21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportANP: Pentru ca România să nu mai fie amendată, trebuie ori să...

ANP: Pentru ca România să nu mai fie amendată, trebuie ori să construim pușcării noi, ori să fie eliberați 8500 de deținuți

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, consideră că pentru a se respecta legea, care prevede că un deţinut are dreptul la patru metri pătraţi, şi pentru ca statul român să nu mai fie amendat la CEDO din acest motiv, ar trebui ca 8.500 de deţinuţi să fie puși în libertate.

Marius Vulpe a făcut această declarație marți, într-o conferință de presă ținută la Mamaia.

Dacă acești 8500 de deținuți nu sunt puși în libertate, singura soluție pentru România este să construiască alte penitenciare, a precizat Marius Vulpe.

Potrivit acestuia, penitenciarele din România au instalate 33.000 de paturi și 27.500 de deţinuţi. Cu toate acestea, nu este respectată suprafaţa legală pentru fiecare deţinut, aceea de patru metri pătraţi.

“În momentul actual avem circa 33.000 de paturi instalate. Din punct de vedere legal, circa 19.500 putem caza, avem voie să cazăm. De acolo reiese diferenţa aceea cu care noi am ieşit în spaţiul public şi pentru care, de altfel, statul român astăzi prin deciziile CEDO ia amenzi individual. Calculele de cazare pe normative europene se realizează la suprafaţă, nu la paturi instalate. Pentru a respecta legea şi a nu mai fi amendaţi ar trebui fie să plece 8.500 de deţinuţi din sistem, fie să construim alte locaţii fie penitenciar, fie secţii de deţinere care să ne ofere cele 8.500 de locuri, deţinuţii să rămână în sistem şi să nu mai plătim amenzi. Sunt 27.500 de deţinuţi astăzi şi nu se respectă cei patru metri pătraţi”, a recunoscut directorul general al ANP.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 777: Șoigu cere suplimentarea livrărilor de arme

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării.Într-o întrunire...

O femeie şi-a înjunghiat fiul în vârstă de 34 de ani

O bihoreancă a fost reţinută, marţi seara, fiind acuzată că şi-ar fi înjughiat fiul, în urma unui conflict spontan. Procurorii au solicitat arestarea preventivă...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...
Ultima oră
Pe aceeași temă