La intrarea in elitistul club european ar trebui sa vorbim si de gentilete. Mai amanam…
In politica sunt mai de acceptat “sforariile” si “aranjamentele” decat golaniile, mojiciile. De fapt, dezonorantele mojicii sunt proprii celor ajunsi. In Parlamentul nostru marlaniile atarna greu in cantarul disputei politice si se lasa cu expresii grele: “ratati politici”, “grupuri mafiote”, “lichele ale tranzitiei”.
Tonul vorbelor grele, al mitocaniilor, l-a dat proaspatul profesor de moralitate Ion Iliescu, cu celebrele “mai, animalule!” si “golani” – pentru demonstrantii din Piata Universitatii (in 1990 era chiar o virtute a fi “golan”). Ca sa nu mai vorbim de ocarile fostului presedinte, gen “prostanac”. Ion Iliescu are chiar o arta sa se dea in spectacol si isi pune greu frau gurii. De atunci l-au imitat si altii, cu limba rea, intr-un Parlament necivilizat, unde alesii nu-si pot stapani inima din piept, in loc s-o foloseasca la intreprinderi utile societatii. Stapanirea de sine ar trebui sa fie proba la desemnarea candidatilor. Nestapanirea este pagubitoare. Numai neamurile proaste defaimeaza si se lupta prin marlanii. Parlamentarii au excelat si nu s-au rusinat in defaimari.
Ce se intampla de ceva timp in PSD (“un partid serios”) este un fel de “fiecare cu altcineva”. Fiecare defaimeaza pe altcineva. Pentru ca se tem unii de altii. Trompetele Vanghelie si Oprisan nu se pot deosebi de ceilalti prin propriile calitati. Solidaritatea interna, punctul forte al PSD, s-a prabusit la primele vorbe grele, la limbajul “deviant”. Ei isi zic “oameni onorabili”, nu “mizerabili”. Mai bine instalezi o poarta in Baragan decat sa legi limba spurcata a lui Iorgovan, despre care si altii zic ca citeste legile “ca un bou” (si magarul il face bou pe asin). Iorgovan gura-sparta se apara cu “vorbe uzuale”. Ofensele lui la adresa lui Nastase nu pot fi ascunse si de aceea a aparut prapastia. Vorbele grele apar atunci cand rivalitatile nu pot fi pastrate la foc mic.
Adrian Nastase nu trebuie sa pozeze chiar in victima marlaniilor si calomniilor. Si el a practicat zeflemeaua, jignirile, la confluenta cu batjocura, desi credea ca-i umor fin sau bogatie a spiritului. Graiul dulce este insa o rara avis la clasa noastra politica.
Are dreptate primarul Ontanu, care n-a mai suportat scandalurile: certurile din PSD vor transforma un partid mare intr-o adunatura perdanta.
Daca stam sa ne gandim bine, in Parlament s-au petrecut multe golanii, care numai fapte de oameni normali n-au fost. Mai curand minti tulburate si purtari nesocotite. La legile tarii au limba lenesa. Gura cu venin ii conduce la marlanii cand nu-si domolesc pornirile de cartier. Manierele ar trebui sa deschida calea meritelor. In locul unei comisii pentru imaginea Parlamentului, mai bine s-ar gandi la propriile actiuni.
Nu avem un Parlament cu un singur arogant, ci unul plin de aroganti. Nu-si pot stapani gura si nici nu pot sa invete limbajul oficial si duelul politic argumentat. In loc sa-i combata pe adversari, guralivii par mai eficienti cand isi desfigureaza colegii cu mitocanii. Moravurile proaste de acasa alearga mai repede decat manierele.
Ce-ar fi sa le zicem ipochimeni? S-ar putea sa se simta jigniti. Pe nedrept. Ipochimen = persoana, individ.
