Editia de sambata a ziarului Le Figaro publica pe pagina intai fotografia lui Zinedine Zidane in plina actiune, iar titlul vorbea despre „apoteoza” cunoscutului jucator, indiferent de rezultatul finalei ce urma sa se joace la Berlin. In interior, o alta pagina relata parcursul exceptional al acestui mare timid care a reusit sa readuca selectionata Frantei in finala Campionatului Mondial de fotbal si sa renasca el insusi, ca pasarea fenix, pentru a-si incheia in plina glorie cariera. Toata saptamana ziarele franceze s-au intrecut in imagini si metafore pentru elogierea ambitiosului si extrem de talentatului capitan al echipei nationale. Pana la finala s-au vandut cateva milioane de tricouri cu modelul celor purtate de selectionata nationala (existau talii adaptate chiar si la copii de cinci ani!), iar majoritatea acestor tricouri, purtate cu ostentatie pe strada, aveau numarul 10 – cifra lui Zidane. Euforia de a vedea echipa nationala ajunsa in finala dupa debutul ei mai mult decat ezitant atinsese cote inimaginabile. Parea de la sine inteles ca italienii vor fi invinsi, din moment ce coechipierii sai declarau ca, spre deosebire de echipa din peninsula, selectionata Frantei se bucura de marele avantaj de a-l avea pe… Zidane! Tot sambata, ziarul popular Le Parisien scria si el, pe 12 pagini, despre „fabulosul” destin al aceluiasi Zidane, spunand ca „merita deja omagiul natiunii”, si le dadea cu anticipatie suporterilor sai intalnire dupa finala pentru o ceremonie de adio, alta decat primirea (si ea rezervata cu anticipatie) de pe vestita artera Les Champs Elysees. In plus, s-a aflat ca presedintele Chirac invitase, tot cu anticipatie, intreaga echipa luni, la o receptie la Elysee si toata lumea se pregatea pentru o noapte deliranta. Duminica seara, pana spre finalul prelungirilor, zidanolatria era incandescenta. Dupa care a urmat acel gest, mai violent chiar decat violenta pusa in el. Zidane si-a lovit un adversar cu capul in piept (probabil ca provocat intentionat, dar el trebuia sa se astepte si la asemenea provocari), iar toata Franta a inghetat. Cum a putut tocmai calmul si ponderatul Zidane sa faca asa ceva?! – se intreba luni dimineata ziarul L'Equipe, somandu-l pur si simplu pe fotbalist sa le explice in primul rand copiilor care au privit meciul, si celor patru baieti carora le este tata, acest gest; daca mai era ceva de explicat! Raul a fost facut, probabil ca Zidane va avea „regrete eterne”, crede acelasi ziar, regretand de asemenea si absenta capitanului la sfarsitul partidei, alaturi de coechipierii care au continuat sa mai creada in victorie. Trista iesire din scena pe un cartonas rosu, singura varianta pe care probabil nimeni nu o luase in seama.
Iata de ce, tot Le Figaro, in editia de luni, publica probabil pentru ultima data pe prima pagina, fotografia lui Zidane, insa luat din spate, in momentul in care era eliminat din teren. Nu stiu daca mai exista in istoria presei o fotografie de pagina intai care sa ne prezinte o ceafa de om. Cea din Le Figaro este de-a dreptul impresionanta. Zidane iese coplesit de rusine in noaptea destinului sau, ca un personaj al lui Shakespeare atins definitiv de dizgratie.
