Alegerile astea legislative au fost cele mai dorite si asteptate din scurta noastra istorie democratica. Dar acum, cand se apropie, te intrebi uneori de ce le mai tinem. Totul e rasuflat dinainte, cel putin daca actorii principali continua sa se poarte cum vedem.
Sa incep cu votul uninominal, marea iluzie populara intretinuta profesional si cam fara scrupule de cativa oameni fara iluzii in ce le priveste. Daca ii auzi sau ii citesti acum, s-a zis cu el inainte de a incepe, nu ii mai dau nici o sansa. Cand eu avertizam in 2004 ca va lovi in partidele mici, ca desenarea colegiilor va fi o porcarie, ca va creste indisciplina in partide din cauza recrutarilor aiuristice, deci ca, per total, vom slabi partidele, nu le vom intari, un nesimtit a avut tupeul sa spuna ca m-am inteles cu Viorel Hrebenciuc (un cunoscut prieten de-al meu) sa sabotam uninominalul.
Azi, cand toate aceste predictii elementare s-au implinit, eu mai dau o sansa votului uninominal – macar va avea calitatea de a produce surprize pe alocuri si va imbunatati spectacolul televizionistic al alegerilor –, dar vechii promotori ai acestui vot din presa l-au ingropat deja. Mai au, ca in Italia, solutia de a spune ca nu e asta cel adevarat, e altul etc., si asa pastram o poarta deschisa spre schimbari institutionale perpetue, care nu schimba nimic.
Nehotararea maxima pare sa caracterizeze mai ales cele doua partide care se lupta pentru locul 1. PSD a facut ce stie el mai bine, a ocupat spatiul in televiziuni, acum in unele zile pare ca Adrian Nastase a cumparat actiuni si la Realitatea (unde blogul lui a fost mai promovat in timpul olimpiadei decat cele sportive), si la Antena 3. O sa aflam dupa alegeri cui mai apartin televiziunile astea. Ce nu imi e clar este ce consilier al lui Geoana crede ca daca ai atat spatiu la televiziune trebuie sa il umpli cu mesaje pro-infractori si antijustitie, eventual si in compania unor analisti certati cu Procuratura, ca sa priceapa orice elector ca principalul tau program politic este acesta.
E o iluzie ca expunerea mai mare duce la rezultate mai bune; daca mesajul e prost, duce la rezultate mai slabe. Pariez ca, cu cat mai mult veti bate toba, cu cat e de politizata anticoruptia si cat de persecutati sunteti voi, cu atat va veti ciunti procentele urbane si va veti inapoia la taranii vostri de baza. Acum, sigur, e mai important sa nu intri in puscarie decat sa castigi alegerile, asta pricep si eu, dar ma intreb, chiar asa, daca tot PSD e format din infractori si avocati ai lor gen Victor Ponta, aceasta fosta speranta, devenita o rezerva de liga a treia. Nu mai vorbesc de guvernul din umbra, idee publicitara foarte buna, dar care necesita un echilibru intre clientelismul de partid (nu vrem sa suparam pe nimeni, ca toti trebuie sa puna umarul la campanie) si transferul de credibilitate de la oameni din afara. Tacerea pe aceasta tema imi arata ca primul e, desigur, mai tare. Guvernul din umbra vor fi tot Mitrea si Nastase, da? Plus Ponta! De ce dracu’ ati mai adus vorba de el?
PD-L, celalalt partid cu mari ambitii, chiar mai mari, risca sa ajunga, cu cele 50 de procente ale lui, cam pe unde a ajuns Emil Constantinescu cu cei 50.000 de specialisti. A avut o singura zi buna toata vara, cand a venit Boc din concediu si a spus ferm ca Mitica Dragomir nu are loc la ei. Bravo, Boc! si nu mai pleca nicaieri, ca a fost critica situatia. Era normal sa iasa Avramescu public cu istoria asta ca sa poata fi oprita? A fost normal ca Stelian Dutu, pe care l-am pus pe lista neagra in 2004, sa stea 4 ani pana sa fie dat afara si, cand in sfarsit s-a facut, in loc sa fie clar ca renuntati la el, ca e trimis la judecata de DNA (ca si Dragomir si, vorba aceea, sunteti unicul partid care pretinde ca respecta DNA), sa organizati o descindere a doamnei Udrea pe capul lui, din care sa alimentati presa contra voastra o luna si? Mai puneti si declaratiile ca, oricine castiga, tot voi formati guvernul si chiar cred ca nu vreti sa castigati alegerile astea. La cum a evoluat partidul de la europene incoace, ati dat voturi la altii cu ambele maini, stricand toate diferentele care va avantajau.
Era o alegere clara intre ministrii-caltabosi si ai vostri, cei curati, acum, prin importul doamnei Udrea, alegerea a devenit intre caltabosi si borduri. Informatorul Ghise sau informatoarea Dana? Solutia imorala Voiculescu sau solutia imorala Becali? Dominati candva clar palierul de competenta, cu Macovei si Blaga laudati de UE, acum Tariceanu il numeste pe Aurel Ciobanu-Dordea, un baiat de clasa I, iar voi dati programul european pe mana lui Iordan Barbulescu, un curtean al Monei Musca, ale carui perle sunt postate pe bloguri de studentii la studii europene. Ce sa mai vorbim, faceti ce puteti ca sa confuzati electoratul si sa-i demobilizati pe cei mai infocati suporteri.
Presupunand ca partidele mari chiar vor sa castige, le dau un sfat gratis, de la distanta academiei germane imi permit sa stric piata. Nici un program de guvernare anuntat nu va clinti vreun procent, numai guvernul din umbra are sanse sa mai zguduie sondajele, dar numai daca e facut ca lumea. Cum? Nu pe baza de sondaje generale, fratilor, zau, au ajuns sa fie strategi numai cei care nu-si gasesc alte slujbe, ca nu stie populatia generala ce si cum. Daca unul are 20% incredere generala (nu inseamna nimic, oricum), nu deduceti de aici ca e cel mai bun de prim-ministru, mai ales daca e foarte notoriu, ca plafonul lui maxim s-ar putea sa fie la 20%. Luati cativa editorialisti in care aveti incredere (nu din aia favorabili contra remuneratie) si faceti cu ei guvernul ideal.
Tot ei vi-l vor vinde, cand se va ajunge la campanie, deci daca il faceti voi in camarutele din dos ale Monei sau ale lui Hrebe sunt sanse minime sa rupeti gura targului cu el. Un guvern din umbra care sa fie o arma publicitara e cel pe care il vor liderii intermediari de opinie de aceeasi orientare politica cu voi, ei simt potentialul cel mai bine. E adevarat, mai putini din voi or sa ajunga ministri, dar la cum merg partidele astea ale voastre, consolati-va, e asta sau deloc.
Remarcati ca nu am spus nimic de PNL. Asta pentru ca liberalii, baieti isteti, s-au prins de toate acestea sau poate chiar isi scot banii consilierii lor externi. Liberalii au pus PSD sa lupte cu justitia pentru ei, de la europene incoace au trecut la recrutat masiv oameni dinafara pentru transfer de credibilitate, fac o gramada de prostii la guvernare, dar cum oamenii traiesc totusi mai bine, ca economia merge OK, nu conteaza, iar adversarii lor, de la Mircea Geoana la Elena Udrea, le fac toata treaba. Ei nu au nici o emotie la alegerile astea pe care niciodata nu au vrut sa le castige, doar sa nu le piarda.