Astazi, la Muzeul National al Literaturii, ora 12, va fi lansat numarul jubiliar “MEMORIA – revista gandirii arestate”, editata de Fundatia Culturala MEMORIA sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania.
Va fi lansata si antologia literara “Mesterul Manole”, alcatuita de Alexandru Husar. Vor vorbi: Serban Papacostea, Mircea Carp, Gh. Ceausescu, Nicolae Dragusin.
Din sumarul numarului 50 (1/2005) al minunatei reviste MEMORIA va semnalam:
– Un grupaj documentar (pag. 10-28) dedicat generalului Nicolae Radescu
– “Masacrul de la Fantana Alba” (1 aprilie 1941) de Mihai Prepelita
– “Dosarele de Securitate ale tatalui meu, comandorul Ioan Cosoveanu” de Crina Cosoveanu
– “Traind si supravietuind sub ateismul comunist” de Tertulian Langa
– “Securitatea si slugile sale” – prima parte a unui studiu exceptional semnat de Mircea Popescu. Dar toate paginile revistei sunt – asa cum ne-a obisnuit – foarte interesante, marturisind experiente de viata tragice, cutremuratoare, pline de demnitate.
Multumim, iubita revista MEMORIA! (aldine)
Cine ar fi crezut la debutul, la inceputurile publicatiei “Memoria – revista gandirii arestate”, in anul 1991, ca ea va supravietui 15 ani si va ajunge la numarul 50, un numar jubiliar?!
Multi erau sceptici, unii reticenti, iar altii ironici sau flegmatici, sustinand ca tematica revistei se va epuiza in doar cateva numere. Dar Banu Radulescu, initiatorul si fondatorul ei, care se zbatuse sa o puna pe picioare (cu sprijinul lui Mircea Dinescu, presedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor) si se framantase sa-i gaseasca o denumire potrivita, era increzator in menirea si destinul ei. Si viata i-a dat dreptate!
Tot atunci s-a pus intrebarea: De ce “Memoria”? Raspunsul nu putea fi decat acesta: deoarece comunismul a incercat asasinarea prin orice mijloace a memoriei neamului romanesc; si cum trecutul nu trebuie si nu poate fi uitat, revista urma sa salveze de la uitare oameni si fapte care sa contribuie la intelegerea istoriei tragice a ultimei jumatati de veac.
Si de ce “revista gandirii arestate”? Pentru ca regimul comunist a incercat – si chiar a reusit in parte! – “sa aresteze gandirea” prin ingradirea libertatii de expresie, impiedicand contactele culturale, persecutand cultele religioase, propagand ateismul, epurand si interzicand carti, impunand gandirii romanilor dogme si ideologii straine.
Atat timp cat in Romania nu a avut loc un proces al comunismului, “Memoria” are un rol si o semnificatie deosebite, fiind dovada faptului ca ororile comunismului nu au fost uitate, iar memoria victimelor regimului totalitar se pastreaza si va dainui mereu in inimile familiilor, ale tovarasilor de detentie si suferinta, ale urmasilor si in chiar constiinta acestui neam. Astfel anii negri ai gulagurilor de pe intreg intinsul patriei vor ramane marcati pentru totdeauna in paginile revistei.
Au trecut anii.
Unii au uitat, multi pretind ca nu au stiut de ororile universului concentrationar, iar altii vor sa uite si sa ierte…
Or, revista “Memoria” tocmai asta si-a propus, ca in paginile ei sa mentina treaza amintirea faradelegilor savarsite de un regim de ocupatie criminal, care a impus o ideologie straina de sufletul neamului romanesc, o ideologie lipsita de orice morala si fara frica de Dumnezeu, in care ateismul fusese inaltat la rang de doctrina, de dogma.
In decursul celor 15 ani care s-au scurs de la infiintarea ei, revista a cautat sa-si croiasca drum catre mintile si inimile cititorilor, evocand oameni si fapte din lagare si inchisori, straduindu-se sa mentina vie amintirea suferintelor si imaginea ororilor din anii aceia, a facut loc in paginile ei tuturor celor care au avut si au ceva de spus, marturii (scrise sau orale) ale fostilor detinuti politici, deportati, prizonieri de razboi, fie ei personalitati ale vietii publice, preoti de diferite confesiuni, militari, muncitori, tarani, studenti si elevi, ca si membri ai familiilor acestora.
Astfel au aparut de-a lungul timpului – in afara unor cutremuratoare marturii – editoriale si articole de fond, interviuri, confesiuni, documente, eseuri, scrisori, prin care revista a scormonit in adancurile gulagului romanesc, a scrutat bezna din temnitele comuniste, unde adesea deznadejdea s-a impletit cu credinta si speranta.
Din pacate, martorii celor petrecute in lagare si puscarii sunt din ce in ce mai putini, iar marturiile lor tot mai greu de obtinut, mai ales datorita varstei acestora; or, tocmai aceste marturii reprezinta tematica de baza a revistei “Memoria”.
Merita mentionat faptul ca, de-a lungul timpului, am primit numeroase aprecieri – atat din tara cat si din strainatate – pentru felul in care am inteles sa slujim nobilul tel pe care ni l-am propus, iar, spre surprinderea noastra, in mass media nu au aparut critici sau comentarii negative cu privire la tematica sau continutul revistei, ceea ce ne-a incurajat si ne-a stimulat in munca noastra. Si astfel, cu toate obstacolele de care ne-am lovit pe parcurs, cu toate greutatile materiale (si aici trebuie spus ca nu am avut, aproape niciodata, siguranta aparitiei numarului urmator), am reusit, iata, datorita perseverentei si increderii in nobletea cauzei pe care o slujim, precum si a intelegerii si generozitatii sustinatorilor si sponsorilor nostri, sa ajungem la acest numar jubiliar.
Cunoscand faptul ca – de-a lungul anilor – in viata culturala a tarii, uneori in imprejurari vitrege, dar de multe ori si in conditii favorabile, destule publicatii valoroase, initiate de personalitati marcante ale vremii, nu au aparut decat in cateva numere, avem un sentiment de satisfactie ca am ajuns la nr. 50, cu speranta ca, si de-acum inainte, vom putea mentine revista in viata. Datoram acest lucru celor care, dupa ani de suferinta petrecuti in temnite si lagare de munca fortata, au parasit aceasta lume cu sperantele neimplinite si cu regretul ca nu au putut asista la un proces al comunismului in tara noastra.
De-a lungul anilor, dar mai ales in ultimul timp, in diferite localitati din tara (ca si peste hotare!) s-au inaltat numeroase monumente in memoria victimelor gulagului romanesc, in care si-au pierdut viata mii si mii de oameni nevinovati, jertfe ale odiosului regim comunist, monumente ridicate prin stradania si contributia fostilor detinuti politici, care au vrut astfel sa cinsteasca si sa eternizeze memoria acestor victime. In ceea ce ne priveste, am dori ca revista “Memoria” sa constituie si ea un astfel de MONUMENT simbolic intru slavirea martirilor neamului, disparuti in lagare si inchisori, unii departe de tara, pe meleaguri straine.
Spre regretul nostru – si, presupunem, si al cititorilor nostri – “Memoria” nu s-a bucurat niciodata de publicitate; in afara unor ziare sau publicatii care i-au mentionat uneori aparitiile, in general s-a pastrat in jurul ei o tacere discreta, iar tirajul revistei a scazut de la an la an.
Ne exprimam de asemenea regretul ca unele personalitati ale vietii publice si culturale romanesti – cu toate solicitarile noastre – nu ne-au onorat cu colaborarea lor, unii promitand, altii ezitand sau eschivandu-se de-a dreptul, nedorind sa apara in paginile revistei, dupa cum au fost si cazuri de personalitati care s-au retras din colegiul redactional.
Speram ca pe viitor sa avem mai mult succes in toate privintele si sa ne bucuram de o colaborare cat mai larga, ca sa putem duce mai departe misiunea pe care ne-am asumat-o.
