Citeam din Erich Maria Remarque (scriitor german, 1898-1970) si m-au oprit din lectura aceste cuvinte: "Istoria culturii este istoria suferintelor celor care au creat-o". Cum asa? ma gandeam. si i-am cerut memoriei mele sa-mi scoata din "fisele" sale cugetari ale inteleptilor pe aceasta tema, care sa-l contrazica pe Remarque. Dar… prima "fisa" m-a intristat si mai mult, fiind in acord cu ceea ce spune scriitorul german: "Oamenii mari sunt o fericire pentru omenire, dar ei au fost, de fapt, cei mai nefericiti (…). Trebuie sa iubim omenirea pentru cei cativa oameni mari pe care-i da din cand in cand" (Jovan Ducic – scriitor sarb, 1874-1943, membru de onoare al Academiei Romane, 1940). Nu se poate, mi-am certat memoria, scoate-mi o "fisa" rasplatitoare pentru valori. Nu am, mi-a raspuns memoria, si mi-a intins aceasta "fisa": "Ce sens ar fi avut istoria si evolutia dramatica a omenirii daca in aceasta infruntare n-ar fi invins, cu timpul, creatiile marilor spirite umane, uriasele realizari ale gandirii?" (K.Tsatsos, filosof, jurist, om politic, presedintele Republicii Elene, 1975-1980, membru de onoare al Academiei R.S.R., 1980). si ma gandeam…si ii vedeam… pe Homer, despre care Legenda spune ca era un batran orb, ratacind din oras in oras in oras si recitand din "Iliada" si "Odiseea"… si ma gandeam si il vedeam pe Socrate, condamnat de tribunalul atenian sa bea, in inchisoare, cupa cu otrava… si il vedeam pe Giordano Bruno arzand pe rug… si apoi cum Inchizitia ii imprastia in vant cenusa… si vedeam atatea valori nefericite in viata pamanteasca… dar stralucind prin veacuri. O, zei, o Dumnezei! Ce pacat de neiertat pentru Voi ca Remarque are dreptate!
