Cărţile universitare

La Bookfest, târgul bucureştean de ­carte din acest an, am realizat că încă mai există edituri care funcţionează în stilul ­penibil de dinainte de ’89 – editurile universităţilor. Dacă orice editură românească, cât de modestă, ­tipăreşte carte în condiţii grafice relativ decente, iar foarte multe chiar excelente, editurile universităţilor au rămas în trecut. Şi ­vorbesc despre cărţi ale unor specialişti cu greutate, bună parte din elita ţării. Ei bine, tocmai ­cursurile şi cărţile acestora care sunt promovate în spaţiul ­universitar sunt editate, majoritatea, în condiţii de-a dreptul jenante. Coperţi ­sărăcăcioase, deloc atrăgătoare, care „îngroapă” ­cartea, nicidecum nu o promovează, titlul şi numele autorului trântite aiurea, fără nici o ştiinţă a proporţiilor. Rareori coperţile sunt tipărite la mai mult de două culori şi acelea fără gust. Hârtia ­dinăuntru este de proastă calitate, iar corpul de literă este adesea foarte mic. Unele sunt cărţi de mare valoare pe care nu le mai găseşti în alte părţi. Şi nu în ultimul rând, sunt cărţi care se adresează – fără nici un pic de respect şi fler pedagogic – tocmai tinerilor, studenţilor. Ştiu că majoritatea sunt tipărite în tiraje foarte mici, ştiu că nu sunt bani. Dar vă spun un „secret” descoperit pe când editam cărţi la rândul meu la o editură prestigioasă, dar la fel de săracă: diferenţa de preţ de la o copertă simpatică, atrăgătoare, la una ­kitsch este insignifiantă. Totul este să vrei să ieşi din obişnuinţe. Dar bună parte din administraţia universităţilor (şi de stat şi particulare!) funcţionează taman ca-n comunism, pe cine mai interesează cum ­este editată o carte?