Richard Rapport, unul dintre reprezentanţii României, a remizat cu americanul Wesley So, marţi, în runda a patra a turneului de şah Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapa a circuitului Grand Chess Tour 2023, care e găzduită de Grand Hotel Bucharest.
Bogdan Deac, numărul 38 mondial, a fost învins de francezul de origine iraniană Alireza Firouzja, câştigătorul Grand Chess Tour 2022.
Americanul Fabiano Caruana, numărul 7 mondial, l-a învins marţi pe rusul Ian Nepomniaşci, vicecampionul mondial.
Proaspătul campion mondial, chinezul Ding Liren, a remizat cu polonezul Jan Krzysztof Duda, cu un rezultat de egalitate încheindu-se şi partida dintre francezul Maxime Vachier-Lagrave şi olandezul Anish Giri, numărul 6 mondial.
În acest moment, Fabiano Caruana este liderul clasamentului, cu 3 puncte, urmat de Rapport şi So, cu câte 2,5 puncte, Nepomniaşci, Giri, Ding şi, Firouzja, câte 2 puncte, Duda şi Vachier-Lagrave, 1,5 puncte fiecare și Deac, 1 punct.
Turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapă a circuitului Grand Chess Tour 2023, are loc la Grand Hotel Bucharest, Sala Ronda, în perioada 6-15 mai, cu o zi de odihnă pe 11 mai, fiind dotat cu premii totale de 350.000 de dolari.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!