12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportAntonescu, ignorat la recepţia organizată de Ambasada SUA

Antonescu, ignorat la recepţia organizată de Ambasada SUA

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost prezent, miercuri seară, la recepţia organizată de Ambasada SUA de 4 Iulie la reşedinţa ambasadorului american, însă doar premierul Victor Ponta s-a aflat la tribună şi a ţinut un discurs, scrie Mediafax.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu s-a aflat la tribună alături de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, şi premierul Victor Ponta, el rămânând în spatele terasei reşedinţei ambasadorului american. Lângă Antonescu s-au aflat ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eduard Hellvig, secretar general al PNL.

În urmă cu doi ani, când la recepţia organizată de Ambasada SUA au participat premierul şi preşedintele Senatului de atunci, Emil Boc şi, respectiv, Mircea Geoană, ambii au stat la tribună lângă fostul ambasador Mark Gitenstein şi au ţinut discursuri. Cei doi au tăiat atunci împreună un tort aniversar de Ziua Independenţei folosind o sabie, alături de ambasadorul Gitenstein.

Citeşte şi Butcher: Susţinem valorile democratice în România datorită parteneriatului nostru

“Ambasada SUA nu decide cine ia cuvântul dintre demnitarii români. Invitaţia a fost transmisă ambilor demnitari, însă decizia a aparţinut părţii române”, au precizat reprezentanţii misiunii diplomatice americane.

Crin Antonescu s-a mai aflat şi săptămâna trecută la o recepţie împreună cu premierul Victor Ponta, cea organizată de Ambasada Marii Britanii cu ocazia Zilei Reginei şi aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea British Council din România. La recepţia organizată de Ambasada britanică Antonescu a luat primul cuvântul în limba engleză despre relaţiile româno-britanice, fiind apoi urmat de un discurs al premierului Victor Ponta.

La recepţia organizată miercuri de Ambasada SUA s-au mai aflat şi alţi oficiali români – ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, fostul preşedinte Ion Iliescu, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele CSM, Oana Schimdt-Hăineală, consilierii prezidenţiali Iulian Chifu şi Bogdan Drăgoi, senatorul Mircea Geoană, însă aceştia au stat pe perioada discursurilor pe peluza reşedinţei, alături de ceilalţi invitaţi.
Ambasada SUA a invitat peste 2.000 de persoane la recepţia de anul acesta, care a avut ca temă Washington D.C..

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă