Andrei Şaguna a fost una dintre marile personalităţi ale românilor din Transilvania.
Încep acest comentariu cu o însemnare din 14 decembrie 1949, când Radu Stanca, pe atunci regizor al Teatrului de Stat din Sibiu, îl atenţiona pe I. Negoiţescu, într-o corespondenţă, astfel: ,,să aduci adresa mea la zi, adică:
Lenin 8. Uită-l pe Şaguna”… (cum se numise strada respectivă până atunci). Şi s-a făcut „totul, tovarăşi” să fie uitat, dar ,,memoria” istoriei, în cele din urmă, a învins, chiar dacă îndepărtarea în timp aruncă o umbră ceţoasă peste anumite evenimente importante pentru naţie. Astfel că, de regulă, la 15 mai din fiecare an ar fi de dorit să ne amintim şi de Revoluţia din 1848. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ceea ce ne priveşte pe noi, românii, Adunarea Naţională de la Blaj din 15 mai 1848, a fost condusă de Andrei Şaguna, împreună cu episcopul unit. Cei doi ierarhi, alături de Simion Bărnuţiu şi Avram Iancu, au fost fruntaşii neînfricaţi ai mişcării revoluţionare soldată, după cum se ştie, cu sute de victime generate de asupritori, între aceştia fiind şi marele patriot, preotul lutheran Ştefan Ludwig Roth, executat în fortul de pe cetăţuia Clujului, între altele şi pentru „vina” de a suţine că cel mai bun intermediar dintre naţionalităţile conlocuitoare din Ardeal era limba română, cunoscută aproape de toţi locuitorii Ardealului…
Dar caracterul lui Andrei Şaguna reiese şi din celelalte mari acţiuni, în sprijinul propăşirii poporului român. Este vorba în primul rând de lupta dusă ani de zile pentru recunoaşterea şi resta-urarea mitropoliei ortodoxe române, numită în documentele vremii greco-orientală, cu toate că prelaţii sârbi avertizau autorităţile habsurgice de pericolul renaşterii unui nou imperiu daco-roman. Ca bază a acestui demers au stat şi studiile lui Şaguna de filosofie şi drept urmate la Pesta, dar şi cele de teologie ortodoxă, după care intră în monahism cu numele de Andreiu, (la naştere – la Mişcolţ – fiind botezat Anas-tasiu).
Restauratorul mitropoliei ortodoxe
Aşa se face că vechea mitropolie a Ardealului, desfiinţată în 1701 este inaugurată în 1868 printr‑un Congres Naţional Bisericesc din Transilvania care a aprobat statutul organic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, bazat pe colaborarea dintre clerici şi mireni. Apoi ar urma să scriem cu litere de aur acţiunea de înfiinţare a şcolilor „poporale”, circa 800, numai în episcopia Sibiului, dar şi o şcoală gimnazială la Brad, precum şi un liceu şi o şcoală comercială, ambele la Braşov. A înfiinţat apoi fundaţii care ofereau burse elevilor săraci, cursuri serale pentru ţărani unde predau clericii locului etc. Plus că a fost fondatorul ziarului „Telegraful român”, citit cu mare interes, la apariţia fiecărui număr, de intelectualii satelor, dar şi de ţăranii mai luminaţi care au învăţat să ,,buchisească” slovele.
Iar în 1861, Şaguna a participat la înfiinţarea ASTRA din Transilvania, asociaţie cunoscută acum în istoria ţării ca fiind una dintre cele mai puternice şi active în ceea ce priveşte răspândirea culturii române, pentru bursele de care s-au bucurat mulţi tineri români. La care se adaugă scrierile proprii, cărţi de bună îndrumare a studenţilor teologi, intitulate ,,Elemente de drept canonic”, ,,Istoria Bisericii Universale” etc. Ne-a lăsat şi cea mai autentică şi activă mitropolie a Ardealului şi un Seminar de mare prestigiu la Sibiu, după ce, fiind profesor la Seminarul Teologic Românesc de la Vârşeţ, ca mai târziu, în decembrie 1846, Sinodul Electoral ţinut la Turda să-l propună episcop, recunoscut apoi de împăratul Francisc Josef şi hirotonit la Carloviţ. Iar la deces (28 iunie 1873) şi-a lăsat toată averea Mitropoliei Sibiu-lui, „spre scopuri bisericeşti, şcolare şi filantropice.
(Sursa: Octavian Căpăţână, „Mică enciclopedie de mari valori ridicate dintre români” şi ,,Istoria Transilvaniei”)
