Citind aceste versuri din poezia „In zori” de Eduard Morike (poet german, 1804-1875), am ramas pe ganduri: Somnul sa-mi racoreasca pleoapa nu mai vrea/ Si, iata, la fereastra mea,/ Lumina zorilor luceste? Dar turburatul gand al meu/ Naluci nocturne naluceste.
Gandurile noastre, adesea, ne tulbura somnul, ne fac nopti albe… Cate framantari obositoare ne pot aduce gandurile atunci cand ne lasam tulburati de semeni, de harmalaia sociala, de intamplari nenorocoase ale sortii, etc!
Negresit, atunci cand nu facem din ganduri un calauzitor bun al drumului nostru si le lasam sa ne involbureze mintea, sa ne nelinisteasca sufletul, ele devin ca o furtuna inlauntrul nostru, aducandu-ne tristeti sau punand la cale fapte urate.
E bine sa ne supraveghem gandurile, spunandu-le: Nu ma mai rascoliti, nu-mi nelinistiti sufletul, nu fiti ca o vijelie ce scoate arborii din radacini! Fiti pentru mine o calauza buna, linistita – asa cum spune poetul german in ultima strofa a poeziei sale: „O, suflete, nu te lasa-impanzit/ De duhul spaimei si-al tristetii/ Fii vesel!/ Iata s-au trezit/ Clopotele diminetii. Ce frumos! Sa ne sculam cand bat clopotele diminetii cu mintea limpede, nu involburata de ganduri negre, cu sufletul senin, ca sa putem rodi in viata zilei. Gandurile noastre sa aiba imagini frumoase si sa fie innobilate de moralitate.
