Conversatiile noastre nu sunt uneori numai banale, ci chiar prostesti. La Bruyere (moralist francez, 1645-1696) are cateva reflectii despre conversatie la care e bine sa luam aminte. Prostul e stingheritor in conversatie, spune autorul cartii „Caracterele”: „Un om cu tact (om de bun-simt si de societate) isi da seama daca e binevenit sau daca plictiseste pe cei din jur (…) Unde te intorci, n-ai loc de gumeti de prost-gust. In orice tara ploua cu ganganii de soiul acesta. Un glumet cu duh e un lucru rar (…) Ca sa glumesti cu gratie si sa graiesti in vorbe de duh fericite in legatura cu lucrurile cele mai marunte trebuie multa abilitate, multa politete si chiar mult talent; a zeflemisi in felul acesta inseamna a crea, facand ceva din nimic”.
Nici vorba, glumetii prosti, care vor sa para oameni de duh, sunt nu numai penibili, dar chiar scarbavnici. Retineti, in ceea ce voi scrie mai departe, o reflectie a moralistului francez, pe care e bine sa v-o amintiti cand va intalniti cu un cunoscut: Harul conversatiei consta mai putin in a da dovada de mult spirit decat in a recunoaste spiritul altora; cel care pleaca, dupa o convorbire cu tine, multumit de sine si de duhul lui este multumit pe deplin de tine. Oamenilor nu le place sa te admire, ci vor sa placa. Ei cauta mai putin sa se aleaga cu ceva din discutie, sau chiar sa-i guste farmecul, cat sa fie apreciati si laudati. Si placerea cea mai gingasa e sa fii pe placul altora. Asa e! Din pacate, cand ne intalnim cu un cunoscut, palavragim noi, scotand pe gura siroaie de vorbe, si nu-i lasam celuilalt nici macar ragazul de a ne raspunde la banala intrebare „Ce mai faci?”. Uitati-va la emisiuni tv, cu mai multi invitati: fiecare vorbeste, tipa, chiar rade de unul singur, ca proasta-n targ cand isi vede parul pubel.
In sfarsit, tineti neaparat minte aceasta reflectie despre conversatie a lui La Bruyere: Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci.
