19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAlianta deblocheaza, PSD jubileaza

Alianta deblocheaza, PSD jubileaza

Toti liderii participanti la negocierile de ieri au incercat sa induca ideea revenirii la normalitate pentru binele activitatii parlamentare, serios afectata de discutiile si tergiversarile din ultimul timp. Adevaratele intentii razbat insa “printre randuri”. Opozitia si in special PSD mizeaza pe un atu verificat in timp… judecatorii de la Curtea Constitutionala. Se stie foarte bine de cine au fost acestia numiti si cui sunt ei fideli. Cunoasterea modului in care va reactiona Curtea Constitutionala il face pe Mircea Geoana, presedintele PSD, sa fie extrem de increzator in verdictul care va fi dat si in incadrarea in termenul acceptat, de 25 de zile de la intrarea in vigoare a regulamentelor celor doua Camere. Liderul social democrat spune insa ca partidul sau nu concepe sa renunte la posturile importante obtinute in fruntea celor doua Camere. “Nu suntem pregatiti sa renuntam la nimic”, a spus Geoana. “Daca Curtea va decide ca schimbarea presedintilor Camerelor este constitutionala, vom proceda la alegeri si vom vedea ce iese la vot!”, a afirmat liderul PSD.
Ideea jocului “aranjat”, cu rezultat dinainte stiut, a fost intarita si de Miron Mitrea, vicepresedintele Camerei Deputatilor. “Faptul ca se aplica noile regulamente nu inseamna ca vor fi schimbati presedintii. Asta este o alta problema”, a declarat Mitrea. La randul lor, reprezentantii Aliantei si-au reafirmat dorinta de a-i schimba din functii pe Vacaroiu si Nastase, dar fara a mai avansa termene pe care sa nu le poata respecta ulterior. Puiu Hasotti, liderul grupului parlamentar al Aliantei D.A. de la Senat, a vorbit despre o “negociere politica” incheiata “corect”. “Nu este vorba nici de esec, nici de victorie”, a spus Hasotti, subliniind ca prin decizia adoptata este respectata si dorinta presedintelui Traian Basescu. “Asa cum a spus si presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, Curtea Constitutionala va fi cea care se va pronunta”, a declarat liderul liberal, precizand ca nu a fost luata in discutie, ca moneda de schimb, modificarea legii administratiei publice locale, care ar permite Aliantei debarcarea pesedistilor din fruntea consiliilor judetene. “Au castigat in fond buna cumpatare si intelepciunea politica”, a mai spus Hasotti.
Si liberalul Titu Gheorghiof s-a abtinut sa avanseze un nou termen pentru schimbarea lui Vacaroiu si Nastase. “Vom respecta cele 25 de zile. Dupa cele 25 de zile, regulamentele intra in aplicare. Vom vedea ce se va intampla atunci”, a afirmat Gheorghiof. Liderul PNL a oferit si o posibila explicatie pentru razgandirea coalitiei dupa ce, in urma cu cateva zile, premierul Tariceanu anuntase ca nu este de acord cu pronuntarea Curtii Constitutionale asupra regulamentelor. “Pronuntarea presedintelui Tariceanu a fost anterioara Consiliului National de Coordonare al Coalitiei. Dupa discutii s-a ajuns la concluzia ca totusi este nevoie sa facem negocieri cu liderii grupurilor parlamentare din Senat si Camera Deputatilor pentru a debloca activitatea”, a spus Gheorghiof.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă