17.5 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Cronica de familie

In sumbrii anii ’50 romanul romanesc a avut trei aparitii importante care si astazi ne retin atentia si nu lipsesc din nici un clasament facut de specialisti. Care sunt acestea? Morometii, Groapa si Cronica de familie. Autorii nu mai trebuie amintiti. Marin Preda, Eugen Barbu, Petru Dumitriu. De ce ma ocup de acest caz? Din simplul motiv ca doresc sa raspund tuturor celor care afirma ca nu epoca importa, ci talentul, asa ca intr-o perioada apasatoare scriitorii, daca sunt scriitori, fac abstractie de conditii si produc. Argumentul lor e tocmai cel de la care am demarat discutia. Intr-adevar, nimic de zis. Ti s-a inchis gura si taci malc. Numai ca tema e mai nuantata sau solicita nuantari. Cele trei carti amintite au razbit pana astazi si vor tot razbi fiindca ele reprezinta un fel de pact pe care scriitorii amintiti l-au stabilit cu puterea comunista. Noi nu ne atingem de fundamentele voastre ilegitime, iar voi ne asigurati tiparirea si difuzarea.

 

Scrisul e treaba noastra. si scrisul a mers. Dar nu voi uita niciodata ce a spus Petre Tutea. In stilul sau caracteristic maestrul oralitatii le dadea peste nas primilor doi spunand ca nu au facut mare branza decat ca au redat universuri cu care erau familiari si cam atat. Evident, injust! Totusi, Tutea avea in vedere detasarea liber consimtita a autorilor fata de situatia grava in care se gasea tara. Rationamentul lui mergea mai departe. Cu alte cuvinte, daca nu vreti sa va bagati in ce frige apoi faceti, stimabililor, arta si nu ce ati supt de acasa! Iarasi injust, si totusi… Asa ajungem la ultimul titlu din succesiune. Cronica de familie, fara indoiala, este Razboi si pace al literaturii romane. Un autor tanar care facuse indubitabil proba ticalosiei dovedea ca e in stare de mari performante narative. In editia de la FCR de la inceputul anilor ’90, el ii marturiseste lui Geo serban cat a suferit fiindca nu a scris tot ce dorea. Sa-l credem? De ce nu? In 1960 si-a luat zborul si a incercat in Occident sa recupereze ce nu a putut sa spuna in tara.

 

Succesul insa a lipsit sau in orice caz nu s-a apropiat nici pe departe de gloria lui Pasternak cu Doctor Jivago. Valoarea celor trei titluri se datoreaza insa in mare masura desertului de atunci din tara. Carti la fel de bune, dar in alt context, risca sa nu se mai individualizeze cu aceeasi forta. Asadar, nu talentul a decis, ci momentul istoric, pactul avantajos cu diavolul, vanzarea profitabila a sufletului. Cei trei autori au ales si se poate spune ca au castigat nu doar atunci, ci si dintr-o perspectiva indelungata a timpului. Apoi Preda a aratat ca nu-i iubeste pe comunisti, Petru Dumitriu a ales Occidentul, doar Barbu s-a adancit in compromisuri. Fiecare si-a privit sufletul cum a putut. Unul nu a vazut nimic, ceilalti au vrut sa iasa la lumina. Intr-adevar, greva tacerii nu e de nasul oricui. Cu atat mai putin de nasul unui scriitor. stiu lucrul acesta. stiu si cum au fost anii ‘80 cand nu sufeream compromisul… textualist, agreat de stapanire. Nu stiu insa ce va fi de acum incolo.

Ultima oră
Pe aceeași temă