» Pronia l-a luat in deradere pe Vladimir Viziteu. L-a facut sa traiasca in libertate precum ocnasii dostoievskieni, paradoxal, personajele sale preferate. Doar ca ocnasii vietuiau cutremurator doar in mintea fabulosului scriitor rus, pe cand Volodea de la Iasi este partasul unei zguduitoare tragedii.
Pe Strada Buridava 13, profesorul de romana si rusa doarme de prea multe luni pe pamant, in frig si ploaie, poarta haine putine si slinoase si se hraneste la cateva zile numai daca cineva il miluieste fie si cu mancare stricata. Pe strada Doctor Vicol 10, nelegiuitorii care au stalcit sau au siluit oameni lenevesc in paturi in celule incalzite, au termopane, televizor, camera intima si ratie zilnica de carne. Pana si maidanezii captivi in padocuri o duc mai bine la Iasi decat un dascal: sunt hraniti in fiecare zi.
Geanta cu destine
Feodor Mihailovici Dostoievski a patruns in sufletul lui Volodea de la Iasi cand a scris despre ultimii oameni. Asa se vede Volodea, ultimul dintre oameni. Nici prin gand nu i-a trecut cand umplea fisele bibliotecii cu "Oameni sarmani", "Umiliti si obiditi" ori "Insemnari din subterana" ca avea sa devina unul dintre personaje sau chiar sa traiasca singur, insumat, destine dostoievskiene. Nu s-a certat cu Dumnezeu pentru felul in care traieste astazi. Dimpotriva. Par in relatii mai bune. Nu pierde nici o Liturghie. Sta departe, insa, de oameni. Cu capul plecat, framanta palaria in maini si asculta in difuzoare slujba. Pleaca apoi spre piata, umple o sticla cu apa si, cand i se face iarasi foame, o goleste. Se duce in "resedinta de zi", cum ironic spune treptelor exterioare ale unui balcon asezat spre soare.
Scoate dintr-o geanta unsuroasa de carpa, cutremurator, romanul "Nobila casa" a lui James Clavell. Reuseste in nici trei zile sa-i ispraveasca cele 1.500 de pagini. Cand foamea ii sugruma stomacul, se taraste in spatele blocului in care a locuit si cade pe pamant intr-un lesin. Smintit de foame, ia din nou calea pietei si mai umple cu apa sticla. Revine spre "resedinta" purtand pe brat geanta cu destine. Copertele opului le-a protejat cu reclama cerata a unui supermarket. Poarta mai multa grija cartii decat lui, pentru ca volumul i l-a dat cu imprumut un fost vecin, ca si Volodea, in slujba literelor.
A dormit sub balconul propriului apartament
Si in scrierile lui Dostoievski – pe care Volodea il considera totemul literaturii ruse – ocnasii mai primeau cate o ciorba. Dascalul nici nu mai stie cand a mancat ceva cald. Apa nu i-a curatat trupul de prea multe luni. Se mira ca pare sanatos, desi salele si picioarele il chinuiesc de cand noptile par siberiene si de la pamantul ud pe care doarme. Innopteaza dupa niste boscheti mai feriti, iar cand frigul il anchilozeaza, in miez de noapte, se plimba. Daca ploua, alege un bloc de prin cartierul Dacia. A dormit o vreme sub balconul propriului apartament, care i-a fost vandut in lipsa. S-a refugiat in spatele blocului sa nu fie alungat, dar cu gandul sa nu sperie copiii care se jucau in fata scarii. Fuge mereu de oameni sa nu ii sperie infatisarea si sa nu-i alunge mirosul. Nu intinde mana dupa ajutor.
Despre "Fructele maniei" ale lui John Steinbeck sau orice scriere din literatura universala nu a conversat de vreo doi ani, de cand a parasit catedra sa-si ingrijeasca sotia, diagnosticata cu trei cancere. Un an i-a stat la capatai si, cand groparii i-au batut cuiele-n cosciug, spre sfarsit de august 2007, s-a prabusit pe pamantul rascolit. Trei saptamani a stat in spital, intr-o depresie vecina cu moartea. Cand a revenit pe Buridava 13, gasise in propria casa chiriasi. Unicul fiu, Tudor Sabin Viziteu, vanduse apartamentul cu trei camere pentru o garsoniera si o epava pe roti de 15 milioane de lei vechi. Tatal, acum in prag de 54 de ani, nu l-a mai vazut de atunci.
Cu rugaminti catre medici, Vladimir Viziteu a rezistat printre nebuni doar sa aiba unde dormi si o lingura de mancare. Iarna, doua saptamani figura internat la balamuc si una o petrecea in gara. Pana sa se primavareze, a acceptat si ospiciul de la sipote numai sa nu doarma pe zapada. A preferat apoi cerul liber decat iadul de la sipote, imposibil de indurat pentru un om inca intreg la minte.
Dragul tatii
"Nu am avut vocatia prieteniei, a sociabilului, pentru ca ma intelegeam prea bine cu sotia si fiul. De cand am ramas singur, realizez ca am gresit. Dupa ce am pierdut tot, am aflat ca 24 de ani am fost fericit", se spovedeste profesorul. Singuratatea si trairile ultimului an i-au schimbat pana si gusturile literare. L-a dat pe Hemingway pe Tolstoi si Gogol, iar pe poetii Paul Velery, poznasul Toparceanu si Cosbuc pe plumburiul Bacovia. Pe Ion al lui Rebreanu il place acum pentru razvratirea de la hora, cand a dat de inteles ca, desi sarac, e om. Ca si Vladimir Viziteu.
Daca cineva l-ar milui pe profesor cu o foaie si un pix, Volodea din Dacia ar scrie "despre oameni buni, nu despre saracie si singuratate. Cand traiesti suferinta, vrei sa te descatusezi", cum spune. Ramas pe drumuri, a dat test in invatamant in doua judete pana si la o catedra de franceza in gimnazialul rural. Aranjamentele si plocoanele cerute l-au lasat fara paine. Politia il tolereaza, iar fiul nu i l-au cautat, desi Volodea nu are bani si putere sa strabata Iasiul. Primaria pare mai preocupata de caini decat de oameni.
Nici nu stie ca profesorul lupta indarjit cu foamea, frigul, mizeria si degradarea. "Nu ma feresc de munca. Vreau sa revin la catedra. Daca nu, as da si cu matura, as cara moloz pentru un adapost. Cu 400 lei, as trai cateva luni. M-am dus la manastire si calugarii mi-au spus ca nu ma primesc sa muncesc o luna sa ma tina o iarna", spune parca anesteziat. "M-am gandit la moarte, dar sunt prea las.
Asa flamand si murdar nu vreau sa pierd nici o zi in care sa mai vad soarele, oamenii", spune profesorul care, desi isi traieste agonia infrangerii, nu pare atins de pesimisul dostoievskian. Pentru suflet face ceva in fiecare zi: citeste. Ispraveste romanul, il reciteste si face analiza morfo-sintactico-stilistica pana vecinul ii schimba opul. Intre lecturi, desi aiurit de foame, gandul ii zboara la Tudor, caruia ii spune tot "dragul tatii". Volodea din Dacia nu poate uri oamenii.
