Vreau, deci exist. Glosa la „Fetele marinarului”

Vine o vreme cand ti se pare ca le stii pe toate. Ca nimic nou nu mai apare. Am vazut vreun sfert de ora din ultimul episod al "Fetelor marinarului" si m-am gandit ca placerea surprizei nu poate fi invinsa de nimic. Marinarul cunoscuse o ucraineanca pe care o … (fete-fete,  camera se muta repede de la chipul femeii care nu stia la cea care stia si urma sa-i spuna)… o violase. Au trecut  doua milenii si jumatate de la primele tragedii grecesti si am ramas la fel, la fel de mirati in fata reprezentarii surprizei fatale. Oricat ni s-ar spune si ne-am spune ca e o facatura. Chiar daca, inainte ca personajul din telenovela sa spuna "a violat-o", stiam, eram sigur ca "o violase" – cat de subtila sa fie si mintea scenaristului si cat de fina sa fie cea a consumatorului? stiam c-o violase, dar mirarea de pe chipul Manuelei Harabor ne pacalea inca o data. S-au terminat "Fetele marinarului" si ce daca, am ramas la fel de ignoranti ca toate pitipoancele de companie si ghertoii de mall care cica n-au nimic in comun cu noi. Cel putin in fata televizorului. La serviciu, nu, acolo ne straduim sa parem destepti si culti, pe strada suntem civilizati, ne revoltam regulamentar si-i injuram pe "astia", suntem credinciosi, ii luam la misto pe occidentalii perplecsi in fata situatiei din teren, ne credem, alternativ, cei mai destepti, apoi cei mai prosti de pe glob, dam orice sa fim superlativi. Dar toate eforturile noastre din public dispar ca prin farmec daca ne asumam lenea si avem curajul sa ne asezam lucizi in fata televizorului. Acolo dam drumul la robinetul dorintei si asteptam un masaj erotic, de relaxare sau de atitudine cu imagini si cu povesti. Ne adaptam lumii fluctuante de azi numai daca undeva, acasa, in masina, in curand in buzunare, putem da drumul instantaneu la propriul nostru ecou. Televiziunea este ecoul nostru cel mai ravnit. In lumea de astazi, atunci cand circulam, casa e tot mai mult un obiect la purtator. Iar cand stam acasa, exoticul isi intinde oasele pe masuta de langa pat. Televiziunea e tot ce nu poti sa fii in clipa in care te uiti la ea, si e in acelasi timp tot ce n-ai vrea niciodata, dar ai putea  din nefericire, sa fii. Televiziunea e deci libertatea de a fi tu insuti, nici Fat-Frumos, nici balaur, intr-un sens care n-are nimic de-a face cu acelasi imperativ nietzschean; e libertatea de a proiecta linstit, fara sa reflectezi la nimic, de a te lasa lichefiat si intepat placut de configuratiile de imagini care-si defileaza prin fata. S-au terminat "Fetele marinarului" si ne-am convins inca o data ca adevarul e cutremurator. Adevarul care ne place nu exista decat daca ne e frica de el. si, oricum, tine foarte putin. Deja v-ati plictisit, stiu. Duceti-va la mare, apoi intoarceti-va pentru prima telenovela romaneasca de epoca. Surpriza vestii unui viol – stire cotidiana – nu se epuizeaza niciodata. Televiziunea este singurul loc in care omul este recunoscut doar ca vietuitoare care doreste. Acolo nu trebuie sa fie inteligent, cult, european, rezervat, intelept, frumos, slab, civilizat.  Doar atat: esti viu, deci vrei.