10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialZonă deschisă la accesul în locuinţă

Zonă deschisă la accesul în locuinţă

În procesul renovării, proprietarii îşi doresc să exploateze la maximum potenţialul pe care îl are locuinţa, în vederea atingerii unor standarde cât mai ridicate de confort şi stil.

De foarte multe ori se întâmplă ca cei doi parametri fundamentali să fie definiţi de aceleaşi atribute, iar un bun exemplu în această direcţie este spaţialitatea. Ea este strâns corelată cu confortul, prin intermediul funcţionalităţii, dar, în aceeaşi măsură, defineşte şi ideea stilistică actuală. De aceea, deschiderile ample reprezintă un reper de neeludat în proiectarea oricărei reamenajări.

Proprietarii unui apartament cu două camere şi cu sprafaţa utilă de 50,8 mp şi-au refăcut locuinţa plecând de la această premisă. Planurile de reamenajare au prevăzut o importantă modificare structurală la accesul în apartament. Este vorba de renunţarea la cele două anexe (debaraua şi cămara) şi eliminarea peretelui care separa vestibulul de bucătărie. În urma acestor măsuri a rezultat o zonă deschisă de 15,1 mp care a avut un impact major asupra confortului din locuinţă. Deschiderea spaţiului a fost amplificată de faptul că uşa care asigura comunicarea vestibulului cu livingul a fost eliminată, ca şi fereastra dintre bucătărie şi balcon.

În bucătărie află centrala termică de apartament. Ea a fost demontată şi reamplasată în balconul învecinat. Cu acest prilej au fost înlocuite vechile conducte din pexal, cu unele din cupru, şi toate caloriferele. Balconul a fost închis cu ferestre termoizolante, facilitând astfel eliminarea ferestrei bucătăriei.

A fost creată în acest fel o deschidere între bucătărie şi balcon. În partea superioară a golului rezultat a fost construită o arcadă, iar în cea inferioară a fost montat un blat.

Pe peretele care delimitează zona de lucru, proprietarii au ales să monteze un panou din PAL melaminat, de acelaşi tip cu cel montat pe corpurile de mobilier.

În vestibul au fost demolate cămara şi debaraua. Suprafaţa a fost suplimentată în acest fel cu 2,5 mp. Tot în această zonă au fost ridicate două construcţii decorative care izolează vizual zona de lucru a bucătăriei de cea a dressingului. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă