15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialZiua Franței, serbată la Cluj-Napoca

Ziua Franței, serbată la Cluj-Napoca

La ceremoniile organizate în Capitala Europeană a Tineretului au participat ambasadorul Franței, Francois Saint-Paul, precum și senatorul francez Cristophe Frassa.

Ziua Franței a fost serbată în avans la Cluj-Napoca, orașul care găzduiește cea mai numeroasă comunitate academică francofonă de la est de Elveția. La eveniment au participat peste 300 de persoane, iar ceremonia a fost găzduită de Centrul Cultural Casino.

Ziua Franței a adus la Cluj per­sonalități precum ambasadorul Republicii Franceze în România, François Saint-Paul, un membru al Parlamentului Francez, senatorul Cris­tophe Frassa, precum și reprezentanții comunității clujene. Ambasadorul Franței, François Saint-Paul, a subliniat importanța pe care o are Clujul pentru lumea francofonă, în contextul în care în acest an, în care capitala Transilvaniei este și Capitală Europeană a Tineretului, limba franceză a fost declarată limbă oficială, iar în oraș învață peste 1.000 de studenți francezi.

”Eu sunt convins că avem un drum pe care putem să îl construim împreună, și la nivel politic, și la nivel economic”, a spus ambasadorul Franței. În perioada următoare, trei companii francofone, două din domeniul producției industriale și una din domeniul comerțului, urmează să își anunțe începerea investițiilor la Cluj.

Pe scenă au urcat, alături de invitații din afara orașului, primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Vușcan, directorul Institutului Francez din Cluj, Benoît Bavouset, consulul Franței la Cluj, Pascal Fesneau, precum și președintele Clubului Francofon de Afaceri, Bogdan Herea. Printre invitați s-au numărat consulul Olandei, Wouter Reijers, membri ai Consiliului Local și ai Consiliului Județean, decanul Facultății de Medicină, Carmen Buzoianu, decanul și prodecanul Facultății de Medicină Veterinară, Cornel Cătoi și Iancu Morar, directorul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Leonard Horvath, precum și membri ai companiilor francofone.  

Ambasadorul Franței a fost prezent la ceremonia organizată la Cluj

Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă