13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialViorel Păunescu: Este exagerată condamnarea lui Piţurcă

Viorel Păunescu: Este exagerată condamnarea lui Piţurcă

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi fost preşedinte al FC Steaua, Viorel Păunescu, a declarat, marţi, la finalul partidei România – Trinidad-Tobago, scor 4-0, că decizia ÎCCJ de condamnare a lui Victor Piţurcă la un an de închisoare cu suspendare în dosarul “Valiza” este exagerată, potrivit Mediafax.

“E supărat pentru condamnare, dar nu afectează cu nimic. Are o condamnare legată de sport? Câţi oameni, deputaţi, miniştri nu au condamnări. El are o sancţiune pentru că nu a fost atent. Poate şi eu dacă eram în locul lui făceam la fel. Oamenii care greşesc o dată se reabilitează. De semnătura pe care a dat-o, eu zic că e exagerată condamnarea, mai ales că acel contract a căzut”, a spus Păunescu.

Viorel Păunescu consideră că se dă o atenţie prea mare fotbalului de către organele de anchetă. “Cred că e o atenţie cam mare dată fotbalului, în loc să se dea altora. Nu cred că fotbalul reprezintă o gaură atât de mare”, a completat Păunescu.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals.

Tot în cazul lui Becali, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, aflată în prezent sub sechestru la BCR Unirii.

Toţi ceilalţi inculpaţi din dosarul “Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Piţurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul şi Radu Marino – câte un an şi jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte – doi ani cu suspendare.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă