Zambetul ca buna racordare la viitor… Zambetul celui ce stie ceva mai mult, ceva mai adanc. Prin comparatie, la cealalta limita, tot luminoasa: rasul sanatos, limpede, fara ascunzisuri. si infinitele culori, nenumaratele nuante dintre aceste doua polarizari: de la grimasa lasciva a manelistului la ranjetul cu subintelesuri dastepte al politicianului neo-comunist. De la hirjoana plina de autentic si viata a copilului care rade curat pana la surasul cuminte al contemplativului.
Va propun o experienta (deloc originala): aceea de a privi la televizorul pus pe comanda mute, fara sunet, timp de cateva minute. Nu orice emisiune, desigur, ci acelea la care ne tot uitam, poate prea mult, unii dintre noi in aceasta perioada electorala – la asa-numitele talk-show-uri. Ce specie de zambet veti gasi, cate forme de ranjet ori de ras? Va spun, experienta este halucinanta!
Ii vei surprinde parca fara masca pe marii politicieni, ii vei privi uimit si pe analisti, si pe comentatori – majoritatea par a fi, dintr-o data, altii decat cei pe care i-ai stiut pana azi. Va trebui sa schimbi postul, sa cauti un film, eventual, pentru a gasi vreun zambet autentic. Realitatea este ca aceasta campanie electorala (nu cred insa ca acele doua televiziuni de stiri sa fi fost altfel nici in trecut) a adus in prim-plan masti politice si mutre dintre cele mai prefacute, dar, in acelasi timp, si foarte multi comentatori ale caror agende ascunse se vad cu ochiul liber. Omeneste, este firesc pana la urma ca un comentator, un analist, sa aiba simpatii si antipatii. Ce fel de analiza, cat de obiectiva, va produce insa? Mai problematic si penibil este cazul moderatorilor. Acestia nu sunt nicidecum arbitri, ci participa activ la una din tabere – cei mai multi sunt anti-Basescu, se stie –, notiunea de arbitru pe care ar trebui s-o reprezinte pare demult uitata si desueta.
Rareori mi-a fost dat sa vad oameni atat de caraghiosi, ale caror idei, putine si fixe, nu au un decat singur scop: manipularea telespectatorului. Daca televiziunea cu pricina s-ar fi declarat din start de partea unei tabere anume, precum se petrece in Occident cu marile trusturi de presa, lucrurile ar fi intrat pe un fagas firesc. Problema este ca acesti oameni vor sa te convinga de neutralitatea actului lor jurnalistic, ceea ce este deja schizofrenic si scandalos. Marturisesc, am luat in deradere, acele discursuri ale unor mari duhovnici crestini care indemnau la o anume distanta fata de televizor punand in carca acestuia valente diabolice. Nu cred nici astazi ca media trebuie diabolizata. Dar ma tem ca au si ei dreptatea lor. Daca vrei sa afli adevarul, iti trebui surse alternative cat mai diversificate – pentru a trage o concluzie ceva mai aproape de realitatea obiectiva.
Oare dupa ce va trece si aceasta nebunie, vom mai putea regasi darul zambetului?
