9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportAlin Alexuc-Ciurariu, campion european la lupte

Alin Alexuc-Ciurariu, campion european la lupte

Prima medalie a delegației României la Europenele de lupte găzduite de capitala Italiei a fost adusă de sportivul în vârstă de 30 de ani, care l-a învins în finala categoriei 130 de kg, la greco-romane, pe georgianul Levan Arabuli (6-1).

În drumul spre ultimul act, Alexuc s-a impus în optimi în faţa rusului Zurabi Ghedehauri, în sferturi l-a întrecut pe azerul Sabah Saleh Shariati, iar în semifinale a câştigat în faţa ucraineanului Nikola Kucimi.

Pentru luptătorul legitimat la CS Dinamo aceasta este cea mai mare performanţă a carierei. Până acum, el mai obținuse medalii de bronz la Europene, în 2018, la Kaspiisk, şi anul trecut, la Bucureşti.

Aceasta este a doua medalie de aur din istoria recentă a luptelor românești, după ce în anul 2018 Mihai Mihuț reușea o performanță identică cu cea a lui Alexuc.

Grație acestui succes, sportivul român speră să prindă un loc la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acesta ar putea participa la turneele de calificare de la Budapesta (19-22 martie) sau Sofia (30 aprilie – 3 mai). La precedenta Olimpiadă, găzduită de Rio de Janeiro, Alin Alexuc-Ciurariu s-a luptat pentru medalia de bronz, dar a fost învins de turcul Cenk Ildem.

Din păcate, alţi doi luptători români au ratat medaliile de bronz, terminând pe locul al cincilea. Florin Tiţa a fost învins de georgianul Nugzari Ţurţumia. Aceeași soartă a avut-o și Mihai Mihuţ, medaliat cu aur în 2018, care a fost învins în meciul pentru bronz la categoria 63 kg, greco-romane, de ungurul Erik Torba.

Obiectivul declarat al României la aceste Campionate Europenen este câștigarea a două sau trei medalii. Delegația nostră numără 16 sportivi.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă