Elitele noastre si-au tot schimbat purtarile si telurile de-a lungul vremii. Din firavele informatii ale Evului Mediu timpuriu, aflam ca rangurile nobiliare romanesti erau doar cateva, incepand cu voievodul, continuand cu cnejii, juzii si jupanii, care erau si capetenii in oaste. Dupa independenta primelor voievodate, rangurile boieresti s-au diversificat, iar, mai tarziu, dupa caderea tarilor Romane sub turci, si mai ales pe vremea regimului fanariot, devenisera extrem de stufoase.
Prin veacurile XIII-XIV, singurii boieri de neam erau, probabil, numai cei inruditi cu voievodul, fie prin sange, fie prin aliante matrimoniale. De aceea, pana tarziu, nefiind reguli limpezi pentru succesiune, orice boier de "os domnesc" putea accede la conducerea tarii. Pe vremea primilor voievozi nu se prea vorbea de "sange albastru", ci de istetime si vitejie. Intr-o lupta cu dusmanii Moldovei, au pierit toti boierii lui stefan cel Mare, asa ca domnul a ales noua boierime dintre cei mai viteji razesi ramasi in viata, inzestrandu-i cu mosii pana unde vedeau cu ochii. Nu mult dupa jertfa lui Mihai Vi-teazul, vitejia nu a mai contat prea mult, ci mai mult averea stransa de la stramosi, precum si intrigile, in tara si la Istanbul. Pana la venirea lui Carol I, care a interzis titlurile nobiliare, nenumarati aventurieri, din toate colturile Imperiului Otoman, s-au imbogatit in tarile Romane, cumparandu-si si ranguri boieresti, unii ajungand chiar domnitori. In veacul al XIX-lea, tot boierii, mai mici sau mai mari, aliindu-se cu minti luminate din randurile burgheziei, au declansat lupta pentru Unire, pentru Independenta, emanciparea clacasilor si modernizarea tarii ce se va numi Romania. Din pacate, multi mosieri si-au pierdut averile, fie risipindu-le pe chefuri in Occident, fie arendandu-le, permitand aparitia unor ipochimeni ca Tanase Scatiu, fie din alte pricini. Au fost insa si boieri care au ramas alaturi de pamant si de tarani, modele pentru importantul curent cultural de la inceputul secolului XX, semanatorismul.
Domnita din Slatina
O biografie exemplara, in ce priveste boierimea autentica, este aceea a Leliei Urdarianu, nascuta la 6 mai 1899, in Slatina. Descindea, pe linie paterna, din vechea si vestita familie boiereasca a Urdarienilor, remarcata de pe la inceputul veacului al XVII-lea, originara din Gorj, satul Urdari. Pe linie materna, Lelia descindea dintr-un nobil francez, stabilit in tara Romaneasca la inceputul secolului al XIX-lea, venit la randul lui din familia marchizului Ernest Berdalle de Lapommeraye. Reconstituindu-i arborele genealogic, intalnim capetenii militare, medici, ctitori de biserici si manastiri, diplomati. Printre ultimii se numara tatal, fratele, unchiul, varul – Nicolae Titulescu s.a. Se inrudea si cu artisti, printre care cu Theodor Aman. Intre prietenii de familie figurau personalitati marcante ale timpului, ca Antoine si Martha Bibescu. Mai trebuie spus ca se inrudea si cu cunoscutul maresal al Palatului, Ernest Urdarianu. Lelia Urdarianu a urmat scoala primara la Slatina, apoi scoala de Fete din Focsani. In 1914 a fost admisa la scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, dovedindu-se o inzestrata artista plastica. Ca multe alte aristocrate, inclusiv Regina Maria, in timpul primului razboi mondial a fost infirmiera voluntara.
Artista si zarile Baraganului
In 1922, Lelia Urdarianu se casatoreste cu dr. Ion Stoianovici, cu care are doi copii, seban si Ileana. Ion Stoianovici moare in 1926, lasandu-i mostenire o parte din Domeniul Perieti, judetul Ialomita, si o casa in Bucuresti. Lelia exploateaza mosia in arenda, si imbratiseaza cariera de artista plastica, locuind cu copiii in Bucuresti, mergand vara la Perieti. In 1934 se casatoreste cu mosierul Aureliu Ion Popescu, si, renuntand la arendasie, creeaza impreuna cu sotul ei o ferma-model, devenita in scurt timp celebra, nu numai in Romania, ci si in lume. Lelia devine membra in diverse grupari artistice din tara si din strainatate. A inceput sa expuna in 1930. In Romania a expus, cu continuitate, din 1932, pictura si grafica in diferite expozitii colective, in cele mai multe saloane oficiale de pictura si grafica si in expozitii ocazionale. A participat la "Salonul Independentilor" (1930) si la "Salonul de Toamna" de la Paris (1934). A fost remarcata de importanti cronicari plastici ai vremii, printre care si Petru Comarnescu, primind de la ei titlul de "Pictorita Baraganului".
Idilica viata la tara
Acum cateva zile am fost oaspetii dnei Ileana Stoianovici, fiica Leliei Urdarianu, care locuieste acum la Bucuresti si, care, la rugamintea noastra, si-a depanat cateva amintiri. De la inceput am fost placut impresionati de umorul doamnei care, in ciuda greutatilor prin care a trecut, nu s-a tocit defel. Astfel, ne-a spus ca dupa Revolutie au aparut destui Urdarieni, ca ciupercile dupa ploaie si care nu se sfiesc sa spuna ca au o origine nobila. Ironia face ca inainte de Revolutie acestia sa fi tacut malc in aceasta privinta. Evident, cele mai frumoase amintiri ale doamnei sunt din copilarie. Nu idealizeaza prea mult viata de atunci, dar, vrand-nevrand, cei mai multi dintre noi simt plutind o aura peste acest prim rastimp al vietii. Pe de alta parte, chiar daca Ileana Stoianovici ar trece cu vederea frumusetile vietii de altadata, de la tara, o idealizeza chiar taranii din Perieti, care i-au cunoscut pe boierii de la ferma-model si cu care am stat de vorba. E de ajuns sa (re)citesti "Viata la tara" de Duiliu Zamfirescu, ca sa intri in luminoasa lume a copilariei gazdei noastre. De altfel, actiunea romanului se petrece la mosia Ciulnitei, ce se afla la doar cativa kilometri de Perieti, peste raul Ialomita. Nu degeaba ferma de la Perieti ajunsese vestita in toata lumea. De la in-ceput, Aureliu Ion Popescu si Lelia Urdarianu s-au hotarat sa converteasca domeniul de 390 ha dintr-unul cerealier intr-unul legumicol-floricol. Au fost aduse din strainatate seminte potrivite zonei, din cele mai bune soiuri, ce au fost testate si selectate cu multa atentie. Inventarul agricol a devenit performant, achizitionat din Marea Britanie, Germania, Franta: tractoare Lanz Buldog, prasitoare Wolf, batoze Stahl Lanz si Hofher, pluguri si boroane Rud Sack, pluguri cu tractiune animala Melichar, motoare Ganz, Robot, Rieger si Siedling, camioane s.a. Toate constructiile – locuintele si acareturile aveau fundatie de beton si respectiv poduri pentru uscat seminte din 80 de soiuri. Modernitatea fermei de la Perieti, nedepasita pe alocuri nici astazi, consta in tehnologiile nepoluante aplicate acolo, ca si formula zootehnie – productie de cereale – productie de legume si flori. Totul era de conceptie vest-europeana. taranii angajati aveau statut de salariati, beneficiind si de cantina; satul a fost inzestrat cu camin cultural si dispensar comunal, s-au construit sosele, poduri, fantani. Mosierii le-au vandut convenabil taranilor, in rate, masini agricole si le-au dat, prin forta exemplului, culturi agricole superioare. Ferma de la Perieti era singura intreprindere din Romania complet utilata pentru producerea, selectionarea si curatirea semintelor de legume, fiind capabila sa satisfaca mai mult de jumatate din nevoile tarii! Se spunea ca este "cea mai mare ferma de acest gen din Rasaritul Europei". Aceia da boieri, nu-i asa? Acolo a copilarit Ileana Stoianovici, alaturi de fratelei ei, de alti copii de mosieri si copii de tarani.
Regina Elisabeta:
"Traiasca Romania mea!"
Printr-o intamplare, in anii ‘50, unele hartii ale lui Antoine Bibescu au ajuns in posesia Leliei Urdarianu. Fiica ei le-a donat Muzeului National al Agriculturii din Romania, cu sediul la Slobozia. Iata o scrisoare, din aceasta colectie, adresata, la 15 aprilie 1898, Elenei Bibescu, mama lui Antoine, la Paris: "Draga, draga mea Helene, / Am vrut tot timpul sa-ti multumesc, dar stiam ca interpretul meu e bun. Traiasca Romania mea! Imi arata atata generozitate, gust, afectiune! Sunt pe punctul sa ma umflu in pene de vanitate si sa plang de bucurie. Acum am alta idee: Marie Assan a zis: "Nu stiu sa fac papusi, dar voi canta!" Dinicu (Grigoras – n.n.) s-a oferit indata sa completeze concertul si Dall’Orso, care-si va termina tocmai atunci vacanta la Paris, vrea sa vina si el sa cante. Desigur, in acest concert vor fi numai romani, care vor evolua la Koln, Duseldorf, Mainz si Frankfurt. Mai stiu si alti romani care se pricep sa uimeasca lumea. Daca ar veni si ei? Le-o cer soptit, intr-atata imi bate inima de bucurie la acest gand! Daca ai aduce si tu micul nostru miracol? Vei canta si tu si el. Mama va face de pe acum articole in toate ziarele. Ma farmeca ideea, totul nu s-ar putea petrece decat in saptalmana de dupa Rusalii, caci Maria si Dinicu sunt profesori la Conservator, iar eu voi fi la Neuwied (…) poate doar doua saptamani. Rusaliile pe stil vechi, exact o saptamana dupa celelalte, asta daca tu obtii un concediu pentru tine si pentru Enescu. Doamne! Doamne! Ce frumos o sa fie! Sa infatisez Romania mea! Gandeste-te! Dupa ce m-au compatimit ca traiesc intr-o tara de salbatici! Ah, Helene! Dupa 30 de ani de lupta, o clipa ca asta! De nu mi-ar plesni inima! Papusile vor fi adevarate minunatii. Nu conteaza nici greutatile, nici sacrificiile. Ora roadelor mele depaseste tot ce am visat vreodata, dupa ce m-am aflat in tarana. Gandeste-te chiar la acest Neuwied! Oh, Helene! Nu trebuie decat sa tac, caci tu poti sa-mi continui gandul.tara mea, tara mea iubita venind in ajutorul vechii mele patrii. Zau, secolul nostru nu e chiar asa de decadent. El ofera spectacole unice! Sotul tau a fost incantator. Cand vorbeste, va inteleg toate sacrificiile. Infernul vostru e cel putin demn de voi. Te imbratisez cu drag si, inca o data, multumesc. // Elisabeth"
Teroarea si spaima,
apoi praful si pulberea
Vremurile frumoase au fost retezate de al doilea razboi mondial. Dupa abdicarea silita a regelui, toate fermele din Romania, inclusiv cea model de la Perieti, au fost nationalizate. Intreaga familie a fostilor proprietari trece prin ani grei, suferind ani in sir privatiuni si umiliri. In 1948, Lelia Urdarianu a fost retinuta in interdictie "corectionala" trei luni, iar sotul si fiul ei au fost arestati si condamnati la inchisoare grea. In 1967 sotul sau a murit urmand ca Lelia sa plateasca lunar despagubirile (!) solicitate de Banca Nationala, despagubiri pe care le-a platit pana la varsta de 80 de ani, cand a murit. Am fost acum cativa ani la fosta ferma-model de la Perieti. Nu numai ca nu a fost intretinuta, dar, din incompetenta si din rautate, comunistii au distrus mare parte din locuinte si din anexele gospodaresti, razbunandu-se pe "exploatatorii" carora taranii le-au dus dorul, in taina, pana in 1990.
Marinimia unei doamne
Ca aceasta familie a iubit cu patima pamantul o demonstreaza specialitatea doamnei Ileana Stoianovici, agronomia, izbutind sa termine facultatea cu putin timp inainte de reforma invatamantului. S-a intors atunci la Perieti, dar, certandu-se cu un activist, a fost nevoita sa fuga, deghizata, noaptea, in tren. Intr-un fel, a fost o norocoasa, pentru acea vreme: ordinul de arestare, dintr-o greseala a unui analfabet, a ajuns la Bucuresti pe numele Ileana Racovita, nu Stoianovici. O vreme s-a ascuns. Apoi, a lucrat, cu intreruperi, la CENTROCOOP, la Aprozar, la un colhoz din regiunea Constanta, iar din 1968, cand vanatoarea de mosieri se mai potolise, la Institutul de Cercetari pentru Valorificarea Legumelor si Fructelor, pana in 1980, cand
s-a pensionat. A donat, in anii ‘90, tot pamantul ce i se cuvenea, precum si toata gospodaria de la Perieti, Muzeului National al Agriculturii din Romania. Aceluiasi muzeu i-a donat aproape toate tablourile mostenite de la mama sa, documente, printre care si scrisorile reginei Elisabeta, precum si multe obiecte de valoare. Ileana Stoianovici este, intr-adevar, o doamna.
