25.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăSportAlianţa "Jos Băsescu"

Alianţa “Jos Băsescu”

Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au împărţit frăţeşte România fără să dea şi lămuriri despre cum vor aborda împreună subiecte fierbinţi precum cota unică şi diferenţele doctrinare.

 

Singura doctrină a Uniunii Social-Liberale (USL) pare să fie „Jos Băsescu!”. Protocolul semnat de PSD şi PNL nu conţine nici o menţiune legată de impozitarea salariilor şi a profitului şi nici nu tranşează disputa impozit progresiv (măsură dorită de PSD) versus cotă unică (susţinută de PNL).

Asta în pofida faptului că între cele două formaţiuni există diferenţe de viziune clare în privinţa fiscalităţii, care ar putea deveni la un moment dat puncte vulnerabile pentru relaţia celor două formaţiuni.

Liderii PSD şi PNL susţin însă că discuţiile pe aceste teme vor fi abordate o dată cu accederea la guvernare, cu toate că şi până atunci discursul public va trebui să fie unul comun. La Cotroceni însă, proaspăta Uniune este percepută ca o relaţie din interes, al cărei obiectiv este legat strict de alegerile din 2012, a comentat consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Baronii rămân neclintiţi

Deşi au înghiţit cu noduri căsătoria cu liberalii, baronii social-democraţi şi-au dat sâmbătă binecuvântarea pentru înfiinţarea Uniunii Social-Liberale (USL) primind în schimb garanţii că-şi vor păstra influenţa în judeţele patronate de ei. Conform protocolului redactat de echipele de negociatori ale celor două partide, PSD va avea candidaţi la şefia Consiliului Judeţean în 21 de judeţe, dintre care 15 sunt deja conduse de social-democraţi. Iaşiul, Botoşaniul, Neamţul, Timişul şi Bistriţa Năsăud, acum fiefuri ale puterii, figurează pe lista obiectivelor lui Victor Ponta la viitoarele alegeri. Cele cinci judeţe nu au fost alese întâmplător, susţin surse din PSD, sondajele de opinie arătând că partidul lui Ion Iliescu are şanse bune să-şi învingă principalul adversar – PDL.

Mai dificil va fi însă pentru liberali, care deţin în prezent doar cinci preşedinţii de CJ-uri, să câştige în cele 20 de judeţe în care-şi vor numi candidaţi, mai ales că majoritatea sunt în Ardeal şi Banat, acolo unde democrat-liberalii şi maghiarii au influenţa. Acelaşi principiu al parităţii, contestat chiar la şedinţa CEX a PSD de foştii susţinători ai lui Mircea Geoană, Marian Oprişan şi Marian Vanghelie, va fi aplicat şi în cazul oraşelor reşedinţe de judeţ. La primăriile mai mici, PSD şi PNL pot avea candidaţi separaţi, stabiliţi în funcţie de procentele din sondaje.

Oprescu, şi la primărie, şi la Cotroceni?

Şi la alegerile parlamentare, pesediştii şi liberalii îşi vor desemna candidaţii în colegiile pe care le deţin în acest mandat. La preşedinţie, USL va avea un candidat unic, cel mai probabil Crin Antonescu. În acest caz, PSD va da premierul, post dorit de Victor Ponta. Liderii celor două formaţiuni nu exclud însă varianta susţinerii unui prezidenţiabil independent.

Principiul va fi aplicat şi la Primăria Capitalei, pe care PSD nu are şanse s-o cucerească singur. „Independentul” USL ar putea fi chiar Sorin Oprescu. Tot el ar putea juca şi rolul prezidenţiabilului, după modelul Traian Băsescu în 2004. Teoria îi aparţine liberalului Ludovic Orban, care şi-a exprimat în forul de conducere al PNL temerea că PSD nu va respecta protocolul în 2014 şi-l va împinge pe Oprescu spre Cotroceni.

Cele mai citite

„Cu ce, Doamne, să mă îmbrac?!…”, această întrebare uzuală este titlul spectacolului ce se va juca pe scena Teatrului Național din București pe 22...

Descoperă secretul energiei și bunei dispoziții într-o experiență terapeutică și unică in piesa de teatru "Cu ce, Doamne, să mă îmbrac?!..." Știai că teatrul nu...

„Cu ce, Doamne, să mă îmbrac?!…”, această întrebare uzuală este titlul spectacolului ce se va juca pe scena Teatrului Național din București pe 22...

Descoperă secretul energiei și bunei dispoziții într-o experiență terapeutică și unică in piesa de teatru "Cu ce, Doamne, să mă îmbrac?!..." Știai că teatrul nu...

“Remember me – Eterna strălucire a uitării”, regia Monicăi Pop. PREMIERA pe 15 si 29 Aprilie la Teatrul Național

Remember me - Eterna strălucire a uitării  își va aștepta primii spectatori în 15 și 29 aprilie, fiind găzduit de Teatrul Național București (Sala...
Ultima oră
Pe aceeași temă