35.1 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialVW CrossBlue, concept de SUV pentru America

VW CrossBlue, concept de SUV pentru America

VW Tiguan şi Touareg sunt deja două modele destul de bine vândute ale producătorului german, însă noul concept CrossBlue are menirea de a fi un mixaj între cele două modele. Dacă trece de la stadiul de concept la cel de model de serie el va fi lansat exclusiv pe piaţa din SUA, acolo unde Volkswagen ţinteşte destul de sus, la poziţia deţinută de Ford Explorer.

Cu toate că păstrează din agresivitatea maşinilor germane, conceptul pare să împrumute trăsături şi dela robustele SUV-uri americane. Dimensiunile sunt de altfel apropiate de cele ale lui Explorer: aproximativ 5 metri lungime, 2 metri lăţime şi o înălţime de puţin peste 1.7 metri. Numărul de locuri ar putea ajunge la 7, cel mai probabil cu două scaune rabatabile pe al treilea rând.

Conceptul prezentat la Detroit propune o motorizare hibridă compusă dintr-un diesel de doi litri, susţinut de două motoare electrice, atingând în total 305 CP. Viteza maximă este de 204 km/h, cu toate motoarele pornite, în timp ce acceleraţia până la 100 km/h se face în 7,5 secunde.

Vedeţi în clipul video lansarea lui VW CrossBlue. MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS

Cele mai citite

Atacurile din Marea Neagră lovesc comerțul global. Exporturile de cereale și petrol, tot mai afectate

Intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale, porturilor și terminalelor de export din Marea Neagră începe să afecteze comerțul internațional cu cereale și petrol, potrivit unei...

Varga pune sub semnul întrebării viitorul la CFR Cluj! Patronul vorbește despre retragere după pierderile financiare

Ioan Varga a declarat că va continua să susțină CFR Cluj în acest sezon, însă a lăsat de înțeles că din 2027 ar putea...

Aeroportul Otopeni investește în energie verde: contract de 134 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic și sistem de stocare

Prin realizarea parcului fotovoltaic, compania urmărește să reducă dependența Aeroportului „Henri Coandă” de energia cumpărată din rețea, să diminueze costurile cu electricitateaCompania Națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă