19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVreme caldă în toată ţara, în ajunul Crăciunului

Vreme caldă în toată ţara, în ajunul Crăciunului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă o vreme caldă pentru vineri, 24 noiembrie, atât în Capitală cât şi la nivelul întregii ţări, cu temperaturi maxime de până la 17 grade Celsius, potrivir Agerpres.

 

Potrivit meteorologului de serviciu al ANM, la această dată cerul va fi temporar noros existând posibilitatea unor precipitaţii, dar numai la nivel izolat, în vestul ţării.

De asemenea, vor fi intensificări ale vântului în zonele vestice. Temperaturile maxime vor fi între două grade şi până la 17 grade Celsius în Banat.

În Bucureşti va fi o vreme caldă un cer variabil, condiţii de ceaţă şi o maximă de 9 grade

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă