13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Voronin asigură că protestul de vineri al comuniştilor va fi paşnic

Vladimir Voronin asigură că protestul de vineri al comuniştilor va fi paşnic

Liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a declarat miercuri că PCRM va protesta paşnic la 16 martie, în ziua alegerilor prezidenţiale, calificând drept “zvonuri” declaraţiile potrivit cărora comuniştii intenţionează să preia puterea prin forţă, relatează PRO TV Chişinău, potrivit Mediafax.

Participanţii la războiul de pe Nistru s-au întâlnit miercuri cu premierul Vlad Filat şi i-au înmânat o scrisoare prin care îndeamnă autorităţile să adopte măsuri de securitate sporite pentru vineri. Potrivit lor, manifestaţia planificată de comunişti ar putea degenera în violenţe, după modelul evenimentelor din 7 aprilie.

Totodată, Vlad Filat i-a convocat din nou pe conducătorii instituţiilor care se ocupă de asigurarea ordinii, după o întrevedere avută marţi.

Comuniştii au anunţat că vineri vor organiza proteste de amploare în centrul capitalei, boicotând astfel alegerile prezidenţiale, pe motiv că acestea ar fi ilegale pentru că au întârziat prea mult.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă