18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportAntonescu: Dacă "Albă ca Zăpada" înseamnă lipsa dosarelor, atunci asta sunt eu

Antonescu: Dacă “Albă ca Zăpada” înseamnă lipsa dosarelor, atunci asta sunt eu

Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a replicat joi liderului PSD Adrian Năstase, care l-a numit ironic “Albă ca Zăpada”, că acceptă apelativul dacă el califică acea categorie de politicieni care nu au dosare, nu au “mătuşi”, nu au “camarilă dubioasă” şi nici alte “tinichele”, informează NewsIn.

Liberalul i-a dat astfel replica preşedintelui Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase care, într-o postare pe blog, s-a referit la preşedintele PNL cu sintragma că e “cool” să pari “Albă ca Zăpada”.

“În această iritare pe care o constat cu amărăciune şi la domnul Năstase, iritare generată de afirmaţia mea că există oameni politici între care reafirm, fără să fie , că mă număr, oameni politici cinstiţi, care nu au furat, care nu au minţit, care nu au patronat astfel de acţiuni – în această iritare domnul Năstase se întâlneşte cu de-alde domnul Berceanu, după cum s-a putut vedea şi în dezbaterea de acolo (de la moţiunea de cenzură). Eu nu ştiu de ce îi irită acest lucru. Nu ca să-i irit, ci pentru că trebuie, reafirm: da, dacă domnul Năstase doreşte să numească un politician corect, fără dosare, fără mătuşi, fără o camarilă dubioasă, Albă ca Zăpada, atunci da, sunt Albă ca Zăpada. Suntem mai multe Albe ca Zăpada, nu destule probabil, dar sunt mai mulţi oameni corecţi şi care nu au asemenea tinichele de partea lor în politica românească, şi sper eu, chiar în PSD”, a afirmat Antonescu, la Antena 3.

În plus, liderul PNL a punctat şi contextul în care şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua guvernarea – aspect criticat de Năstase – în eventualitatea adoptării moţiunii de cenzură. “Dacă spui (poziţia), asta este simplu, absurd. Pentru a nu fi într-o situaţie absurdă, am spus că în ceea ce ce ne priveşte, da, contribuim la această moţiune. Faptul că noi am susţinut o moţiune asupra căreia n-am fost consultaţi, în raport cu care s-a procedat foarte inelegant cu noi, am susţinut-o totuşi pentru că nu erau în joc raporturile şi orgoliile noastre, ci era în joc soarta a milioane de oameni”, a conchis Antonescu.

Adrian Năstase a spus joi, referindu-se la Crin Antonescu, liderul PNL, că e “cool” să pari „Albă ca Zăpada” şi i-a transmis acestuia că, în loc să atace PSD pentru capital electoral, mai bine ar recunoaşte că liberalii sunt cei care au guvernat cu Traian Băsescu încă de pe vremea CDR.

Năstase s-a arătat deranjat de faptul că preşedintele liberal i-a adresat miercuri, în timpul dezbaterii de la moţiune, un apel la unitate lui Victor Ponta, preşedintele PSD.

Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă