2.8 C
București
joi, 13 februarie 2025
AcasăSpecialVoronin repudiaza Mitropolia Basarabiei si CEDO

Voronin repudiaza Mitropolia Basarabiei si CEDO

Presedintele Moldovei, Vladimir Voronin, ameninta cu anularea inregistrarii Mitropoliei Basarabiei, nesocotind astfel o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Facand referire la disputele din ultima perioada dintre Patriarhia Romana si Patriarhia Rusa privind reactivarea pe teritoriul Republicii Moldova a trei eparhii romanesti, Voronin a precizat recent, intr-o emisiune televizata, ca nu-si doreste "un al doilea Kosovo" dincolo de Prut: "Dumnezeu sa-i judece, dar daca aceste evenimente vor continua ne rezervam dreptul sa nu tinem cont de decizia CEDO pentru ca, pe parcursul civilizatiei, au fost foarte multe razboaie, din care 90% au avut loc din cauza problemelor religioase, cand o tara a vrut sa impuna religia sa unei alte tari". Amenintarile lui Voronin nu par sa-i impresioneze pe reprezentantii Mitropoliei Basarabiei, subordonata canonic Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). Cancelarul Andrei Deleu ne-a spus ca "afirmatia lui Voronin e de tip comunist. Credinciosii nostri sunt caliti in aceste lupte si nu mai reactioneaza la vorbe iresponsabile". Fostul ministru de Externe al Romaniei, europarlamentarul Adrian Severin, socoteste ca, daca Moldova vrea sa mai iasa in lume, nu poate incalca o decizie a CEDO: "In primul rand, risca sanctiuni din partea Consiliului Europei, care-i poate penaliza prin ridicarea dreptului de vot. Daca vor sa se indrepte catre Rusia, nu le va pasa de sanctiuni". Conform lui Severin, Voronin are un discurs provocator la adresa Romaniei deoarece vrea sa induplece Rusia sa-i dea o mana de ajutor, cu toate ca "la Moscova el nu e vazut cu ochi bun si e considerat util atat timp cat agita spiritele. Daca va vrea sa actioneze va fi un pericol si pentru Rusia, care vrea sa ramana in contextul european". Atacurile lui Voronin nu au fost doar la adresa BOR, ci au vizat si politica externa a Bucurestiului, apreciind ca "Romania sperie intentionat Tiraspolul cu declaratii referitoare la unire de cate ori se fac progrese in negocierile pentru solutionarea crizei transnistrene".
Dumnezeu sa-i judece, dar au fost foarte multe razboaie, din care 90% au avut loc din cauza problemelor religioase, cand o tara a vrut sa impuna religia sa unei alte tari."
—Vladimir Voronin, presedintele Republicii Moldova

Cele mai citite

Record de angajați în 2024: Peste 5,7 milioane de salariați, cel mai mare număr din ultimul deceniu

Domeniile cu cea mai mare cerere de forță de muncă sunt construcții, învățământ, sănătate, curierat, comerț și transporturi România a încheiat anul 2024 cu 5.746.452...

Un an de troleibuze Solaris în București: 17 milioane de călători și 3,6 milioane de kilometri parcurși

Autonomia extinsă a acestor vehicule a permis extinderea rețelei de troleibuze cu 50 de kilometri Societatea de Transport București marchează un an de la...

Liga Campionilor: Bayern Munchen și Benfica Lisabona sunt cu un pas în optimile de finală după victoriile din deplasare

Bayern Munchen și Benfica Lisabona au obținut victorii la limită în deplasare, miercuri seara, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile de finală ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă