12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportAntonescu cedează prima rundă în partida cu Ponta

Antonescu cedează prima rundă în partida cu Ponta

Crin Antonescu a declarat, ieri, că PNL dezavuează aprecierile făcute de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD sau a liderului social-democrat, el arătând că oricine mai încalcă atât de clar protocolul USL va trebuie să se despartă de partidul din care face parte şi de USL.

Această declaraţie reprezintă o retragere după ce Ponta şi Ilie Sârbu reclamaseră PNL încălcarea de către Roşca a protocolului de colaborare. Motivul constă în acuzaţiile lui SR. Stănescu că ar exista o înţelegere între SRI şi PSD, reluate ieri, la B1 TV.

„Dezavuăm unele aprecieri, unele făcute de Sorin Roşca Stănescu, la adresa PSD sau a lui Victor Ponta, acuzaţii referitoare la forme de colaborare, control cu serviciile secrete, şantajabilitate, astfel de afirmaţii sau procese de intenţii care nu-şi au locul.(…) În felul acesta nu se poate colabora, nu se poate păstra încrederea. Aşadar, cu alte cuvinte, în chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă atât de clar articolul respectiv (din protocolul USL care interzice atacurile publice între colegii de alianţă, n.r.) va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau de USL”, a spus Antonescu, după şedinţa BPN al PNL.

Citeşte şi: Antonescu: Oricine mai încalcă protocolul USL va trebui să se despartă de partid şi de USL

Declaraţia lui Antonescu răspunde unui ultimatum dat de liderul PSD din Senat (şi socrul lui Victor Ponta), Ilie Sârbu, care îi somase anterior pe penelişti să ia o decizie în ceea ce îl priveşte pe SR. Stănescu: ”Acum lucrurile degenerează, adică zi de zi se creează o situaţie de conflict din partea aceluiaşi om, o dată pe legi, o dată pe comisii. O dată îşi dă demisia din comisie, după ce-şi dă seama că a creat comisia, că ea poate să lucreze, după aia spune «nu mai vrem să lucrăm, plecăm, n-avem nevoie de poziţia domnului Bârsan, nici de poziţia comisiei juridice, ne dăm demisia şi plecăm». Deci se întrevede, aş putea spune chiar că se vede cu ochiul liber că cineva creează mereu-mereu conflicte la adresa premierului, la adresa noastră, a liderului de grup, a tuturor, a partidului în ansamblu, a PSD-ului, care e acuzat mereu, aţi văzut, că are caii la căruţă, că de-acuma face, îi dă sfaturi şi lui Crin Antonecu ce ar trebui să facă. PSD nu mai are niciun fel de dispoziţie de a trece cu vederea ieşiri de genul ăsta».

Citeşte şi: Antonescu îi ia apărarea lui Sorin Roşca Stănescu: Nu duce o campanie împotriva USL

La rândul ei, declaraţia lui Sîrbu venea după ce, în ajun, Ponta invocase un articol din protocolul USL care interzicea atacurile reciproce între membri sub sancţiunea excluderii. Am încercat să obţinem un punct de vedere atât de la Ilie Sîrbu cît şi de la SR Stănescu, dar niciunul nu au răspuns apelurilor şi mesajelor noastre. Ieri, într-o emisiune televizată, Roşca şi-a menţinut acuzaţiile despre şerpăria PSD-SRI, dar a avut grijă să îl excludă de această data pe Ponta din ecuaţie. Ponta îl acuzase pe Roşca pentru faptul că ar fi creat Comisia Bârsan doar pentru a crea scandal, dar mizele sunt mai mari. SR Stănescu a încercat să dea o lovitură SRI şi în momentul în care şi-a dat seama că nu are PSD de partea sa, a încercat să creeze un scandal care a fost sancţionat prompt de PSD. PNL, Antonescu şi Voiculescu au pierdut această rundă şi Antonescu s-a retras strategic, dar asta nu înseamnă că partida nu va continua.

PNL a dat un semnal ieri când unul dintre parlamentarii săi a evocat posibilitatea depunerii unei moţiuni simple împotriva ministrului Mediului Rovana Plumb pe tema gazelor de şist, iar intervenţia lui Klaus Iohannis în discuţie poate pune oricând în dezbatere poziţiile controversate ale ministrului Niţă. PNL mai are de jucat câteva piese, dar, deocamdată a pierdut această rundă. S-ar putea să piardă chiar mai mult după revenirea lui Ponta de la summitul UE de pe 23 mai, unde va discuta despre energie neconvenţională (gaze de şist) şi despre combaterea evaziunii fiscale, când va trebui să dea explicaţii de ce finanţele României sunt controlate de Dan Radu Ruşanu şi de finii săi.

Citeşte şi: Ponta: E o problemă serioasă în USL în cazul lui Roşca Stănescu, aşteptăm poziţia oficială a PNL

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi arată că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, şi precizează că “dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună”. El a adăugat că aşteaptă până luni să existe o delimitare clară a PNL de declaraţiile lui Stănescu, nu doar cu avertismente gen “aşa să nu mai faci”.

UPDATE: Premierul Victor Ponta a explicat, joi seara, ultima declaraţie referitoare la criticile lui Roşca Stănescu şi a subliniat că “s-a umplut paharul” şi că e vorba de o campanie de denigrare a PSD, iar dacă Stănescu va rămâne în postul de senator PNL, atunci înseamnă că acordul USL nu se mai respectă.

El a subliniat că acest lucru nu înseamnă că nu va mai funcţiona coaliţia de guvernare, ci că este nevoie să existe un alt acord al USL, potrivit Mediafax.

Premierul a explicat că nemulţumirea s-a accentuat după ce Stănescu a susţinut o lege împotriva ministrului de Finanţe, declarându-se mândru de faptul că votul din Senat a condus la crearea unei alte majorităţi.

“Dacă lucrurile stau aşa, atunci colegii din PNL trebuie să ne spună şi situaţia e serioasă”, a spus Ponta la postul public de televiziune.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă