27.9 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSocialMeteoANM: Cod galben de ninsori și precipitații moderate până sâmbătă dimineață

ANM: Cod galben de ninsori și precipitații moderate până sâmbătă dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi o atenționare Cod galben de ninsori pentru 11 județe, valabilă până sâmbătă dimineață, precum și o informare de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă pentru restul țării.

Intervalul vizat de codul galben de ninsori este 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, iar județele afectate includ: Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Prahova, Sibiu, Vâlcea și Vrancea.

În Carpații Meridionali și Orientali, sunt prognozate ninsori abundente, cu cantități de apă între 15 – 20 l/mp.

Stratul de zăpadă va fi local consistent, atingând 15 – 20 cm.

Informare meteo pentru restul țării

Începând de miercuri, 28 noiembrie, ora 22:00, și până vineri, 30 noiembrie, ora 18:00, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și nord-vest:

În Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, vor apărea local ninsori și lapoviță, iar izolat se poate forma polei.

La altitudini mari vor predomina ninsorile, cu depunerea unui strat de zăpadă consistent. Cantitățile de precipitații vor varia între 10 – 20 l/mp, iar pe arii restrânse, în special la munte și în sud, se vor înregistra 25 – 30 l/mp.

Intensificări ale vântului

În zona montană înaltă, vântul va sufla cu viteze de 40 – 60 km/h, iar sâmbătă în sud-vest și sud rafalele vor atinge 45 – 55 km/h.

În Carpații Meridionali și Munții Banatului, la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 – 90 km/h, provocând viscolirea ninsorii și spulberarea zăpezii.

ANM recomandă prudență în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile, în special în regiunile montane și pe drumurile acoperite cu zăpadă sau polei.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

VIDEO. Premierul Japoniei, mesaj emoționant la 81 de ani de la Hiroshima: „Așa ceva nu trebuie să se mai repete”

Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a transmis condoleanțe victimelor bombardamentului atomic de la Hiroshima, la 81 de ani de la atacul lansat de Statele Unite...

Bolojan: Limitarea consumului de energie îi poate viza doar pe marii consumatori industriali, nu și populația

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru gestionarea unei eventuale crize generate de secetă, care permite limitarea consumului...

Cuirasatele „Trump”, un proiect de 275 de miliarde de dolari: cele mai scumpe nave de război din istoria SUA

Prima navă din această nouă clasă, propulsată nuclear, ar necesita o investiție estimată la 23,4 miliarde de dolariPlanul Statelor Unite de a construi o...
Ultima oră
Pe aceeași temă