Barty (23 ani), eliminată anul trecut de Kvitova în sferturile de finală la Melbourne, s-a impus de această dată după o oră şi 44 minute de joc, din care numai primul set, decis la tiebreak, a durat 69 de minute.
Campioana en titre de la Roland Garros se va lupta pentru un loc în finala Australian Open cu americanca Sofia Kenin (21 ani, locul 15 WTA), care a acces în premieră în semifinalele unui turneu de Grand Slam după ce a trecut cu 6-4, 6-4 de tunisianca Ons Jabeur (78 WTA).
Barty şi Kenin s-au înfruntat de cinci ori până acum în circuitul profesionist, australianca conducând cu 4 victorii la 1.
De menţionat că Ashleigh Barty este prima jucătoare de la antipozi care atinge semifinalele la Melbourne, după Wendy Turnbull, în 1984. Turnbull a fost, de altfel, şi ultima reprezentantă a Ţării Cangurilor care a disputat finala Australian Open, în 1980.
Kenin, de cealaltă parte, e ultima dintre cele 22 de americance care au intrat pe tabloul principal anul acesta la Melbourne.