2.4 C
București
duminică, 15 decembrie 2024
AcasăSpecialWikileaks: cine dorea suspendarea lui Băsescu din 2007? (traducerea integrală)

Wikileaks: cine dorea suspendarea lui Băsescu din 2007? (traducerea integrală)

Într-o telegramă a ambasadei SUA de la Bucureşti, publicată de Wikileaks, oficialii americani trec în revistă interesele aflate în spatele suspendării preşedintelui Traian Băsescu, dar şi care ar fi elementele care i-ar putea dăuna sefului statului, cum ar fi problema băuturii care „se înrăutăţeşte”.Vă prezentăm traducerea integrală a telegramei:


E.O. 12958: DECL: 13/02/2016

TAGURI: PGOV, RO

SUBIECT: “Duhul a ieşit din lampă” – PSD formulează plângeri împotriva lui Băsescu la Parlament

REF: A. BUCUREŞTI 0142 B. BUCUREŞTI 0086

Clasificat de: CDA Mark A. Taplin pentru motivele 1.4(b) şi (d)

1. (C) SUMAR: Partidul Social-Democrat a trimis Parlamentului pe 12 februarie poziţia sa pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Într-o informare ulterioară pentru trimişii NATO şi UE, şeful PSD, Geoană, a spus că moţiunea pentru suspendare va fi primul lucru care va fi dezbătut în sesiunea comună a Parlamentului. În urma răspunsului formal a lui Băsescu la acuzaţiile aduse, moţiunea pentru suspendare va fi înaintată fie unei comisii speciale de investigare a Parlamentului fie direct Curţii Constituţionale. Obiectivul lui Geoană, pe lângă debarcarea lui Băsescu, pare să fie ruperea Partidului Liberal condus de premierul Tăriceanu de alianţa cu democraţii lui Băsescu şi refacerea coaliţiei de guvernare într-un guvern minoritar căruia PSD i-ar furniza informal susţinere politică şi ar deţine pârghiile politicilor guvernamentale.

Prin această mişcare se speră ca, deşi Băsescu poate supravieţui acestui atac politic concertat, poziţia şi influenţa sa să fie diminuată până la alegerile generale din 2008. Geoană a depus mai multă energie decât s-ar fi aşteptat oricine în coordonarea acestor mişcări împotriva lui Băsescu. Orchestrarea campaniei împotriva lui Băsescu a dat semne că nu numai şi-ar atinge ţinta dar şi că social democraţii şi opoziţia informală au fost foarte mobilizaţi. Atât consilierii lui Geoană cât şi aliaţii din media au conturat o imagine a unui Preşedinte slăbit care se luptă să rămână pe linia de plutire. Trebuie să ne asigurăm că Geoană şi alţi lideri importanţi sunt conştienţi că suntem preocupaţi să-i vedem pe social-democraţi aliniindu-se explicit cu elementele retrograde cum ar fi Partidele Conservator şi România Mare pentru a răsturna un preşedinte ales prin vot popular şi un ministru reformist al Justiţiei. Sfârşitul sumarului.

2. (SBU) Pe 13 februarie, liderul opoziţiei, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Geoană i-a invitat pe ambasdorii NATO şi statelor membre UE la sediul PSD pentru a le prezenta lista oficială de acuzaţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu care vor constitui baza pentru propunerea de suspendare. Documentul cu 14 pagini (faţă-verso) intitulat “Propunerea de suspendare a tuturor funcţiilor preşedintelui României, Traian Băsescu” este adresat preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu şi preşedintelui camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Geoană a spus că nu se aşteaptă ca toate punctele din plângere să fie susţinute când petiţia a fost trimisă Curţii Constituţională după dezbaterea parlamentară.  Acuzaţiile variază de la încălcări ale Constituţiei ca rezultat al “regimuli autoritar” al lui Băsescu; la acţiuni care se pare că au încălcat separarea puterilor prevăzută de Constituţie; la uzurparea autorităţii Parlamentului pentru a crea agenţii guvernamentale; la exploatarea serviciilor de informaţii şi alte oficii guvernamentale în scopuri politice, printre alte acuzaţii mai mici sau mai mari.

 

3. (SBU) Geoană le-a spus reprezentanţilor diplomatici că “duhul a ieşit din lampă” şi că a sosit timpul pentru a crea o nouă balanţă în cadrul instituţiilor care guvernează România. L-a descris pe Băsescu ca fiind “singurul catalizator” al scandalului politic, atacând sistematic Constituţia, instituţiile şi partidele politice ale opoziţiei chiar din prima zi de când a fost ales preşedinte. Băsescu a devenit tocmai sursa corupţiei pe care pretinde că vrea să o elimine, potrivit lui Geoană. Preşedintele PSD a declarat că în timp ce componentele legale ale acuzaţiilor aduse lui Băsescu erau infracţiuni grave, mai erau şi plângeri “în afara Constituţiei” şi care nu putea fi foarte bine dovedite. De exemplu, Geoană a citat formarea unui Guvern dintr-o altă majoritate decât cea care a fost aleasă în 2004 şi, folosind serviciile de informaţii trage cu urechea la conversaţiile oponenţilor lui Băsescu. Strategia PSD este să îi furnizeze Curţii Constituţionale, care este mandatată de Constituţie să dea o hotărâre fără caracter obligatoriu la acuzaţiile care vizează suspendarea, o paletă de acuzaţii din care cele mai convingătoare argumente pot fi supuse la vot într-o sesiune comună a Parlamentului.

4. (SBU) Geoană a detaliat motivele pentru care PSD face această mişcare împotriva lui Băsescu acum. Timpul pentru dezbaterea legată de limitele constituţionale ale preşedintelui a fost mult timp aşteptată, a susţinut el. Tensiunile între Preşedinte şi PNL-ul condus de premierul Călin Popescu-Tăriceanu au creat o situaţie care fac ca România să fie “de neguvernat”. Geoană s-a plans că instinctele lui Băsescu sunt antidemocratice şi antieuropene, că Băsescu nu suportă mecanismele de contrabalansare şi echilibrare sau împărţirea puterii. “Băsescu este o ameninţare la adresa Constituţiei”, a acuzat Geoană, adăugând că numai continuând cu suspendarea ar putea PSD-ul să spere că poate începe discuţii serioase legate de structura noului guvern, chiar şi unul minoritar. Geoană a avertizat că dacă pemierul Tăriceanu ar accepta “câteva principii de bază democratice” ar putea supravieţui, iar PSD ar putea susţine un guvern minoritar condus de PNL. În caz contrar, social democraţii erau decişi să meargă mai departe cu un vot de neîncredere împotriva Guvernului. Geoană a pretins că Tăriceanu a acceptat invitaţia PSD de a discuta cu toate partidele politice ceea ce este de făcut. O decizie de a amâna alegerile pentru Parlamentul European este chiar fezabilă, astfel că ar putea fi organizate după ce turbulenţele politice s-au terminat.

5. (SBU) Geoană a adăugat cu nerăbdare problema “conexă dar separată” referitoare la discuţia parlamentară legată de cenzurarea ministrului Justiţiei Monica Macovei care va trebui să înfrunte o moţiune de cenzură iniţiată de Partidul Conservator (PC) pentru abuz în serviciu şi de obedienţă faţă de Traian Băsescu şi împotriva adversarilor săi. Viitorul lui Macovei ar fi un test pentru dorinţa liberalilor de a rămâne în alianţa slăbită pe care o au cu Băsescu şi cu Partidul său Democrat. Dacă Tăriceanu ar insista să rămână în alianţa cu PD, a ameninţat Geoană, atunci PSD va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a rupe Alianţa. Tăriceanu nu poate pretinde că o să rămână un fel de “Sfânta Maria” din moment ce a fost la fel de vinovat ca şi Băsescu pentru criza politică din prezent. Un vot de neîncredere, a insistat Geoană, ar fi o mişcare relativ simplă. În acelaşi timp, preşedintele PSD a insistat că, după ce Băsescu a fost suspendat şi un preşedinte interimar va fi numit – fie preşedintele Senatului Văcăroiu de la PSD sau în absenţa lui preşedintele liberal al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu – PSD nu va folosi perioada de interimat pentru a “abuza” de sistemul politic al României. Geoană a subliniat că PSD nu vrea să împartă puterea în aceste circumstanţe şi va rămâne în opoziţie până la alegerile generale stabilite să aibă loc în 2008. Geoană a accentuat, într-o formulă care pare credibilă, că PSD “nu vrea să fie perceput ca folosind această oportunitate pentru a avea câştiguri politice”.

6. (SBU) Geoană a spus că în următoarea dezbatere din Parlament – unde Băsescu are posibilitatea să răspundă acuzaţiilor care i se aduc – ar putea fi creată o comisie de investigaţii comună a Parlamentului înainte ca petiţia de suspendare a Preşedintelui să fie transmisă Curţii Constituţionale. În orice caz, după ce Curtea va da o decizie consultativă, lui Băsescu i se va oferi o nouă şansă pentru a se adresa Parlamentului reunit înaintea votului de suspendare. Perioada pentru suspendare poate varia în funcţie de calea pe care o alege Parlamentul. Calea scurtă – înaintarea petiţiei direct la Curte – ar putea dura de la câteva zile (aşa cum s-a întâmplat în 1994 în timpul primei preşedinţii a lui Iliescu) la maximum o lună; nu există o perioadă prestabilită. Calea mai lungă – crearea unui comitet de investigaţii în cadrul Parlamentului ca să analizeze faptele pe care să le prezinte într-o sesiune comună, urmată de o decizie a Curţii – ar putea dura câteva săptămâni. Oricum, dacă Băsescu este suspendat, atunci Guvernul sub un preşedinte interimar ar avea timp încă 30 de zile pentru a organiza un referendum pentru a-l îndepărta pe Băsescu permanent.

7. (SBU) Din momentul în care au debutat eforturile în vederea  suspendării, a pretins Geoană, baza PSD-ului a fost “re-energizată”. Deşi consideră că vor obţine un succes împotriva lui Băsescu la referendum, a spus că fiecare vot împotriva lui Băsescu îi diminuează puterea şi ar aduce instituţiile politice în echilibru. El a recunoscut că este posibil ca Băsescu să treacă cu bine peste atacul împotriva lui, dar în momentul în care îşi va relua funcţiile, Băsescu nu va fi “singurul om de pe plantaţie”. El a mai adăugat că eforturile pentru suspendare a fost necesar nu numai pentru a-i limita puterile prezidenţiale lui Băsescu, dar şi tendinţa de a abuza de sistemul judiciar, de procurori, de serviciile de informaţii şi de armată pentru scopurile sale politice. Geoană a spus că nu este unanimitate nici măcar în cadrul PSD, unde generaţia mai veche crede că actualul sistem este OK, în timp ce membrii mai tineri cred că o schimbare este necesară pentru a deveni mai “europeni”. Peste doi-trei ani, în cadrul UE, va deveni clar pentru cetăţeni care ar fi limitele puterii şi cât de departe poate merge România în procesul de descentralizare.

8. (C) După prezentarea lui Geoană, Însărcinatul cu Afaceri şi Şeful secţiei politic au avut o întâlnire informală cu vicepreşedintele şi purtătorul de cuvânt al PSD , Cristian Diaconescu şi cu unul dintre consilerii săi. În timp ce actuala confruntare politică este o problemă pe care românii ar trebui să o rezolve singuri, suntem de părere că, creşterea tulburărilor politice riscă să afecteze relaţia României în SUA şi cu alţi parteneri-cheie. Nu putem comenta despre implicarea PSD în această problemă constituţională, dar sperăm că eforturile de suspendare vor fi rezolvate într-un mod democratic, responsabil şi transparent. Am luat notă de faptul că, pentru acest demers, social democraţii  au adoptat aceeaşi poziţie cu grupuri politice cu probleme, în special naţionaliştii de drepta reprezentaţi de Partidul Romţnia Mare a lui Vadim Tudor. Acesta a fost şi în cazul moţiunii de cenzură împotriva Monicăi Macovei. Unii observatori ar putea afirma că întregul efort a fost susţinut de elemente care ţin de trecutul României care încearcă să îşi reafirme dominaţia asupra vieţii economice şi politice a ţării. După cum singur recunoaşte, eforturile PSD de a se reforma intern – pentru a-şi face ordine în orgadă – a fost incomplet. Era vital, după părerea noastră, ca România să continue să îşi construiască succesul pe care l-a avut în ultimii doi ani în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei. Diaconescu, în schimb, a spus categoric că îndepărtarea lui Băsescu nu va duce la crearea de alianţe politice cu oricare dintre extremiştii-naţionalişti xenofobi pecum Vadim Tudor şi partidul său România Mare sau Gigi Becali şi formaţiunea sa Noua Generaţie. Diaconescu a recunoscut că mai este încă o controversă în interiorul PSD legat de eventuala alianţă cu PNL, dar a confirmat că este posibilă crearea unui guvern minoritar PNL, cu înştiinţarea PSD.

 

9. (C) În acest timp, scena politică a Bucureştiului continuă să facă valuri. Redactorul-şef al cotidianului “Gândul” şi un important comentator TV, Bogdan Chirieac, i-a spus directorului adjunct al misiunii pe 12.02 că majoritatea presei româneşti şi a clasei politice s-au întors împotriva lui Băsescu. Chirieac, care are o relaţie strânsă cu Geoană şi alţi membri PSD, a vorbit aprobator despre profilul bun al lui Geoană, subliniind că liderul PSD a înregistrat în sfârşit progrese ca o figură politică şi un comunicator bun. “Se comportă aşa cum ar trebui – ca un lider adevărat al opoziţiei”, a insistat Chiriac. Jurnalistul a  pretins că forţa din interiorul PSD care a militat pentru suspendarea lui Băsescu a fost “grupul de la Cluj”, o facţiune importantă din cadrul PSD condusă de Ioan Rus care a asigurat preşedinţia partidului pentru Geoană în 2006. El i-a nominalizat pe aliatul Rus şi pe strategul Vasile Duncu ca fiind “creierele” din spatele efortului de a-l îndepărta pe Băsescu, mai degrabă decât fostul preşedinte Iliescu şi consilierul său Hrebenciuc. Se crede că Duncu este inspiraţia din spatele transformării lui Geoană într-un febril şi intransigent critic anti-Băsescu.

10. (C) Chiriac a susţinut că există acum o coordonare activă în rândul partidelor de opoziţie şi a oligarhilor care controlează presa de top autohtonă, cu scopul de a-i submina poziţia populară a lui Băsescu. Deşi patronul Realitatea TV Sorin Ovidiu Vîntu a fost la un moment dat în relaţii bune cu Băsescu şi a permis ca preşedintele să beneficieze de o acoperire media foarte mare  în timpul campaniei din 2004, Chirieac a menţionat câteva poveşti compormiţătoare care vor fi lansate în presă în timpul perioadei de suspendare de 30 de zile. El a pretins că există o înregistrare a unuia dintre asociaţii lui Omar Hayssam, omul de afaceri româno-sirian care a pus la cale răpirea celor trei jurnalişti români la Bagdad, care ar confirma faptul ă Guvernul român la ordinele lui Băsescu a plătit o răscumpărare de mai multe milioane de dolari pentru eliberarea ostaticilor. După toate calculele, această informaţie ar dăuna serios susţinerii pe care Washingtonul o are faţă de Băsescu. Alte acuzaţii importante vor fi legate de oficiali de top din anturajul lui Băsescu, inclusiv pe consilierul pe probleme de securitate Naţională, Sergiu Medar, care ar fi implicat într-o schemă legată de un producător European de aeronave. Opoziţia speră să fie capabilă să maximizeze ultimele dezvăluiri despre munca lui Băsescu pe vremea lui Ceauşescu ca reprezentant al României în portul Antwerp, dar Chirieac s-a arătat mai sceptic în legătură cu potenţialul impact asupra publicului român. Potrivit lui Chirieac, cel care finanţează Partidul Liberal şi magnatul energiei Dinu Patriciu este şi patron de presă, se îndoieşte că Băsescu va utea fi pus în genunchi.

11. (C) Popularitatea lui Băsescu, a pretins Chirieac, este în scădere. Chirieac a râs de pretenţiile preşedintelui că va beneficia de spijin din partea românului mediu făcute la o întâlnire cu şefii de misiuni UE, cu câteva săptămâni în urmă la Bucureşti. “Vă puteţi imagina”, a spus Chirieac, “că Băsescu s-a lăudat europenilor că poza lui este în fiecare casă în mediul rural, aşa cum zicea şi Ceauşescu!”. Chirieac a pretins că problemele lui Băsescu cu băutura s-au înrăutăţit dar şi că sfătuitorii preşedintelui se duşmănesc. El a povestit că directorul de comunicare de la Cotroceni, Adriana Săftoiu, a fost recent certată de preşedinte pentru că le-a povestit jurnaliştilor că fosta şefă de cabinet a lui Băsescu, Elena Udrea, petrece ore în şir cu Băsescu în spatele uşilor închise. Doar persoanele importante din Partidul Democrat a lui Băsescu, mai precis ministrul de Interne Vasile Blaga şi ministrul Apărării Sorin Frunzăverde par să fie singurii care au puterea să facă ordine în PD.

TAPLIN

 

Sursa kamikazeonline.ro

Cele mai citite

Zelenski cere din nou sisteme de apărare aliaților după o noapte de „teroare rusească” cu drone kamikaze

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat sâmbătă "teroarea rusească" şi le-a cerut aliaţilor noi sisteme antiaeriene, în special baterii Patriot, după ce în cursul...

Donald Trump vrea să renunțe la ora de vară

Președintele ales Donald Trump a anunțat că vrea să pună capăt practicii schimbării orei în Statele Unite, argumentând că măsura ar economisi bani, transmite...

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat pentru tentativă de lovitură de stat în 2022

Fostul ministru al Apărării din Brazilia a fost arestat sâmbătă, acuzat de o lovitură de stat eșuată. Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul...
Ultima oră
Pe aceeași temă