14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialZilele Orașului Năvodari, ediția 2014

Zilele Orașului Năvodari, ediția 2014

În acest an, sărbătoarea va fi încheiată cu un concert Cargo, dar organizatorii au adus nume în vogă, din toate genurile muzicale.

În ultimii ani, a devenit deja tradiţie ca năvodărenii să fie invitaţi să petreacă de ”Zilele Oraşului Năvodari” la final de iulie sau la început de august. Ediția 2014 a fost programată de organizatori, Consiliul Local și Primăria Năvodari și Casa de Cultură ”Pontus Euxinus”, pentru weekend-ul 1 – 3 august.

Vor fi trei zile de concerte și spectacole inedite, atât pentru locuitorii Năvodariului, cât și pentru turiștii aflați în vacanță pe litoral. Pe scenă vor urca nume în vogă din muzica românească, iar organizatorii au încercat să acopere toate genurile muzicale. Vineri, 1 august, pe scena de pe stadionul Flacăra se vor urca Mihai Constantinescu, Alina Eremia, Irina Loghin, Vali Vijelie, Violeta Constantin, Lorenna şi Axinte. Distracția va continua pe 2 august, când vor concerta Leo Iorga de la Pact, Anna Lesko, Autentic, Ionuţ Dulgheriu, Uni-k şi Marko. Duminică, năvodărenii vor dansa pe ritmurile muzicii lui Sandu Ciorbă, Reli Sandală, Dan Cernăvodeanu, Mariana Stan şi F-Charm şi Rolla Sparks. Sărbătoarea va fi încheiată de un concert al celor de la Cargo. Tot duminică, voinicii sunt provocaţi la lupte tradiţionale tătăreşti Kureş.  

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă