Fireste, viata fiecaruia dintre noi are, mai intai, la temelia sa trairea biologica – dupa cum spune si cunoscutul dicton latin "Primum vivere, deinde philosophari – Intai sa traiesti si apoi sa filosofezi". Reducand fiinta umana numai la trebuintele sale trupesti, nu traim, ci doar vietuim, ca necuvantatoarele. Rostul omului nu e de a trai numai pe pamant, ci si sub cer, adica sa-si caute, sa-si creeze el insusi si un astru care sa-i lumineze viata, aratandu-i o cale in urcus spre stele – si acest astru nu poate fi decat un tel inalt, un ideal care sa dea vietii tale un sens superior. A avea un ideal si a te stradui sa-l pui in fapt – si nu sa-l vezi, sa-l traiesti in inchipuiri – este darul cel mai frumos pe care il poti face vietii tale. In acest sens sa luam in seama aceste cuvinte ale lui G. Ibraileanu: "Realisti in observatii si idealisti in aspiratii – este fizionomia sufletelor bine organizate."
A avea un ideal nu este numai un "astru" luminos al vietii tale, ci si o implinire, o binefacere pentru lumea in care traim. Nu numai noi, ci chiar si societatea trebuie sa aiba idealuri, cum spune in aceste cuvinte intelepte Konstantinos Tsatsos (om politic, presedinte al Republicii Elene, 1975 – 1980): "Lumea isi justifica existenta ei si inceteaza sa fiinteze ca un fenomen intamplator atunci cand noi vedem in ea o implinire a idealurilor. Numai in felul acesta ansamblul sau inceteaza de a fi un haos, dezordine si devine ordine, cosmos." Da, idealurile dau insasi lumii un rost si fac din ea un cosmos. Din pacate, astazi, traim intr-o lume pragmatica, hedonista… in care "idealul" este castigul cat mai gras…
