist naţionalist, Gomulka, într-un moment în care în Ungaria, de la antistalinism, sărindu-se etape, se ajungea direct la liberalism democratic şi antirusism. Se proclama chiar ieşirea din Tratatul de la Varşovia, o legătură indisolubilă cu Moscova în genul cordonului ombilical.
Citeşte în amplul material Nikita Hrusciov – de la adulatie la lepadarea de Stalin mai multe detalii despre raportul secret al lui Hruşciov, precum şi despre viaţa, cariera politică, istorica vizită în Statele Unite în care şi-a luat soţia şi copiii, încălcând orice protocol stalinist), debarcarea sa de la putere în 1964, în urma unei conspiraţii politice care l-a avut drept şef pe Brejnev, memoriile sale strecurate pe ascuns în străinătate printr-un corespondent al revistei Times şi moartea, într-o uitare totală, a celui care, cu mult înaintea lui Gorbaciov, a încercat sa „îl revizuiască” pe Lenin.
1968: Masacrul de la Hà My, episod sângeros din timpul Războiului din Vietnam, atunci când trupele sud-coreene ucid şi îngroapă într-o groapă comună 135 de civili din satul Hà My (Vietnamul de Sud)
1991: Pactul de la Varşovia este declarat caduc
1992: Masacrul de la Khojaly – aproximativ 613 civili sunt ucişi de trupele armene, în timpul conflictului din regiunea Nagorno-Karabakh din Azerbadjan
1994: Masacrul din Hebron (În timp ce cca. 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul şi a ucis 29 de musulmani, rănind alţi 125 înainte de a fi prins şi omorât în bătaie de supravieţuitori
2001: Comuniştii câştigă alegerile generale din Republica Moldova
2006: Numărul estimat pentru populaţia lumii este de 6,5 miliarde de locuitori
NAŞTERI CELEBRE
1707: Carlo Goldoni, dramaturg italian (d. 1793)
1778: Jose de San Martin, erou argentinian al Independenţei Americii Latine (d. 1850)
1841: Auguste Renoir, pictor francez (d. 1919)
1842: Nicolas Camille Flammarion, astronom şi scriitor francez (d. 1925)
1842: Karl May, scriitor german (d. 1912)
1848: Regele Wilhelm al II-lea de Württemberg (d. 1921)
1861: Rudolf Steiner, filosof austriac (d. 1925)
1866: Benedetto Croce, filosof, istoric, politician italian (d. 1952)
1873: Enrico Caruso, tenor italian (d. 1921)
1900: Costache Antoniu, actor român (d. 1979)
1901: Jean Georgescu, regizor român
1917: Anthony Burgess, scriitor, compozitor şi critic britanic (d. 1993)
1925: Noel Bernard, jurnalist şi analist politic (d. 1981), director al secţiei române a Radio Europa Liberă.
Un dosar desecretizat arată, pentru prima dată, că fosta Securitate a supravegheat şi executat atentate împotriva disidenţilor. „Planul de măsuri” din 1980 viza redacţia „Europei Libere”, în special suprimarea directorului postului, Noel Bernard. (…) Paginile desecretizate fac parte din dosarul de urmărire a lui Noel Bernard, fost director al Europei Libere, decedat în condiţii suspecte în februarie 1981.
Citeşte şi: Cum ucidea Securitatea. Dezvaluiri din arhivele SIE
Lui Bernard Securitatea îi pusese numele conspirativ „şacalul”. Pentru suprimarea sa, Securitatea a întocmit un plan amănunţit ce presupunea „plasarea unor containere cu explozivi, scrisori şi colete prelucrate”, „modificări tehnice la autoturismele lor cauzatoare de accidente grave”, „avarierea şi distrugerea unor clădiri în scopul paralizării activităţii obiectivului Radio Europa Liberă”.
Citeşte şi: Politica asasinatului… si urmarile ei
Metodele fostei Securităţi de suprimare a vocilor critice nu erau limitate. Astfel, pentru compromiterea lui Noel Bernard, Securitatea intenţiona să răspândească zvonul că ar avea legături cu serviciile de informaţii sovietice.
Citeşte şi: Libertatea pe unde scurte
Planul urma să continue cu recrutarea medicului personal al lui Bernard pentru „pregătirea condiţiilor necesare în vederea aplicării de măsuri radicale împotriva şacalului”. (Fragment din articolul Securitatea a comis asasinate, de Virgil Burla)
Citeşte şi: Pacepa si Europa Libera, pe site-ul Southeastern European Times
1937: Corneliu Buzinschi, scriitor român (d. 2001)
1939: Virgil Duda, romancier român
1939: Gerald Murnane, scriitor australian
1943: George Harrison, chitarist, compozitor britanic, membru al trupei The Beatles (d. 2001)
DECESE CELEBRE
1558: Eleonore de Austria, regină a Portugaliei şi a Franţei (n. 1498)
1713: Regele Frederick I al Prusiei (n. 1657)
1881: August Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române (n. 1810)
Unul dintre cei mai importanţi cărturari români din secolul al XIX-lea, August Treboniu Laurian a fondat cotidianul „România liberă” în anul 1877. România se afla în plin Război de Independenţă şi trecea prin momente extrem de dificile, prinsă într-o alianţă nesigură cu Rusia şi implicată într-un conflict militar deschis cu una dintre marile puteri ale timpului, Imperiul Otoman.
Citeşte şi: Incomod de la 1877
August Treboniu Laurian a decis să numească ziarul „România liberă” după modelul publicaţiei „La Libre Belgique”, tocmai pentru a celebra independenţa României. Şi asta pentru că August Treboniu Laurian, fiul preotului greco-catolic din Fofeldea, comitatul Sibiu, Pavel Trifan, era unul dintre cei care au luptat pentru eliberarea poporului român în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în momentul Unirii din 1859 şi în timpul Războiului de Independenţă. (Fragment din articolul Cine este cărturarul care a fondat „România liberă”, de Claudiu Pădurean)
Bălcescu l-a numit „cel mai clarvăzător spirit de la 1848″. La 13 septembrie 1849, Laurian, Popazu, I. Maiorescu şi I. Bran i-au prezentat, la Viena, împăratului Ferdinand, petiţiile românilor. În anul 1858, A. Tr. Laurian a plecat de la Iaşi la Bucureşti, ca adversar al campaniei antiunioniste duse de caimacamul Vogoride. În anii 1861-1873, a redactat „Istoria Românilor”, manuale şcolare, precum şi „Harta Daciei milenare” (1868). În anul 1867, Guvernul României l-a ales ca să-l înveţe limba română pe principele Carol I. A. Tr. Laurian a încercat să refacă – din imaginaţie! – limba română de prin secolul XIII.
Citeşte şi: RL -135 – „România liberă” şi mineriadele
Dar „limba” astfel creată era artificială şi, cum era de aşteptat, a stârnit polemici şi multă ironie. În 1871-1876, în colaborare cu Ioan C. Massim, profesor la „Sfântul Sava”, a editat „Dicţionarul limbii române”, în două volume, în care, încercând „să purifice” româna de elementele nelatine, a făcut ca această să semene doar vag cu limba autentică. Iată cum îşi descriu lucrarea cei doi autori, în ortografia „etimologică”, folosită de ei înşişi: „Glossariu care coprinde vorbele d’in limb’a romana straine prin originea’a sau form’a loru, cumu si celle de origine indouiosa. Dupo insarcinarea data de Societatea academica romana”! Efectele acestei ciudate latinomanii se mai simt şi astăzi în cultura română! (Fragment din articolul Laurienii şi „România liberă”)
Citeşte şi: Romania libera: 130 de ani!
1852: Thomas Moore, poet irlandez (n. 1779)
1881: Cezar Bolliac, poet şi publicist român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, unionist militant şi om politic democrat (n. 1813)
1906: Anton Arenski, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1861)
1912: William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg (n. 1852)
1922: Duiliu Zamfirescu, romancier, nuvelist, dramaturg, poet, publicist, diplomat şi om politic român, redactor al revistei „România literară”, membru al Academiei Române (n. 1858)
1950: George Minot, medic american, laureat Nobel (n. 1885)
1971: Theodor Svedberg, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1884)
1983: Tennessee Williams, dramaturg american (n. 1911)
