13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: Vulcanul Etna a erupt din nou. Până la 10 persoane ar...

FOTO: Vulcanul Etna a erupt din nou. Până la 10 persoane ar fi fost rănite, dintre care șase au fost duse la spital. Pe munte se afla și o echipă a BBC: Suntem ok, însă ne-am cam speriat

UPDATE 16.43: Până la 10 persoane ar fi fost rănite în urma erupției Vulcanului Etna, informează The Telegraph.

Potrivit sursei citate, o echipă a BBC ar fi fost prinsă în zonă. „Nu este o experiență pe care aș vrea să o mai repet vreodată. Este un avertsment asupra a cât de periculoși și imprevizibili pot fi vulcanii. Cu toții am fost norocoși să scăpăm. Echipa BBC este ok, avem doar câteva vânătăi, zgârieturi și arsuri. Ne-am cam speriat, însă”, a precizat corespondenta BBC Rebecca Morelle.

Potrivit sursei citate, toți care se aflau pe munte au fost conduși în zone sigure. Niciuna dintre persoane nu a fost grav rănită, însă șase persoane au fost duse la spital.

 


Vulcanul Etna din sudul Siciliei a înregistrat a treia erupție în decurs de mai puțin de trei săptămâni, informează Institutul italian de vulcanologie (INGV), citat de AFP.

Această nouă fază de activitate a celui mai înalt vulcan din Europa nu ar trebui să perturbe traficul aerian și nici să genereze probleme localnicilor din orașele învecinate, printre care și cei din Catania, al doilea oraș al Sicilei.  

Erupția s-a produs printr-un nou crater, care s-a deschis în luna februarie în timpul fazei precedente de activitate, pe versantul de sud-est al acestui vulcan cu o înălțime de peste 3.300 de metri.  

Prima erupție de anul acesta a Etnei a avut loc la sfârșitul lunii februarie, cu „fântâni de lavă" și explozii în craterul sud estic al vulcanului.

Erupțiile mici au loc destul de frecvent pe Etna, ultima erupție majoră fiind înregistrată în 2009, în conformitate cu INGV. Muntele Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, potrivit Institutul american de geofizică (US Geological Survey, USGS).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă