17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialEgipt: zeci de morţi şi răniţi din cauza ceţii

Egipt: zeci de morţi şi răniţi din cauza ceţii

Ceaţa densă a fost principala cauză a două grave accidente de trafic înregistrate duminică în Egipt, care s-au soldat cu cel puţin 22 de morţi şi un mare număr de răniţi, conform unui bilanţ provizoriu, informează portalul www.dailysabah.com, citat de Agerpres

O ciocnire în lanţ, în care au fost implicate peste zece vehicule, a provocat moartea a 16 persoane şi rănirea altor 21. Ca urmarea a coliziunii care a avut loc pe o şosea din apropiere de oraşul Beni Suef, la circa 95 de kilometri sud de Cairo, traficul în zonă a fost întrerupt timp de trei ore. 

Vizibilitatea redusă a fost şi cauza ciocnirii, la sud de capitală, dintre un camion, care transporta muncitori, şi un tren. Dintre pasagerii camionului, şase şi-au pierdut viaţa şi trei au fost răniţi, relatează AFP. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), accidentele rutiere duc anual la aproximativ 12.000 de decese în această ţară, în care şoselele nu sunt întreţinute corespunzător şi regulile de circulaţie sunt deseori încălcate. 

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă