18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportAntonescu: Când declanşăm suspendarea modificăm legislaţia privind cvorumul şi învestim Guvernul

Antonescu: Când declanşăm suspendarea modificăm legislaţia privind cvorumul şi învestim Guvernul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că dacă şeful statului nu-l va nominaliza ca premier pe Victor Ponta dacă USL ia peste 50% din mandate, va fi declanşată suspendarea şefului statului, legislaţia privind cvorumul la referendum va fi schimbată, iar noul Guvern va fi instalat, potrivit Mediafax.

 

Antonescu a afirmat, într-o emisiune la Antena 3, că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu va face altă nominalizare pentru funcţia de premier în afară de Victor Ponta, chiar dacă USL are majoritatea mandatelor din Parlament, se va declanşa suspendarea din funcţie.

“În acel moment se declanşează acţiunea de suspendare, în acel moment legislaţia absurdă privitoare la cvorum şi unică în Europa se modifică în regim de urgenţă, dnul preşedinte este suspendat, Guvernul este învestit şi avem şi referendumul de demitere la care cunoaşteţi bine care e poziţia noastră”, a explicat Antonescu.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă