Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Tablourile de la Brukenthal, furate de securisti?

Furtul tablourilor de la Palatul Brukenthal, petrecut in 1968 la Sibiu, a fost trecut sub tacere de autoritatile vremii, in 1972, dupa mai bine de patru ani de anchete fara rezultate concludente. In acest rastimp, familiile angajatilor de la ...

Share

Florian Gadea 0 comentarii

15.11.2006 - 00:00
Furtul tablourilor de la Palatul Brukenthal, petrecut in 1968 la Sibiu, a fost trecut sub tacere de autoritatile vremii, in 1972, dupa mai bine de patru ani de anchete fara rezultate concludente. In acest rastimp, familiile angajatilor de la Muzeul Brukenthal nu au mai cunoscut linistea. Putini mai sunt acum in viata pentru a se bucura de revenirea acasa a superbelor lucrari de arta (patru dintre ele regasite in America si repatriate in 1998), iar cei care mai traiesc o fac si astazi cu amintirea terifiantelor nopti de ancheta in incaperile intunecoase ale Palatului Brukenthal, intesate cu securisti si militieni adusi in pragul exasperarii de ingeniozitatea unor hoti, dar si de lipsa de prevedere a administratiei din acea vreme a muzeului.

Era abia inceputul "epocii de aur" si nimeni nu se gandea ca o parte dintre "bunurile intregului popor", praduite si ele de la fostii lor proprietari, puteau tenta si pe altcineva decat hulpavii comunisti. In 1968, Muzeul National Brukenthal avea un sistem de paza rudimentar, un singur paznic de noapte care se ingrijea de "siguranta" valorilor adapostite in superbul imobil din centrul Sibiului. Naivitatea avea sa ne coste foarte scump.

Un mare mister al Romaniei postbelice

Opt tablouri, evaluate in perioada respectiva la peste 25 de milioane de dolari, au fost furate in noaptea unei frumoase duminici de mai (26 mai 1968) si scoase din tara intr-un timp-record, de numai trei zile. Evenimentul, unul dintre cele mai celebre si misterioase cazuri de furt petrecute in perioada comunismului in Romania, a ramas si astazi nerezolvat, un esec, ar spune unii, pentru echipa de peste o suta de criminalisti condusa de nu mai putin celebrul lor "tartore", colonelul Dumitru "Mitica" Ceacanica, un rezultat programat, ar spune altii, ajunsi acum la varsta la care nu mai au nimic de pierdut. Cert lucru, cazul inca fascineaza romanii stabiliti in intreaga lume, iar "insuccesul" anchetatorilor care au lucrat la dosarul "Tablourile lui Brukenthal" alimenteaza inca cele mai neasteptate teorii ale conspiratiei. Ultima dintre ele vorbeste tocmai din Statele Unite ale Americii (SUA) despre modul in care securisti loiali familiei Ceausescu ar fi regizat celebrul furt si ar fi dus rapid operele de arta furate de la Sibiu in ascunzatori de peste hotare, undeva mai inspre... Est. Mai tarziu, aceiasi loiali ai lui Nicolae Ceausescu ar fi schimbat cea mai mare parte dintre tablourile originale, ramase mostenire la Sibiu in urma faimosului baron von Brukenthal, cu falsuri maiastru lucrate intr-un atelier din vecinatatea istoricei crasme sibiene "La Calugarul". Desi ingrijoratoare, aceasta ipoteza nu a fost infirmata de cei care conduc astazi celebrul muzeu din Sibiu. "Ar fi fost imposibil ca miile de piese de pictura, gravura si desen aflate in colectiile Brukenthal sa fi fost inlocuite cu falsuri, oricat de diabolic si bine organizat ar fi fost un asemenea plan", sustin oameni care cunosc muzeul sibian ca pe propria lor casa. Locuri faimoase dintr-un Sibiu romantic, personaje de legenda ale militiei comuniste, securisti verosi si fara scrupule, valori de patrimoniu furate si doar partial regasite, toate acestea se amesteca inca in cel mai mare mister al Romaniei postbelice: disparitia tablourilor lui Brukenthal.

Hotii au iesit prin acoperis

La muzeu, orice duminica e doar o alta zi obisnuita de lucru. Vizitatorii sunt mai multi, incasarile sunt sensibil mai mari, toata lumea e fericita si linistita. Duminica lui mai, 26, 1968, in urma cu 38 de ani, nu era cu nimic diferita de restul superbelor zile ale inceputului de vara. Sibiul stralucea auriu in soarele cald al serii, in parcul verde din fata Palatului Brukenthal mirosea a brad proaspat si flori de liliac. In muzeu, un sfarsit de zi ca oricare altul. Miile de vizitatori plecasera, dupa o zi incarcata de frumos, era deja aproape opt si jumatate seara, iar dna Maria Ciuciu, supraveghetoarea salilor de la etajul 1 al palatului, se pregatea linistita sa plece acasa. Duminica, muzeul era mai animat pentru ca nu toti oamenii muncii mergeau la mititei si bere. Unii preferau sa se bucure de minunatiile adunate de-a lungul vietii de un singur om, baronul aventurier Samuel von Brukenthal, celebrul amant al imparatesei Maria Tereza, si nu putini erau cei care isi aduceau la muzeu si copiii sau rudele venite de la tara. Maria Ciuciu mai face o tura pe sala si, aparent, totul e in regula. De cateva zile, la etajul 1 al palatului e deschisa o expozitie cu cele mai frumoase dintre picturile ramase dupa baronul von Brukenthal. Sunt tablouri rare, acolo un Tizian, dincolo "Barbatul cu craniu in mana" al anonimului maestru al Sfantului Augustin, in sala principala, deasupra portii impunatoare, sta asezata pe un suport inspirat amenajat si "Moartea Cleopatrei", panza de mari dimensiuni a lui Anton van Dyck. Dna Maria priveste spre scara grea in spirala ce duce inspre etajul doi si mansarda cladirii, dar cine sa mai fie acolo la ceas de seara? Linistita, intoarce comutatorul si minunatiile pictate se scufunda in semiintunericul placut al noptii de mai. Undeva, la etaj se aude un scartait, ca o parere. Patru siluete asculta cu nervii intinsi la maximum venirea noptii. Dupa ora 22, ochii li se obisnuiesc incet cu intunericul si nici nu le e prea greu. Lumina felinarelor din parc ii ajuta sa se orienteze, dar in momentul in care au pornit la actiune stiau deja ce au de facut. Maini experte decupeaza rapid panza lui van Dyck din rama de aproape doi metri si jumatate, altele se ocupa de "Barbatul cu pipa la fereastra", atarnat si el pe matasea visinie a tapetului din Salonul Baroc, restul membrilor bandei desfac rapid din agatatori si rame alte sase tablouri pretioase, cele care ii interesau. Infasoara nepretuitele picturi cu panze moi de lana, apoi, cu pasi de felina, se pierd pe scara in spirala si dispar in hruba neagra a podului. Se reped grabiti spre luminator, ies peste tigle si, dupa o cursa de cateva zeci de metri peste acoperisurile din vecinatate, sar in curtea vechii biserici reformate maghiare de pe strada Mitropoliei. La adapost, curata de resturi si fac sul picturile, ce par vii, se felicita reciproc si se despart. In urma lor avea sa se dezlantuie iadul.

Jaful, descoperit la doua zile

Marti dimineata, pentru doamna Maria Ciuciu nimic nu anunta prapadul. Supraveghetoarea lucra deja de patru ani in Muzeul National Brukenthal si, aparent, toate erau la locul lor. Totusi, dna Maria isi aducea aminte foarte bine ca incuiase toate usile de acces in salile de expozitie. Femeia priveste intrigata locul ramas gol pe peretele inalt, tapetat cu matase: "Barbatul cu pipa la fereastra" disparuse, la fel si "Moartea Cleopatrei", panza asezata pe stativul din apropierea usii inalte. Fara cele doua podoabe, peretii camerei par ireal, inspaimantator de inalti. Ceva nu e in regula, gandeste dna Maria, dar nu se ingrijoreaza pentru ca uneori picturile sunt duse la pozat. Specialistii le fac poze pentru ca sunt piese cunoscute si tot mai multa lume vrea sa le vada, chiar si doar in umila copie fotografiata. "Am plecat seara, dupa ce am incuiat usile de acces spre saloanele baroce, si am predat cheia portarului. Luni a fost zi de curatenie, iar etajul doi era in renovare. Marti dimineata, am descuiat una dintre usi, iar pe cealalta am gasit-o descuiata. Aceasta putea fi deschisa fara cheie doar din interior. Cum am intrat, am vazut ca "Moartea Cleopatrei", care era o panza foarte mare, disparuse de pe sevalet. Mai era doar rama. Am fugit in celelalte doua incaperi. Alte sapte lucrari lipseau", isi aduce aminte dna Maria Ciuciu.
La orele pranzului, la Inspectoratul Judetean de Militie din Sibiu se dezlantuie furtuna. Un telefon primit din partea lui Theodor Ionescu: seful Galeriei de Arta a Muzeului Brukenthal tocmai raportase disparitia a opt dintre cele mai valoroase piese din colectia baronului von Brukenthal. Lipseau opt dintre cele 36 superbe lucrari expuse: Anton van Dyck - "Moartea Cleopatrei", Frans van Mieris cel Batran - "Barbat cu pipa la fereastra", Jorg Breu - "Portret de barbat", anonim german - "Barbat cu haina de blana", Cristoph Amberger - "Portret de barbat", Tiziano Vecello da Cadore (1477-1576) - "Ecce homo", Rosalba Carriera - "Portretul unei tinere femei" (o miniatura pictata pe fildes), si, cea mai valoroasa, Maestrul legendei Sfantului Augustin - "Barbat cu craniu in mana", evaluate la peste 25 de milioane de dolari. Comunistilor nu le vine sa creada ca o asemenea avere s-a putut pierde.

Apare criminalistul Ceacanica

Palatul Brukenthal devine o adevarata fortareata, pazita de zeci de militari din trupele de Securitate si intesata cu militieni si civili imbracati in haine lungi de piele. Incruntati si deloc prietenosi, cerberii comunistilor incep o ancheta ce avea sa dureze mai bine de patru ani, pana tarziu in 1972. Din 26 mai pana spre 2 iunie, nici unul dintre angajatii muzeului nu a mai fost lasat sa plece acasa, desi din urmele descoperite la locul furtului devenea tot mai clar ca hotii plecasera de mult, cu tablouri cu tot. Dna Maria Ciuciu, nea Gheorghita - portarul, Theodor Ionescu - seful Galeriei de Arta, Nicolae Lupu - directorul din acea vreme al Muzeului Brukenthal, ceilalti angajati ai institutiei, toti raman sechestrati zile intregi in incinta muzeului, supusi unui interogatoriu obositor si inutil. Oamenii mananca o coaja de paine si rezista cu un pahar cu apa. Nu vazusera si nu auzisera nimic... Dupa-amiaza, de la Bucuresti apare intr-o Volga neagra si colonelul Mitica Ceacanica. Vizibil obosit si enervat la culme, cel care avea sa devina cel mai cunoscut criminalist al Romaniei ia la intrebari pe toata lumea. Subordonatii sibieni ii dau raportul: lipsesc tablourile, urmele sunt superficiale si de nefolosit, hotii, posibil patru la numar, au disparut prin pod si apoi in curtea bisericii reformate. Intreg arsenalul criminalistic al militiei este pus la bataie, inclusiv echipajele de caini politisti care refac traseul hotilor si le pierd urma undeva pe strada Mitropoliei.

Profesionisti ascunsi printre vizitatori

Anchetatorii au stabilit ca hotii au intrat duminica in muzeu, ca niste vizitatori obisnuiti. S-au ascuns la etajul doi, aflat in renovare, iar de acolo, noaptea au coborat si au actionat in salile de expozitie. Nu erau niste incepatori, pentru ca nu au atins decat obiectele strict necesare, si dovedeau ca studiasera temeinic locurile inainte. Isi cunosteau si "adversarii" pentru ca nu au lasat in urma lor nici macar o urma organica pe baza careia sa poata fi identificati. Nimic nu i-a putut impiedica sa-si puna planul in aplicare pentru ca muzeul nu era dotat cu sistem de alarmare, iar noaptea era pazit de un singur paznic. "Domnul director Lupu si-a pus mainile in cap si spunea ca s-ar fi asteptat la orice: sa ia foc, sa se inunde tot... doar la hoti nu s-a gandit", isi aminteste supraveghetoarea Maria Ciuciu.
Patru ani a durat ancheta inceputa marti, 28 mai 1968, pentru ca la final singura pista oficiala inca valabila sa ramana aceea ca, in "duminica perfida", la Muzeul Brukenthal a actionat o banda de profesionisti in furtul de opere de arta, veniti din strainatate. Romania nu era deloc o tara izolata pe vremea aceea, asa ca totul era posibil, inclusiv disparitia rapida din tara si a hotilor cu identitati false, si a tablourilor furate. Nimeni nu poate dovedi cum s-a petrecut acest lucru nici macar in ziua de astazi. A fost anuntat si Interpolul, dar secretomania autoritatilor comuniste a contribuit la esecul investigatiilor, pentru ca informatiile puse la dispozitia politistilor europeni au fost putine: poze ale picturilor furate, detalii despre dimensiuni si autori. Nimic despre suspecti, semn ca militia vremii nu era pregatita sa faca fata unei operatiuni planificate si puse in scena cu atata precizie.
"Ma lasau sa merg acasa noaptea, pentru ca aveam fetita mica, dar ceilalti au stat la muzeu patru zile. Am dat declaratie de mii de ori in fata a zeci de anchetatori. La inceput la Sibiu, apoi la Bucuresti. Eram chemati o data pe saptamana la militie, ca sa dam declaratii daca am mai auzit ceva, cu cine ne-am mai intalnit, daca am fost intrebati de cineva despre tablouri. Ceacanica era tare nervos si incerca sa ma intimideze. Ma intreba acelasi lucru de fiecare data: care dintre usi am incuiat-o. Nu stiam sa-i spun decat ceea ce s-a petrecut in seara aceea de duminica", isi aduce aminte dna Maria Ciuciu. In 1972, colonelul Ceacanica renunta la gandul ca tablourile mai sunt in Romania si inchide ancheta cu un "AN", fara sa stie ca din 1971, asa cum avea sa se dovedeasca mai tarziu, o parte dintre tablouri ajunsesera deja in Statele Unite, in colectia privata a unui roman azilant in Austria. Ca orgoliul autoritatilor comuniste sa fie satisfacut, Ionescu, seful Galeriei de Arta, un fotograf si una dintre gestionarele muzeului au fost condamnati la inchisoare pentru ca in cadrul anchetei s-a stabilit ca disparusera o parte dintre piesele marunte aflate pe inventar. Apoi, peste "Tablourile lui Brukenthal" s-a asternut tacerea.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...