17.8 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăSportAntonescu: Sunt de acord cu Frunzăverde, dar n-am negociat cu Băsescu şi...

Antonescu: Sunt de acord cu Frunzăverde, dar n-am negociat cu Băsescu şi nu e cazul suspendării

Liderul USL Crin Antonescu s-a declarat de acord, în principiu, cu afirmaţia „Cu Traian Basescu nu trebuie negociat, Traian Basescu trebuie suspendat” făcută de Sorin Frunzăverde, preşedintele PNL precizând însă că „suspendarea nu poate fi de actualitate fără încălcarea Constituţiei”, potrivit Mediafax.

Antonescu a declarat, într-o emisiune Antena 3, că nu a fost vorba de vreo negociere în discuţia avută recent cu preşedintele Traian Băsescu.

„Nu a fost nicio negociere (…) Ca valoare axiomatică, enunţul lui Sorin Frunzăverde «Cu Băsescu nu se negociază, Băsescu se suspendă», da, împărtăşesc acest enunţ şi cred, sunt chiar convins, că este împărtăşit de majoritatea fruntaşilor şi membrilor PNL. Numai că e la fel de adevărat că nu putem să discutăm niciodată, şi nu poate fi de actualitate preocuparea asta pentru suspendarea cuiva, în speţă a preşedintelui în funcţie, fără o încălcare a Constituţiei”, a susţinut preşedintele PNL.

Totodată, el a precizat că este de acord cu ideea că „nu are niciun rost să negociezi cu Traian Băsescu”.

Presa a relatat, joi, că vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat la Resiţa, că o negociere cu preşedintele Băsescu nu trebuia sugerată de premierul Victor Ponta, el adăugând: „Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat. Traian Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României”.

„Din relatările apărute în presă reiese că de la această întâlnire premierul i-a propus preşedintelui să cumuleze alegerile pentru Parlamentul European cu alegerile prezidenţiale undeva în mai sau iunie 2014. Eu cred însă că o asemenea negociere nu trebuia sugerata. Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat. Traian Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României. Şi românii îl vor demite, vor vota covărşitor pentru plecarea sa de la Cotroceni. Nu putem să anulăm, prin asemenea gesturi politice, circa 16 milioane de voturi”, a afirmat Sorin Frunzăverde.

Cele mai citite

Industria ovină avertizează: Vaccinarea în masă ar putea distruge abatoarele și sectorul laptelui din România

România riscă să piardă miliarde de euro și să transforme unul dintre cele mai puternice sectoare zootehnice într-un simplu furnizor de animale vii, avertizează...
Ultima oră
Pe aceeași temă