19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportAtletismExperții înaintează o teorie interesantă. Se poate ca Shakespeare să fi scris...

Experții înaintează o teorie interesantă. Se poate ca Shakespeare să fi scris Henric al V-lea special pentru a se potrivi primei scene pe care s-a jucat

Piesa shakespeariană „Henric al V-lea“ s-a jucat inițial pe scena Teatrului Curtain din zona Shore-ditch, descoperit de curând de arheologi. Unii experţi susțin chiar că dramaturgul şi-ar fi scris opera, mai ales secvenţa bătăliei, special pentru a se potrivi scenei înguste şi lungi a acestui teatru, unul dintre primele construite în Londra.

Săpăturile arheolo-gice recente au scos la iveală faptul că Teatrul Curtain era o clădire dreptun-ghiulară, cu o scenă de 14 metri lungime şi 5 metri lăţime, formă complet diferită de cea a faimoaselor teatre Globe sau Rose.

Arheologii au descoperit urme ale unui tunel care era accesat prin nişte uşi plasate la fiecare capăt al scenei, ceea ce le-ar fi permis actorilor să iasă printr-o parte şi să intre prin alta, fără să fie văzuţi de public. Acest gen de construc-ţie necesită un stil complet diferit de interacţiune faţă de scenele existente până atunci, care aveau publicul aşezat pe trei laturi. Din acest motiv, specialiștii de la Muzeul de Arheologie din Londra spun că e posibil ca Shakespeare, ca şi alţi scriitori ai vremii, să fi conceput piesele special pentru această scenă.

Se ştie că Shakespeare a fost mai întâi actor al Teatrului Curtain, al cărui nume nu derivă din cuvântul cortină, cum am putea crede, ci din denumirea drumului pe marginea căruia era construit teatrul –
Curtain Road. Puţinele documente care vorbesc despre teatrul respectiv arată că dramaturgul a jucat aici în 1598 în piesa lui Ben Jonson „Fiecare om cu toana lui“.

Experţii cred că pe această scenă s-a montat pentru prima oară „Henric al V-lea“ şi că aici s-au jucat „Romeo şi Julieta“, „Visul unei nopţi de vară“ și „Neguţătorul din Veneţia“.

În 1599, în urma unui conflict cu trupa, proprietarii teatrului din lemn l-au demontat într-o noapte şi au folosit materialul pentru a construi un alt teatru, celebrul The Globe, aflat la sud de Tamisa. Istoricul Julian Bowsher consideră că faimosul prolog la „Henric al V-lea“, în care este descris un teatru rotund, a fost adăugat mai târziu, când compania s-a mutat dincolo de râu.

Teatrul din zona Shore-ditch a fost construit în anul 1576 în grădina din spatele unei clădiri de pe strada Curtain. Arheologii au găsit acum rămăşiţele unei cutii verzi din ceramică în care se păstrau banii şi care trebuia spartă pentru a-i scoate, ceea ce demonstrează că teatrul oferea reprezentaţii plătite. În jurul scenei și dedesubtul ei s-au descoperit mai multe obiecte, printre care un pieptene, mărgele din sticlă, ace care ar fi putut proveni de la costume, o conductă din lut, o statuetă spartă reprezentându-l pe Bachus călare pe un butoi de vin. 

 

Foto: Actorul Alex Hassell, în rolul regelui Henric al V-lea / Tristram Kenton pentru the Guardian

Foto: Ruinele teatrului Curtain / Kirsty Wigglesworth/AP

 

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă